Artera maxilară

Perechea Artera maxilară reprezintă continuarea naturală a arterei carotide externe de la plecarea arterei temporale superficiale. Artera maxilară poate fi împărțită în trei secțiuni și în zona ei finală formează conexiuni cu alte vase arteriale care apar din artera facială. Sarcina sa este de a furniza unele dintre organele și țesuturile situate în regiunea facială profundă.

Ce este artera maxilară?

Artera maxilară, numită de asemenea Artera maxilară denotă, reprezintă continuarea naturală a arterei carotide externe sau a arterei cervicale externe.Artera carotidă externă se împarte în cele două ramuri, arteria temporalis superficialis (artera temporală superficială) și arteria maxillaris (artera maxilară).

Este o arteră pereche care este inversată în oglindă pe ambele părți ale capului. Din artera, care poate fi împărțită în trei secțiuni, numeroase artere mai mici se ramifică pentru a-și furniza organele țesutului sau țesutul. Organele țintă și țesutul țintă sunt, de exemplu, maxilarul inferior, dinții și cavitatea timpanică a urechii medii, precum și durabilitatea creierului și a canalului spinal. În ramurile sale finale, artera maxilară formează așa-numitele anastomoze, conexiuni cu ramurile laterale ale arterei faciale (artera facială).

Anatomie și structură

Artera maxilară întruchipează forma de tranziție de la tipul elastic la cel muscular al unei artere. Aceasta înseamnă că percepe proprietățile pasive ale arterelor mari, elastice, apropiate de inimă într-o anumită măsură, dar are, de asemenea, mecanismul activ de schimbare a lumenului prin întinderea sau relaxarea celulelor musculare netede din pereții săi.

Schimbarea lumenului este controlată în principal hormonal prin hormoni de stres simpatici (tensiune) și inhibitori parasimpatici ai hormonilor de stres (relaxare). Artera maxilară este una dintre cele două ramuri terminale ale arterei carotide externe (artera carotidă externă) și apare în fosa retromandibulară la nivelul tranziției de la gât la cap. Artera maxilară este împărțită în trei secțiuni, părțile mandibulare, pterygoid și pterygopalatine.

Un total de cinci artere apar din secțiunea mandibulară, care se deplasează în regiunile urechii profunde, în cavitatea timpanică și în dinții inferiori și în anumite zone ale meningelor dure (dura mater). Din pterygoidea pars, cunoscută și sub denumirea de secțiunea intermusculară, apar patru artere care furnizează în principal mușchii masticatori și obrajii. Cinci artere se desprind de pterygopalatina pars și furnizează palatul, cavitatea nazală și dinții maxilarului superior.

Funcție și sarcini

Artera maxilară face parte din latura arterială a marii circulații a sângelui și contribuie astfel, împreună cu restul rețelei arteriale, la netezirea fluxului sanguin și la menținerea tensiunii arteriale diastolice. Pereții elastici se întind puțin în timpul vârfului tensiunii arteriale sistolice și se contractă din nou în timpul diastolei, faza de relaxare a camerelor inimii, astfel încât acestea aduc o contribuție mică la efectul pasiv Windkessel al arterelor mari apropiate de inimă.

Datorită musculaturii din peretele arterial, care înconjoară artera parțial într-un inel și parțial într-o spirală, artera maxilară contribuie, de asemenea, la adaptarea și controlul tensiunii arteriale la diferite cerințe de performanță. În funcția sa aparentă principală, artera maxilară servește pentru a furniza anumite regiuni faciale și țesuturi mai adânci cu sânge proaspăt bogat în oxigen. Mai exact, ramurile laterale ale arterei maxilare transportă sânge bogat în oxigen la maxilarul superior și inferior, mușchii masticatori, cavitatea nazală și cavitatea timpanică a urechii medii. În plus, părțile din dura mater, meningele tari și palatul sunt furnizate de ramuri ale arterei maxilare.

Faptul că unele ramuri terminale ale arterei maxilare sunt conectate la alte artere, adică formează așa-numitele anastomoze, arată că artera maxilară cu ramurile sale are o importanță enormă. Dacă apar ocluzii patologice, rețeaua arterială conectată poate servi drept rezervă și pentru a preveni necroza țesutului afectat.

Dacă există conexiuni directe între părțile arteriale și cele venoase ale circulației sângelui fără interpunerea sistemului capilar, este de obicei o problemă de malformații arteriovenoase patologice care pot duce la imagini clinice grave. În anumite cazuri, un astfel de scurtcircuit între sistemul venal arterial și venos poate fi, de asemenea, provocat artificial pentru tratamentul anumitor boli.

Vă puteți găsi medicamentul aici

boli

Artera maxilară este supusă acelorași condiții care se aplică celorlalte artere în ceea ce privește riscul său potențial de boli. Nu este cunoscută nicio boală specifică a arterei maxilare.

Cele mai frecvente probleme apar din cauza afecțiunilor fluxului sanguin, care pot fi declanșate de constricții, stenoze, în lumenul arterei maxilare. Cel mai frecvent motiv pentru o stenoză este arterioscleroza, o penetrare a peretelui arterial cu plăci, depozite care fac pereții arteriali inelastici și provoacă constricții în arteră sau o blochează complet. Reacțiile inflamatorii pot apărea acolo unde plăcile sunt depuse în peretele arterial. Reacțiile inflamatorii pot declanșa formarea de cheaguri de sânge și pot duce la ocluzia completă a arterei, o tromboză.

Acest lucru poate avea consecințe de anvergură, deoarece zonele țesuturilor afectate nu mai pot fi furnizate cu sânge bogat în oxigen. În cazuri rare, deteriorarea infecțioasă și inflamatorie a peretelui vascular poate provoca o formare, anevrism, în artera maxilară, care creează riscul de sângerare internă. Dacă se formează un anevrism în zona dura mater, există riscul ca umflatura să conducă la procese de compresie în creier și la afectarea anumitor funcții ale creierului. În cazuri foarte rare, artera maxilară poate fi afectată de o embolie. Embolia este declanșată de un tromb, care este spălat accidental într-o arteră de fluxul sanguin și duce la închiderea vasului dacă diametrul său scade sub cel al trombului.