Pancreasul produce secreții digestive, care prin Conductă pancreatică ajunge în vârful intestinului subțire. Dacă canalul sau gura sunt îngustate, de exemplu prin calculi biliari, se crește secreția pancreatică, care poate duce la pancreatită.
Ce este canalul pancreatic?
Ductul pancreatic este canalul părții exocrine a pancreasului. Se ramifică în aciniul parenchimului pancreatic, unde absoarbe enzimele digestive secretate și le transportă în duoden. Ductul pancreatic se deschide la papila duodenală majoră (Vater) în partea descendentă a duodenului.
Anatomie și structură
Sistemul de conducte pancreatice este format din secțiuni intralobulare și interlobulare și canalul principal, canalul pancreatic. În interiorul aciniului, încep piese de contact cu un diametru mic și epiteliu scăzut.
În multe alte glande salivare, dungi cu un epiteliu cilindric urmează piesele de contact. Astfel de bucăți de fâșie lipsesc în pancreas. Parenchimul pancreatic este împărțit în lobuli. Fiecare dintre acești lobuli, care constă din mai multe glande acinoase seroase, atârnă de un canal excretor care unește piesele de contact. Secțiunile interlobulare prezintă un epiteliu extrem de prismatic, cu microvilli scurti și secretă mucus bogat în sialomucină. Se deschid în conductul pancreatic, care se desfășoară pe lungime prin pancreas. Histologic seamănă cu părțile interlobulare; aici, cu toate acestea, apar celule înfășurate și glandele mucoide izolate se deschid în ea.
Canalul pancreatic major (Wirsungi) are o grosime de 2 mm și, în cele mai multe cazuri, se încheie împreună cu conducta biliară comună, canalul biliar principal, pe papila duodenală majoră. Gura este formată dintr-un sfincter, sfincterul Oddi. În dezvoltarea embrionară, pancreasul și conductele sale excretoare apar din fuziunea pancreasului ventral și dorsal. Această fuziune nu apare la 6-10% dintre oameni și se creează un pancreas divisum. Acești indivizi au un ductus pancreaticus minor sau accessorius (Santorini) care se deschide la papilla duodeni minor.
Funcție și sarcini
Ductul pancreatic transportă enzimele digestive formate în pancreas până la duoden. Acestea sunt lipaze (pentru digestia grăsimilor), amilaze (pentru împărțirea carbohidraților) și proteaze. Proteazele sunt eliberate sub formă de proenzime, adică precursori inactivi. Acestea sunt activate numai în intestinul subțire pentru a preveni pancreasul să se autodigestioneze. Aceste proteaze sunt tripsina, chimotripsina, elastaza, fosfolipasa A și carboxipeptidaza.
Acizii biliari care intră în pancreas ar putea, de asemenea, să declanșeze auto-digestia. Cu toate acestea, presiunea în sistemul de conducte pancreatice este mai mare decât cea din sistemul de conducte biliare, ceea ce împiedică refluxul de lichid biliar. Grasimii și aminoacizii din alimente determină producerea de colecistokinină în celulele I ale duodenului și jejunului. Aceasta, precum și stimularea vegetativă sau neurală, stimulează celulele acinare ale pancreasului să producă și să secrete enzime digestive. Secretina, care se formează în celulele S ale duodenului atunci când chimia din stomac scade pH-ul în duoden, promovează eliberarea de apă, bicarbonat și mucine în celulele canalelor pancreatice.
Se produc un număr total de 1000-2000 ml de secreție pancreatică pe zi, care este înaintată numai prin presiunea de secreție. Ductul pancreatic nu conține celule mioepiteliale, deci nu se poate contracta.
boli
Pietrele biliare și tumorile de pe sau lângă Papilla duodeni Vateri pot obstrucționa conducta sau o pot comprima din exterior. Diverticulul duodenal poate afecta funcțional sfincterul Oddi.
În aceste cazuri, secreția pancreatică se întoarce în pancreas. Enzimele proteolitice sunt apoi activate în sistemul conductelor pancreatice, ceea ce duce la autodigestia pancreasului, necroza și pancreatita acută. Elastaza atacă pereții vasului, provocând sângerare. Lipazele și acizii biliari determină necroza țesutului gras. Fosfolipasa A transformă lecitina în lizolecitină citotoxică. Kalikreina se formează, de asemenea, în pancreas, printre altele. Când este activat, se eliberează bradicinină, ceea ce provoacă vasodilatație și chiar șoc. Pancreatidele acute au o mortalitate totală de 10-20%.
Trauma poate rupe canalele. Scurgerea enzimelor pancreatice în abdomen provoacă necroză și peritonită. Necroza autodigestivă din pancreas duce la reducerea fibrozei și la îngustarea cicatricilor a canalelor pancreatice din zona afectată, iar această stenoză la rândul său crește riscul de re-pancreatită. Țesutul pancreatic în fața atrofiilor stenozei.
Deși rămâne, de obicei, fără simptome, o diviziune de pancreas promovează dezvoltarea pancreatitei acute sau cronice dacă papilele duodeni minore nu au o capacitate de drenare insuficientă sau sunt doar ușor stenozate, de exemplu din cauza inflamației focale. Adenocarcinomul ductal apare de asemenea din celulele epiteliale ale canalelor excretorii. Are o incidență generală scăzută de 10 la 100.000 pe an, dar este de departe cel mai frecvent cancer de pancreas.
Este extrem de malign și are o rată mare de mortalitate. Carcinomul pancreatic este localizat în cea mai mare parte în capul pancreasului, ceea ce poate duce la o stenoză a părților intrapancreatice ale canalului pancreatic și a canalului biliar comun. Simptomele apar doar într-o fază târzie, astfel încât tumora este adesea inoperabilă atunci când se pune diagnosticul.
Tumorile de pe papilele Vateri, care au aceeași histologie ca și carcinomul pancreatic ductal, pe de altă parte, provoacă icter timpuriu din cauza întârzierii biliare. Acest lucru duce la un diagnostic mai rapid, motiv pentru care aceste neoplasme au un prognostic mai bun.
Boli tipice și comune ale pancreasului
- Inflamarea pancreasului (pancreatită)
- Cancer pancreatic (cancer pancreatic)
- Diabetul zaharat
.jpg)
