Expirare

Expirare este termenul medical pentru o fază a ciclului de respirație, mai exact procesul de expirare, în timpul căruia aerul este forțat să iasă din plămâni. Acesta este de obicei un proces pasiv al corpului, care este cauzat de relaxarea diafragmei și a mușchilor toracici.

Ce este expirarea?

Expirarea este o fază a ciclului de respirație care este completată de inspirație și mai multe faze intermediare. Expirarea este procesul de respirație afară. Acest proces are loc pasiv în stare de repaus. Scopul expirării este de a presa aerul folosit din plămâni, astfel încât să poată curge aer proaspăt, bogat în oxigen.

Diafragma și mușchii pieptului se relaxează automat atunci când respirați, ceea ce forță o mare parte din aerul pe care îl respirați din plămâni. Cu toate acestea, expirarea poate fi și voluntară. În acest caz, mușchii respiratorii și mușchii respiratori auxiliari sunt folosiți în mod conștient. Cu ambele variante, un pic de aer rămâne în plămâni, care, totuși, poate fi încă expirat prin exercitarea conștientă a mușchilor respiratori. Cantitatea de aer care rămâne în plămâni la expirarea pasivă se numește volumul pulmonar final-expirator.

Funcție și sarcină

Scopul expirării este de a muta aerul bogat în dioxid de carbon și sărac în oxigen din plămâni pentru a face loc unui aer proaspăt și bogat în oxigen. Relaxarea pasivă a diafragmei și a mușchilor respiratori reduce dimensiunea pieptului și cu ea plămânii. Aceasta creează o presiune mai mare în plămâni în comparație cu aerul din mediul înconjurător, ceea ce face ca aerul folosit să curgă.

Dacă aerul a scăpat, totuși, există o presiune negativă în plămâni. Datorită acestei afecțiuni, aerul proaspăt, bogat în oxigen poate curge înapoi în plămâni în cursul inspirației.

Când diafragma se relaxează, este împinsă în sus și, astfel, împotriva plămânilor. Aceasta este apoi presată împreună. Acest proces este susținut de mușchii respiratori, care se numesc medical mușchii intercostali. Mușchii intercostali includ mușchii intercostali exteriori și interiori.

Mușchii intercostali externi se relaxează chiar înainte de expirare, în timp ce cei interiori se contractă. Acest lucru trage pieptul împreună și pune o presiune ușoară asupra plămânilor, determinându-i să se micșoreze și ei. Acest lucru este vizibil vizual printr-o coborâre a pieptului.

Ambii mușchi sau grupuri musculare sunt susținute în funcția lor de mușchii respiratori auxiliari. Aceasta, de asemenea, trage pieptul împreună și presează diafragma în sus împotriva plămânilor și sprijină astfel faza de expirare. Cu toate acestea, mușchii mușchilor auxiliari de expirație nu se află în imediata apropiere a plămânilor și, prin urmare, nu au un efect direct asupra procesului de expirare.

Mușchii auxiliari de expirație includ presiunea abdominală, parte a mușchilor abdominali, care sunt folosiți și la tuse sau strănut și la defecare, coloana vertebrală erectoră (mușchi erector spina) și mușchiul lung al spatelui (musculus latissimus dorsi).

Vă puteți găsi medicamentul aici

Boli și afecțiuni

Expirarea poate fi îngreunată de diferite boli ale sistemului respirator. Cel mai adesea, bolile pulmonare obstructive împiedică expirarea fără probleme. Tulburările obstructive ale plămânilor se caracterizează printr-o restrângere sau obstrucție a căilor respiratorii, ceea ce face ca expirația să fie dificilă și mai lentă. Aproximativ 90% din toate bolile pulmonare sunt de acest tip.

În cazul bolilor pulmonare obstructive, aerul pe care îl respiri curge adesea în plămâni fără probleme, dar nu poate ieși din nou fără obstacole, ceea ce înseamnă că plămânii suprainflează rapid. Adesea, acest lucru se datorează îngustării căilor respiratorii inferioare, bronhiilor. Dacă, pe de altă parte, căile respiratorii superioare din zona laringelui sunt îngustate, aer suficient nici nu va curge în plămâni.

Bolile obstructive pulmonare sau respiratorii pot deveni rapid cronice. De obicei, începe ca bronșită cronică, care este însoțită de tuse, spută, respirație redusă și performanță redusă sau ca emfizem pulmonar, în care plămânii sunt umflați cronic. Ambele boli sunt de obicei cauzate de inhalarea poluanților sau fumat. Cu toate acestea, există adesea și predispoziții genetice la emfizem. Astmul, stenozele din arborele bronșic, edemul glottic, tumorile sau corpurile străine din căile respiratorii pot provoca tulburări obstructive în plămâni.

Al doilea mare grup de boli pulmonare sunt tulburările restrictive, astfel de tulburări limitează expansibilitatea plămânilor și reduc astfel volumul de schimb al aerului. Drept urmare, o parte din plămâni este fie încă ventilată, dar nu mai este furnizată de sânge, cum este cazul emboliei pulmonare. Sau este încă alimentat cu sânge, dar nu mai este ventilat corespunzător, ceea ce se întâmplă când bronhiile sunt blocate. Cu ambele variante, sângele din plămâni nu mai poate fi îmbogățit în mod adecvat cu oxigen.

Cauzele tulburărilor restrictive ale plămânilor pot fi multiple. Ele apar adesea din pneumonie, edem sau fibroză, inflamații sau buzunare de aer în pleură, boli generale ale mușchilor respiratori sau, de asemenea, din leziuni și deformări în zona toracică.

Cele mai frecvente variante ale afecțiunilor pulmonare restrictive sunt fibroza pulmonară, o inflamație cronică și progresivă a țesutului pulmonar și asbestoza, care este cauzată de expunerea la fibre de azbest prea mult timp, mai ales din motive profesionale.