Trifoi de febră

Dintre Trifoi de febră este o mlaștină ușor toxică și plantă acvatică din emisfera nordică. Rădăcinile, precum și frunzele și componentele erbacee ale plantei sunt folosite ca remedii și în acest context sunt utilizate în principal în amestecurile de ceai. Trifoiul cu febră are un efect apetisant și digestiv, dar poate provoca dureri de cap sau diaree dacă este supradozat.

Apariția și cultivarea trifoiului de febră

Dintre Trifoi de febră este o plantă perenă și erbacee de mlaștină și apă. Planta este legată de gențian și poate fi clasificată în categoria plantelor medicinale ușor otrăvitoare. Trifoiul febril este de asemenea numit Trifoi amar și este singura specie monotipică din genul familiei de trifoi cu febră. Acesta atinge înălțimi de creștere între aproximativ zece și 30 de centimetri.

Speciile de trifoi amar sunt distribuite pe întreaga emisferă nordică. În Europa Centrală, planta înflorește între aprilie și iunie. Florile sale sunt de culoare alb-roșiatică și cresc într-un aranjament asemănător clusterului. Trifoiul cu febră este înrădăcinat în zonele joase și pe altitudini subalpine, fie în apă, fie în mlaștină. Specia de trifoi crește adesea scufundat sau chiar înotând în ape puțin adânci. Planta se găsește rar în bălțile ridicate. Pe de altă parte, este cu atât mai comună în acostările intermediare.

Alte locații populare sunt apele de râu sau pădurile mlăștinoase. Botanistul vorbește despre acest tip de plantă ca un element floral arctic-nordic. În Germania, trifoiul de febră este acum o specie pe cale de dispariție, din cauza închiderii mlaștinelor naturale și a corpurilor de apă, iar trifoiul de febră nu mai poate fi îndepărtat din natură aici fără permis.

Efect și aplicare

Atât planta cât și rădăcinile și frunzele trifoiului de febră sunt utilizate pentru medicamente și, astfel, pentru tratamentul bolilor. Frunzele uscate ale plantei sunt adesea denumite medicament medicinal. Astăzi frunzele sunt utilizate în principal în legătură cu amestecurile de ceai. Cele mai multe dintre aceste ceaiuri sunt amestecuri de proporții egale de trifoi de febră, salvie, pelin și centaur.

O linguriță de amestec se adaugă de obicei la 250 de mililitri de apă clocotită. Un pacient ia această perfuzie cu aproximativ jumătate de oră înainte de masă. Din cauza efectului ușor toxic al plantei, o doză zilnică cuprinsă între 1,5 și trei grame este maximă. Ocazional, extracte de trifoi amar se găsesc și în schnapps sau lichioruri din plante. În trecut, ceaiul febril de trifoi era folosit și la gargara cu dureri în gât.

În secolul al XIX-lea, unii pacienți au consumat chiar trifoi amar ca un suc din cauza proprietăților sale medicinale. Oamenii foloseau sucul proaspăt stors al plantei care abia începea să înflorească. Au amestecat acest suc de trifoi amar cu alcool în proporții egale. Între timp, sucul de trifoi amar nu mai este frecvent în produsele farmaceutice. În homeopatia modernă, trifolii fibrei remedii Trifolii fibrii din potența D1 sunt folosite din când în când. Pentru toate aplicațiile și produsele obținute din trifoiul febril, ulcerațiile stomacale și intestinale, precum și inflamațiile intestinale sau diareea sunt contraindicații.

În afară de aceasta, utilizatorul trebuie să ia în considerare ușoarea toxicitate și efectul anticoagulant al trifoiului amar pentru toate tipurile de aplicații. Dacă aveți răni, nu trebuie să utilizați planta din cauza proprietăților anticoagulante ale plantei medicinale. Toxicitatea se datorează în primul rând alcaloizilor pe care îi conține. La supradozarea trifoiului de febră, uneori apar dureri de cap din cauza acestor ingrediente active. Vomitarea sau diareea poate apărea, de asemenea, ca parte a unei supradoze severe.

Importanță pentru sănătate, tratament și prevenire

Conform înregistrărilor, trifoiul amar a fost folosit pentru prima dată ca medicament în secolele XVI și XVII. Pe atunci, fermierii le-au dat animalelor bolnave pascante frunzele uscate sau o infuzie din ele pentru a trata afectiunile gastrointestinale. Planta medicinală a fost folosită probabil în cele mai vechi timpuri. Documentarea acestui lucru nu a fost încă găsită.

Deși planta a fost dată și la febră mai scăzută în secolul al XVII-lea, acest efect al trifoiului amar nu a fost încă confirmat. Planta joacă încă un rol împotriva pierderii poftei de mâncare și a indigestiei. Pe lângă efectul de stimulare a apetitului, homeopatia combină un efect de purificare a sângelui, care îmbunătățește sângele și crește sângele cu planta de turbă. Efectele antiinflamatorii, diuretice, care provoacă transpirația și antispasmodice sunt, de asemenea, asociate cu trifoiul amar.

Un stimul general pentru digestie și curățare a organismului. Ingredientul decisiv activ al plantei sunt substanțele amare. Aceste substanțe includ, de exemplu, glicozidele secoiridoide, dihidrofoliamentina și menthiafolina, pe care le conține trifoiul de febră. Flavonoidele sunt produse și atunci când planta este digerată. Flavonoidele sunt în special asociate cu proprietăți antioxidante și antivirale. Taninii din trifoiul febrei promit, de asemenea, efecte de vindecare, datorită proprietăților antiinflamatorii.

În trecut, trifoiul de febră era folosit mai ales în privat. Deoarece trifoiul amar este considerat o specie de plante pe cale de dispariție în Germania de azi, persoanele fizice nu au voie să le colecteze fără alte detalii. Întreaga relevanță medicală a trifoiului de febră a scăzut, în ciuda ingredientelor sale benefice. Cu toate acestea, anumite magazine de grădină oferă trifoi amar ca plantă de iaz.

Oricine are un trifoi de febră în grădina sa poate colecta și usca teoretic frunzele. Momentul potrivit pentru colectare este momentul în care planta este în floare. Frunzele sunt îndepărtate împreună cu un mic pețiol și uscate într-un loc umbros și aerisit. Cei trei ani se pot păstra sub formă uscată. Acestea pot fi procesate în amestecuri de ceai dacă sunt respectate instrucțiunile de dozare.