Fludarabină este un agent citostatic care este utilizat pentru tratarea bolilor maligne. Pentru aceasta se administrează intravenos sub formă de perfuzie.
Ce este fludarabina?
Fludarabine, de asemenea Fludara sau Fludarabina-5-dihidrogen fosfat numit, este un medicament din grupul analogilor purinici. Substanța este un așa-numit nucleotid fluorurat analog al vidarabinei. Analogii de nucleotide au asemănări structurale și / sau funcționale cu nucleotidele. Nucleotidele sunt blocurile de bază ale acidului dezoxiribonucleic (ADN) și acidului ribonucleic (ARN). Purinele sunt, de asemenea, blocuri importante de acizi nucleici.
Spre deosebire de majoritatea nucleotidelor, fludarabina nu conține β-D-ribofuranoză, ci mai degrabă β-D-arabinofuranoză. În plus, fluorul înlocuiește adenina în poziția 2.
Fludarabina este utilizată în principal pentru tratarea limfomelor non-Hodgkin de grad scăzut. De asemenea, este utilizat pentru tratarea leucemiei acute. Leucemia limfocitară cronică (CLL) este, de asemenea, tratată cu fludarabină.
Efect farmacologic
Fludarabina se administrează intravenos. Substanța medicamentoasă ajunge în celule prin fluxul sanguin. Fludarabina devine un metabolit activ în celule. Un metabolit este un produs intermediar într-o cale metabolică biochimică. Metabolitul în acest caz se numește fludarabină-ATP.
Conversia are loc prin fosforilare. În fosforilare, o grupare fosfat este atașată la o moleculă organică. Aceasta creează o proteină fosfor. Fludarabine-ATP este de fapt cea mai eficientă formă de fludarabine. Medicamentul interferează cu sinteza ADN-ului și inhibă ribonucleotida reductază. Această enzimă formează ultima verigă în sinteza blocurilor de ADN. Fără ribonucleotide reductază, organismul nu poate produce blocuri ADN. Ori de câte ori o celulă se divizează sau trebuie să repare deteriorarea ADN-ului, aceasta depinde de ribonucleotida reductază.
Modificările în multe celule canceroase cresc viteza de rotație a ribonucleotide reductazei. Acest lucru le permite să partajeze mai rapid. Fludarabina începe în acest moment. Datorită ribonucleotide reductazei, celulele se pot diviza mai lent sau deloc. Deoarece celulele canceroase se divid de obicei foarte des, ele sunt afectate în special de efectele medicamentului.
Fludarabina nu numai că inhibă ribonucleotida reductază, dar și ADN polimeraza. La fel ca ribonucleotida reductază, ADN-polimeraza este o enzimă. Catalizează sinteza ADN-ului din dezoxiribonucleotide și are, așadar, un rol important în replicarea ADN-ului. Dacă ADN-polimeraza este inhibată, informația genetică nu mai poate fi copiată corect. Nucleotida de fludarabină este, de asemenea, încorporată în ADN-ul celulei afectate. Aceasta duce la apoptoza celulei. Apoptoza este cunoscută și sub numele de moarte celulară programată. Prin deteriorarea machiajului genetic, celula declanșează propria moarte și piere.
Aplicație și utilizare medicală
Fludarabina este utilizată pentru tratarea limfomelor non-Hodgkin de grad scăzut. „Limfomul non-Hodgkin” este un termen colectiv pentru toate bolile maligne ale sistemului limfatic, cu excepția bolii Hodgkin. Mărirea non-dureroasă a ganglionilor limfatici este la fel de tipică pentru boală ca și tendința și sensibilitatea la infecție. Cei afectați pot suferi, de asemenea, de febră, transpirații nocturne, scădere în greutate și oboseală.
Fludarabina este de asemenea folosită pentru a trata leucemia acută. Leucemia este, de asemenea, cunoscută sub denumirea de cancer de sânge. Acestea sunt boli maligne ale sistemului de formare a sângelui sau limfatice. Într-un sens mai larg, leucemia poate fi clasificată drept cancer. Leucemii mieloide acute (AML) și leucemii limfatice acute (ALL) sunt leucemii acute. Ambele sunt tratate cu fludarabină.
În cazul leucemiei cronice, se poate face și o distincție între o variantă mieloidă și limfatică. Fludarabina este utilizată numai în tratamentul leucemiei limfocitice cronice. CLL este un limfom non-Hodgkin leucemic de grad scăzut al celulelor B. Este cea mai frecventă formă de leucemie din lumea occidentală.
Riscuri și reacții adverse
Principalul efect secundar al fludarabinei este maritarea mielosupresiei. Mielosupresia este o inhibiție a măduvei osoase. Formarea sângelui se oprește din cauza depresiei măduvei osoase. Aceasta duce la lipsa globulelor roșii (eritrocite), a globulelor albe din sânge (leucocite) și a trombocitelor din sânge (trombocite) în organism.
Lipsa globulelor roșii duce la anemie. Aceasta se manifestă în sensibilitatea la infecție, oboseală și căderea părului. Lipsa celulelor albe din sânge, leucopenia, duce de asemenea la o susceptibilitate ridicată la infecții. Trombocitopenia, lipsa trombocitelor, duce la o tendință crescută de sângerare.
Mielosupresia este în pericol pentru viață. Combinația de mielosupresie și imunosupresie este deosebit de periculoasă. Fludarabina reduce celulele auxiliare CD4, celulele supresoare CD8 și celulele ucigașe naturale. Anticorpii scad și ei. Acest lucru poate duce la infecții grave, care în cel mai rău caz pot fi fatale.
Ca și în cazul altor medicamente citostatice, aportul de fludarabină poate duce la greață, slăbiciune, febră și pierderea poftei de mâncare. O supradoză poate provoca, de asemenea, simptome neurologice severe. Supradozajul poate fi fatal.
Fludarabine nu trebuie utilizat în caz de hipersensibilitate la analogii purinici. În plus, nu trebuie să existe insuficiență renală la administrarea medicamentului. O contraindicație este și anemia hemolitică descompensată. Datorită efectelor secundare severe și efectului citotoxic, fludarabina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii și alăptării.
Există interacțiuni cu pentostatină, dipiridamol, inhibitori ai absorbției adenozinei și cu diverse vaccinuri.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
