drojdii

Drojdiile sunt protozoare eucariote. În prezent există aproximativ 60 de genuri diferite drojdii cunoscut cu 500 de specii.

Ce sunt drojdiile?

Drojdiile sunt ciuperci unicelulare. Deoarece au un nucleu celular, aparțin grupului de eucariote. Deoarece drojdiile se înmulțesc prin împărțire sau înmulțire, ele se mai numesc și ciuperci încolțite. Majoritatea ciupercilor aparțin Ascomycota. Dar, de asemenea, diferite etape de dezvoltare ale altor ciuperci se numesc drojdii.

Spre deosebire de bacterii, drojdiile au structurile celulare complexe de eucariote. Au structuri complexe de membrană, au cromozomi și au organule celulare precum mitocondrii și reticulul endoplasmic.

Majoritatea drojdiilor sunt facultativ anaerobe. Prefera viața atunci când este disponibil oxigen, dar pot exista și fără oxigen. Cu oxigenul, drojdiile folosesc metabolismul energiei oxidative. Ele pot produce dioxid de carbon și apă din diferite tipuri de zahăr. În absența oxigenului, drojdiile folosesc de asemenea zahăr, dar produc doar alcool și dioxid de carbon.

Ocurență, distribuție și proprietăți

Drojdiile sunt răspândite în mediu, astfel încât oamenii sunt de fapt confruntați constant cu ei. Cu o dietă normală, este dificil să împiediciți drojdia să intre în intestine. Componentele vegetale ale alimentelor, în special, sunt contaminate în mod natural cu drojdie.

Drojdia Geotrichum candidum se găsește adesea pe pielea fructelor de pome. Strugurii și fructele moi au, de asemenea, o mare varietate de ciuperci pe suprafața lor. Salatele proaspete de legume crude sunt adesea deosebit de poluate. Conform recomandărilor Societății Germane de Igienă și Microbiologie (DGHM), salatele gata de consum, precum cele oferite la ghișeele de salată, pot conține până la 5.000.000 de unități formatoare de colonii pe gram. Prin urmare, o salată de legume crude care cântărește 200 de grame poate conține câteva miliarde de drojdii.

Drojdiile au o rezistență ridicată la acidul gastric, așa că se poate aștepta ca o mare parte din ciuperci să ajungă și la tractul intestinal. În mod normal, uciderea enzimelor digestive are loc în intestin. Unele exemplare de drojdie supraviețuiesc și ele. De obicei, însă, drojdiile nu reușesc să se stabilească permanent în intestin cu o rezistență de colonizare intactă.

Până în prezent, cercetătorii și oamenii de știință susțin dacă drojdiile și mucegaiurile fac parte sau nu din flora intestinală normală. Până acum, au fost repartizați în flora tranzitorie. Aceasta înseamnă că, deși trec prin tractul intestinal, nu rămân rezidenți permanenți. Chiar și așa, un anumit procent din populație va găsi întotdeauna drojdie în scaunul lor. De regulă, numărul de germeni nu depășește 10² unități formatoare de colonizare pe gram de scaun. Funcțiile utile ale drojdiilor nu sunt încă cunoscute.

Boli și afecțiuni

În schimb, ciupercile din organism nu duc neapărat la boli. Prin urmare, drojdiile nu sunt unul dintre agenții patogeni obligatorii. Ele dobândesc o relevanță patogenetică numai atunci când corpul este slăbit. Această slăbiciune se poate datora nașterii, bătrâneții, imunosupresiei, diabetului zaharat, operației sau stresului.

Dacă infecția este limitată la anumite zone sau organe, aceasta este denumită infecție locală sau micoză de organ. Răspândirea prin fluxul sanguin este însă numită micoză sistemică. Majoritatea infecțiilor fungice se găsesc în intestin. Ciupercile de drojdie Candida albicans, Candida tropicalis, Candida glabrata, Candida krusei și Geotrichum spp. cel mai frecvent detectat. Speciile Candida stellatoidea, Candida parapsiloza, Candida guilliermondii și Candida lusitaniae sunt mai puțin frecvente. Specia dominantă este Candida albicans.

Dacă mucoasa intestinală și rezistența colonizantă permit, drojdiile aderă la mucoasa intestinală. Drojdiile sunt extrem de adaptabile. Acestea își schimbă aspectul în funcție de valoarea de pH, conținutul de oxigen și aportul de nutrienți. Datorită acestei variabilități a antigenului, acestea scapă adesea de apărarea imună a organismului. Transformarea într-o formă asemănătoare unei fire este în special temută. Așa-numitele pseudohyphae nu numai că aderă deosebit de bine, ci pot crește și în membrana mucoasă.

Pe măsură ce drojdiile se înmulțesc în intestin, există un atac crescut de celule moarte. Aceste celule se degradează, eliberând antigene. Antigenele intră în fluxul sanguin prin mucoasa intestinală deteriorată. Dacă există o dispoziție alergică, puteți provoca alergii aici.

În plus, drojdiile produc uleiuri de etanol și fusel, precum și alcool izoamilic sau izobutanol în anumite condiții atunci când se utilizează carbohidrați. Ficatul este stresat masiv de alcoolul fuselar, mai ales dacă ciuperca a fost infectată mult timp.

Studii recente indică faptul că drojdia Candida albicans produce nu numai alcooli, ci și toxine. Experimentele pe animale au arătat că aceste toxine afectează limfocitele, enterocitele și celulele gliale.

Cu toate acestea, candidoza nu poate apărea doar în intestin. Diferite tipuri de Candida trăiesc și în gât sau în esofag. În gură, mucoasa gurii sub proteze este afectată în special. În așa-numita tuse (candidoză), limba este acoperită cu un strat alb de ciupercă.

O infecție a vaginului cu drojdie este cunoscută și sub denumirea de micoză vaginală. Colocvial, boala se numește pur și simplu vagin vaginal. De regulă, Candida albicans este și vinovatul. Micoza vaginală este o descărcare albă care este mâncărime. Depozitele albe care nu pot fi șterse devin vizibile pe mucoasa vaginală. Modificările pielii se pot extinde până la interiorul coapselor și pot provoca mâncărimi severe acolo. Infecțiile fungice ale vaginului apar adesea în combinație cu infecțiile vaginale bacteriene.