inspirație

inspirație (inhalare) este o fază a ciclului de respirație. În timpul inspirației, aerul proaspăt și bogat în oxigen intră în plămâni, care de acolo furnizează întregului organism oxigen vital.

Care este inspirația?

Inspirația, în inhalare germană, face parte din ciclul respirației. În timpul inspirației, aerul proaspăt și bogat în oxigen este atras în alveolele plămânilor, determinând extinderea plămânilor.

Spre deosebire de expirația mai pasivă, inhalarea este un proces activ, deoarece mușchii respiratori trebuie să se strângă pentru a face lucrările necesare în volumul de presiune. Când vine vorba de inspirație, se face o distincție între respirația toracică și abdominală.

Funcție și sarcină

Inspirația (inhalare) este o fază a ciclului de respirație. În timpul inspirației, aerul proaspăt și bogat în oxigen intră în plămâni, care de acolo furnizează întregului organism oxigen vital.

Inspirația oferă corpului un aer proaspăt, bogat în oxigen. În același timp, condițiile sunt create astfel încât dioxidul de carbon produs de organism să poată fi expirat.

Muschii respiratori și cei auxiliari trebuie să funcționeze astfel încât să poată curge aerul proaspăt. Drept urmare, cusca de coaste se extinde, ceea ce poate fi văzut prin ridicarea acesteia. Plămânii urmăresc mișcările toracului datorită pleurei, un strat de țesut format din două foi între plămâni și piept, care sunt puternic atașate unul de celălalt datorită unui fluid între ei.

Deoarece plămânii sunt foarte elastici, se extind împreună cu pieptul, ceea ce creează o presiune negativă în plămâni. Aceasta permite aerului inhalat să intre în căile respiratorii.

Mușchii care lucrează în principal în faza de inspirație depind de tipul de respirație. În timpul respirației toracice, mușchii intercostali și mușchii auxiliari de respirație sunt deosebit de activi, ceea ce face ca pieptul să se extindă și să facă loc plămânilor. În respirația abdominală, pe de altă parte, diafragma face cea mai mare parte a muncii respirației. Contracția sa permite plămânilor să se extindă în jos.

Înainte ca aerul pe care îl respirați să ajungă la plămâni, acesta trece prin nas sau gură, gât, laringe, vânt și bronhi. Odată ce aerul respirator a ajuns în plămâni, schimbul de gaze are loc în aproximativ 300.000 de alveole, cunoscute și sub denumirea de alveole. Aceasta înseamnă că oxigenul din aerul inhalat este difuzat din alveole în sânge și, în același timp, dioxidul de carbon din sânge ajunge în alveole. În acest fel, dioxidul de carbon poate fi transportat în afara corpului în timpul expirării, expirației și, prin urmare, a doua fază majoră a ciclului de respirație.

Sângele bogat în oxigen furnizează toate celulele corpului cu oxigen vital prin circulația umană. Celulele respective își pot continua procesele metabolice doar cu suficient oxigen. Cu toate acestea, nu tot oxigenul care este inhalat este folosit de corp, o mare parte este din nou expirată. În timp ce aerul inhalat este îmbogățit cu 21% procent de oxigen, aerul expirat are încă aproximativ 17% oxigen. Din acest motiv, este posibil să donați și respirația atunci când respirația s-a oprit, deoarece aerul expirat conține încă suficient oxigen.

Întregul proces de inspirație este controlat automat de centrul de respirație din măduva spinării alungită. O tehnică de respirație perfecționată cu inhalare conștientă este, de asemenea, posibilă și duce la o mai bună conștientizare a corpului, care poate fi importantă, de exemplu, atunci când faci muzică sau în anumite sporturi.

Vă puteți găsi medicamentul aici

Boli și afecțiuni

Cu inhalarea pot apărea numeroase probleme. Chiar dacă acestea apar doar temporar, reclamațiile în timpul inspirației trebuie luate întotdeauna în serios. În unele cazuri, simptomele sunt psihologice.

Unele tulburări de inspirație și consecințele lor pot cauza probleme de sănătate grave și de anvergură pentru persoana în cauză. Cel mai grav caz este stopul respirator acut, care este fatal după doar câteva minute din cauza lipsei de furnizare de oxigen către celule.

Tulburările de inhalare se observă de obicei prin durere, zgomote, o modificare a ritmului de respirație sau senzația subiectivă de lipsă de respirație. Corpurile străine inhalate accidental pot împiedica, de asemenea, inspirația.

Cauzele disconfortului în timpul inspirației pot fi la fel de diverse ca aspectul lor și se află atât în ​​zona pieptului, cât și în afara acesteia. Adesea, cauza problemei de inhalare se află în căile respiratorii superioare sau inferioare. Dacă acestea sunt blocate, acest lucru se exprimă printr-un sunet slab de fluiere și inhalare dificilă. Bronhiile deteriorate, de exemplu din cauza bronșitei sau astmului, și leziunile pulmonare, de exemplu ca urmare a pneumoniei, pot duce la o scurtă considerabilă a respirației.

Plămânii și inima sunt strâns legate. Prin urmare, problemele cardiace pot duce și la probleme cu inspirație. O insuficiență cardiacă generală, cronică sau un atac de cord acut poate duce la edem pulmonar. Lichidul se poate acumula în plămânii înșiși, care se exprimă adesea printr-un zgomot stârnitor la inhalare și în pleură, între plămâni și pleură. Toate aceste plângeri pot duce la o lipsă considerabilă de oxigen și la lipsa de respirație asociată.

Dacă există aer în spațiul pleural dintre plămâni și piept, există riscul de colaps complet pulmonar. Aceasta, ca o embolie pulmonară cauzată de ocluzia vaselor pulmonare, este foarte periculoasă din cauza lipsei rapide și semnificative de oxigen.