ocluzie

Termenul ocluzie În stomatologie, indică raportul dintre rândul inferior și cel superior al dinților atunci când maxilarul este închis în intercuspatie (poziția finală a mușcăturii). Opusul este o aliniere greșită, o lipsă de contact cu antagonistul, care este cunoscut sub numele de non-ocluzie.

Ce este ocluzia?

Orice contact dinte între dinții maxilarului superior și inferior se numește ocluzie. Este vorba despre închiderea în mușcarea finală. Stomatologia definește ocluzia drept „contactul dintre dinții ambelor maxilare”.

Impresia ocluzală este luată ca o impresie a ambelor rânduri de dinți în poziția ocluzală (poziția finală a mușcăturii). Ocluzia statică apare când contactul cu dinții fără mișcarea maxilarului inferior în timpul mușcăturii finale (intercuspidare). Contactele de dinți care apar prin mișcări ale maxilarului inferior sunt numite ocluzie dinamică în stomatologie.

Funcție și sarcină

Ocluzia este sinonimă cu o funcție normală a maxilarului inferior și superior, ceea ce garantează mișcări de alunecare fără probleme ale dinților posterori antagonici implicați.

Conceptul de ocluzie este strâns legat de fenomenul tulburărilor de ocluzie, care poate provoca atracții (abraziune) și abraziuni (abraziunea suprafeței dintelui). Conform acestui model, dinții se numesc ocluzie. Condiția necesară pentru ocluzia normală este cooperarea fără probleme între mușchii masticatori, articulația temporomandibulară și dinți. Maxilarul superior și inferior trebuie să aibă o formă corectă.

Dentiștii folosesc o peliculă de ocluzie pentru a testa dacă există sau nu ocluzie normală. Pentru a face acest lucru, pacientul mușcă filmul subțire, care acționează ca o hârtie de carbon și absoarbe impresiile dinților de pe spate. În acest fel, stomatologul poate înțelege unde se află punctele de contact individuale (punctele de ocluzie).

Folia de ocluzie este cunoscută și sub termenii folie de contact, folie de testare sau hârtie de articulare. Este acoperit cu vopsea. Dacă ambele rânduri de dinți se întâlnesc în poziția ocluzală, ele formează un plan ocluzal. În poziția de repaus, dinții nu se ating, ci depășesc distanța de la unu la doi milimetri în ocluzia statică (intercuspatie). Fiecare din din rândul superior al dinților nu se întâlnește cu dinul opus al rândului inferior al dinților, ci are mai degrabă contact cu doi antagoniști (dinți) din rândul inferior de dinți în timpul ocluziei, pe care este distribuită presiunea (ocluzie dinamică).

Cu ocluzia maximă statică, contactul cu dinții se produce fără a mișca maxilarul inferior. Întreruperea maximă este o ocluzie statică cu un contact maxim în mai multe puncte a dinților ambelor rânduri de maxilar. Ocluzia obișnuită este ocluzia statică obișnuită cu care acțiunile se repetă în mod obișnuit. Cu ocluzia centrică, condilul este închis în poziția centrică (capul articulației articulației temporomandibulare).

Gropile și crupele de pe suprafața dinților asigură o aliniere optimă a dinților. Rândul superior de dinți este reglat pe jumătate din lățimea dinților, deoarece incisivii superiori sunt mai largi decât omologul lor din rândul inferior al dinților. În timpul procesului de mestecare, dinții alunecă unul către celălalt. Cu această articulație, canina preia conducerea (ghidare canină). Cu ghidarea anterioară, are loc ocluzia dinamică între dinții anteriori ai maxilarului superior și inferior. Turul de grup este ocluzia dinamică a mai multor dinți de partea laterotrusion (partea de lucru a articulației temporomandibulare).

Cu ocluzia regulată, linia de închidere a buzei și planul ocluzal formează o linie dreaptă. La efectuarea unei proteze complete, tehnicianul stomatologic ține cont de situația de ocluzie a pacienților săi. Fiecare contact dintre dinții individuali este raportat de receptorii membranei parodontale din rădăcina dintelui. Bitul are un sistem de senzori foarte fin reglat. Mesajul cu privire la momentul în care s-a atins contactul mușcăturii și mușchii maxilarului efectuează mișcarea mestecării apare rapid.

Mucoasa orala este incrucisata cu terminatii nervoase care masoara marimea si localizarea alimentului care intra. În cazul unui feedback perturbat, dinții nu funcționează uniform, ceea ce duce la defecțiuni. Mușchii maxilarului încearcă în mod reflex să stabilească contactul, ceea ce nu este posibil din cauza ocluziei perturbate și provoacă o activitate excesivă a mușchilor maxilarului. Acest proces duce la oboseală în mușchii maxilarului, ceea ce duce la tensiune în toate structurile implicate. Contactele de mușcătură tulburate au efectul unor funcții, precum șlefuirea dinților și încleștarea dinților. Acest lucru poate duce la fațete și eroziunea dinților.

Vă puteți găsi medicamentul aici

Boli și afecțiuni

Neregularitățile din rândul normal de dinți pot fi identificate la diverse cauze, care se pot referi la întregul set de dinți sau la dinți individuali. Coroanele, podurile, umpluturile excesive sau dinții extras care nu sunt înlocuiți pot duce la tulburări ocluzale. Receptorii raportează aceste contacte incorecte (contacte de interferență) către sistemul nervos central, care este responsabil pentru coordonarea centrului de control. După primirea mesajului de eroare, creierul transmite comanda mușchilor masticatori să muște mai greu pentru a compensa alinierea eronată.

Anomaliile poziționale, cum ar fi mușcătură deschisă, mușcătură încrucișată sau mușcătură forțată previn ocluzia regulată. Tulburările ocluziei fiziologice pot duce la plângeri foarte neplăcute. Datorită încărcării neuniforme a dinților individuali, întregul aparat dentar este deteriorat definitiv. Mușchii masticatori și articulația temporomandibulară sunt, de asemenea, afectați negativ. Durerea de dinți, tensiunea în mușchii masticatori și durerea în articulația temporomandibulară pot avea ca rezultat.

Nu numai articulațiile temporomandibulare sunt afectate, ci și alte părți ale corpului, cum ar fi capul, umerii, coloana vertebrală și chiar articulațiile genunchiului, deoarece articulațiile temporomandibulare, dinții și coloana vertebrală pot produce imagini clinice uniforme. Deoarece nu mai există o articulare regulată, funcția de mestecare poate fi de asemenea afectată.

Dentiștii elimină cauze simple, cum ar fi umpluturile excesive, golurile dinților sau coroanele deteriorate în intervenții minore. Zonele crescute sunt determinate folosind o folie de ocluzie și îndepărtate prin măcinare. Intervențiile ortodontice, care sunt efectuate de către chirurgii orali, în ambulatoriu sau în spital, în funcție de gravitatea procedurii, restabilesc ocluzia reglementată în caz de anomalii ale mușcăturii.