osteocytes

osteocytes sunt celule osoase mature închise de osteoblaste ale matricei osoase.

În cazul defectelor din os, osteocitele mor din cauza aportului insuficient de nutrienți și, prin urmare, numesc osteoclaste degradante osoase pe scena. Osteocitele patologice pot fi relevante pentru boli precum osteoporoza.

Ce sunt osteocitele?

Osul uman este viu. Osteoblaste imature formează ceea ce este cunoscut sub numele de matrice osoasă. Această rețea de celule osoase imature include celulele osoase mature. De asemenea, sunt cunoscuți sub denumirea de osteocite și numără majoritatea celulelor osoase.

Osteoblastele sunt predecesorul lor. Maturizarea osteoblastei are loc în timpul osteogenezei. Acest termen înseamnă formarea de țesut osos nou. Corpul creează în mod constant țesut osos nou și reconstruiește structura osoasă sau îl adaptează la sarcini. Demineralizarea și remineralizarea au loc constant în oase. Osteoclastele descompun substanțele osoase vechi și sunt, prin urmare, responsabile de demineralizare.

Osteoblastele preiau mineralizarea. Acestea devin prinse în osteogeneză și devin osteocite mature în acest sistem cavitar. Așa-numitele joncțiuni de legătură conectează osteocitele unele cu altele. Acestea sunt canale de la celule la celule care servesc la schimbul de nutrienți. Funcția osteocitelor nu a fost încă clarificată în mod concludent. Se presupune că sunt implicați în pierderea oaselor.

Anatomie și structură

Osteoblastele formează ceea ce este cunoscut sub numele de matrice osoasă. Aceasta este substanța organică de bază a osului care este încă nemineralizată. Fibrele de colagen de tip I și mucopolizaharidele sunt componente importante ale matricei osoase. Ele fac osul elastic sub presiune.

Țesutul conjunctiv embrionar se mai numește mezenchimă. Din aceasta, osteoblastele se formează în imediata apropiere a capilarelor de sânge. Aceste celule osoase imature formează osteoid moale. Aceasta nu este încă o substanță osoasă calcificată. De-a lungul timpului, osteoblastele îmbogățesc osteoidul cu hidroxilapatitul de fosfat de calciu. Acest depozit se întărește și stabilizează osul. Unele osteoblaste sunt înconjurate pe toate părțile de o matrice osoasă. Acești osteoblaste sunt osteocitele. Acestea sunt celule mononucleare dintr-un sistem de cavitate cu substanță osoasă mineralizată.

Sistemul de lacuna a osteocitelor se află între lamelele individuale ale oaselor. În fiecare lac există un corp de celule. Extensiile celulare se află în caniculele fine. Extensiile celulare conectează osteocitele prin joncțiunile gap.

Funcție și sarcini

În oasele umane, formarea și degradarea oaselor are loc permanent. La fiecare șapte ani, persoana primește un nou schelet, ca să zic așa. Scheletul se adaptează noilor condiții prin conversie. Oasele stresate devin, de exemplu, mai groase și mai rezistente în timp. Oasele care nu se mișcă sau care nu sunt sub stres sunt din ce în ce mai subțiri și mai slabe.

Osteoclastele și osteoblaste joacă un rol major în metabolismul osos. Osteoblastele se acumulează. Osteoclastele descompun oasele și împiedică creșterea nesfârșită a substanței osoase. Defalcarea osteoclastelor este necesară, de exemplu, în cazul micro-pauzelor sau fracturilor. În aceste fenomene, celulele descompun substanțe osoase defecte. Ele dizolvă osul prin două mecanisme. În primul rând, sărurile minerale ale osului sunt eliminate, astfel încât substanța să devină mai moale. Acest lucru se întâmplă printr-o valoare scăzută a pH-ului în cavitatea dintre substanța osoasă și un osteoclast. Valoarea scăzută a pH-ului este menținută prin transportul activ al protonilor.

După dizolvarea sărurilor minerale, osteoclastele eliberează enzime proteolitice. Aceste enzime dizolvă matricea osoasă colagenă și apoi fagocitează fragmentele de colagen eliberate. Cele două mecanisme de descompunere a osteoclastelor dau naștere la Howship lacunae, care sunt cunoscute și sub denumirea de cale de alimentare a osteoclastelor. Fiecare osteoclast poate teoretic descompune aceeași cantitate de os, ceea ce necesită aproape 100 de osteoblaste. Activitatea osteoclastului este controlată hormonal și activată de hormonul paratiroidian.

Inactivarea are loc prin calcitonină. Osteocitelor li se atribuie acum și o funcție de reglementare. În oasele defecte, există joncțiune mică sau deloc de nutrienți prin joncțiunea de gol. Ca urmare, osteocitele mor în matricea osoasă defectă. Doar când osteocitele mor, osteoclastele sunt chemate în acțiune.

boli

Osul poate fi afectat de diverse regregări. O activitate scăzută a osteoclastelor, de exemplu, are la fel de multă valoare a bolii ca o activitate crescută a osteoclastelor sau o activitate scăzută a osteoblastelor.

Osteocitele patologice pot juca un rol în dereglarea activității osteoclastului. Cu toate acestea, deoarece funcția exactă a osteocitelor nu este încă cunoscută, aceasta este o relație destul de speculativă. Când activitatea osteoclastelor este redusă, osul proliferează. Cancerul osos se poate dezvolta astfel. Cu toate acestea, activitatea osteoclastului redusă este legată și de boli precum osteoporoza genetică. Activitatea crescută a osteoclastelor descompune mai mult os decât se pot forma osteoblaste. Acest fenomen joacă un rol în osteoporoza genetică.

În plus, boli precum hiperparatiroidismul, osteodistrofia deformană, necroza osoasă aseptică și artrita reumatoidă sunt caracterizate prin acest fenomen. Acelasi lucru este valabil si pentru parodontita si osteogeneza imperfecta. Rolul osteocitelor în aceste boli rămâne obiectul cercetării. Deoarece osteocitele moarte numesc pentru prima dată osteoclastele pe scena, nu poate fi exclusă o relație de cauzalitate între structura osteocitelor și unele dintre bolile menționate.