Norma de reacție

Norma de reacție corespunde gamei create genetic de variații posibile ale două fenotipuri ale aceluiași material genetic. Expresia caracteristică finală în acest interval specificat depinde de influențele de mediu externe respective. Gama de modificări joacă, de asemenea, un rol în contextul dispozițiilor de boală genetică care nu conduc automat la boala reală.

Care este norma de răspuns?

Genotipul este imaginea ereditară a unui organism și este considerat un reprezentant al machiajului genetic și, astfel, cadrul fenotipului. Astfel, genotipul determină o gamă posibilă de trăsături fiziologice morfologice din fenotip. Datorită principiului variației fenotipice, pot apărea diferențe considerabile în ceea ce privește caracteristicile individuale, în ciuda afilierii aceleiași specii.

Variația fenotipică stă la baza schimbărilor evolutive. Chiar și cu exact același genotip, nu poate fi exclusă variația fenotipică. Gemenii identici cu 100% material genetic identic pot, prin urmare, să corespundă diferitelor fenotipuri într-o anumită măsură.

Variația fenotipică cu același genotip trebuie înțeleasă ca o reacție la influențele mediului. Creaturile ereditare dezvoltă multe caracteristici diferite atunci când sunt expuse la stimuli de mediu diferiți și astfel diferă prin aspectul lor. Modificările fenotipului cauzate exclusiv de influențele de mediu și deci, fără diferențe genetice, sunt reacții de adaptare, care sunt, de asemenea, denumite modificări.

Mărimea capacității de modificare este o normă de reacție la genele în sine. Norma de reacție genetică este astfel gama specifică de variație a fenotipului cu același genotip. Termenul de reacție se întoarce la Richard Woltereck, care l-a folosit pentru prima dată la începutul secolului XX. Termenul este folosit ca sinonim Interval de modificare.

Funcție și sarcină

În ciuda faptului că au exact același material genetic, gemenii identici pot diferi unul de la altul într-o măsură mai mare sau mai mică atunci când cresc în mai multe milioane. Gama acestor diferențe este specificată în standardul de reacție. De exemplu, indivizii cu același genotip nu trebuie să aibă exact aceeași dimensiune. Norma dvs. de reacție oferă un spectru în care dimensiunea dvs. se poate muta. Acest spectru poate furniza, de exemplu, un minimum de 1,60 metri și un maxim de 1,90 metri. Ce dimensiune dezvoltă de fapt indivizii depinde de mediul lor.

Această reacție la condițiile de mediu este astfel concepută genetic odată cu lărgirea modificărilor. Prin urmare, principiul selecției naturale afectează norma de răspuns. Cu influențe de mediu extrem de variabile, este necesară o variabilitate mai mare. Într-un mediu cu o variabilitate ridicată, o astfel de normă de reacție relativ largă promite o supraviețuire mai mare. În nișele cu factori de mediu relativ neschimbabili, se poate aștepta doar o normă de reacție restrânsă la indivizii cu aceeași genetică, deoarece o variabilitate ridicată cu factori de mediu constanți nu merită îndeosebi pentru scopul supraviețuirii.

Plantele din același genotip sunt capabile să dezvolte diferite forme de frunze, de exemplu, în funcție de locația lor. La soare dezvoltă frunze de soare mai dure și mai mici. În umbră, pe de altă parte, se formează frunze de umbră mai subțiri. În același mod, multe animale sunt capabile să își schimbe culoarea hainei în funcție de anotimp. Pentru oameni, de asemenea, acest lucru înseamnă că genele lor le oferă diverse opțiuni pentru fizicul lor. Care dintre aceste posibilități sunt accesate depinde în mare măsură de experiențele la care se expun persoane individuale sau sunt expuse.

Norma de răspuns depinde în cele din urmă de nișa ecologică. Aceasta înseamnă că mediul și variabilitatea mediului decid cât de largă trebuie să fie expresia fenotipică a indivizilor pentru a avea un avantaj evolutiv. Manifestarea propriu-zisă se înscrie numai cu prezența sau absența unei anumite influențe de mediu.

Vă puteți găsi medicamentul aici

Boli și afecțiuni

Practic, modificările trebuie diferențiate de mutații. Modificările fenotipice au loc în cadrul normei de reacție genetică, dar nu sunt moștenite automat sau permanent. De exemplu, dacă un iepuras își schimbă culoarea hainei în alb pe timp de iarnă, nu va da naștere iepurașilor albi. Puii săi pot schimba culoarea paltonului în limita gamei de modificări moștenite, dar în funcție de influențele mediului.

Norma de reacție se adaptează modificării milieusului pe o bază genetică, în măsura în care poate fi redusă sau mai largă în timp, în funcție de o variabilitate modificată a unei anumite nișe de mediu. Dacă există o absență permanentă de zăpadă timp de zeci de ani sau chiar secole, un iepure nu va mai beneficia de o serie de modificări în culoarea hainei sale pentru a supraviețui în nișa dată. În acest fel, norma de reacție se poate diminua genetic.

Norma de reacție este relevantă din punct de vedere clinic, în special în contextul dispozițiilor genetice. Un individ cu o predispoziție genetică la o anumită boală are un risc mai mare de debut al bolii inerente genelor sale. Cu toate acestea, riscul crescut nu trebuie neapărat să conducă la boala reală. De exemplu, dacă doi gemeni identici au aceeași predispoziție genetică la cancer, ambele persoane nu trebuie să dezvolte cancer în viața lor.

Presupunând că au urmat același stil de viață, amândoi s-ar îmbolnăvi ori nu s-ar îmbolnăvi. Cu toate acestea, dacă urmează un stil de viață diferit cu stimuli diferiți, acest lucru poate duce la boala unuia dintre indivizi. Medicina vorbește de factori exogeni în legătură cu influențele externe ale bolilor. Dispoziția genetică la boală este un factor endogen.

În ciuda dispoziției endogene, evitarea țintită a factorilor exogeni care determină boala poate preveni eventual boala creată genetic. Aceste relații sunt în final un rezultat al normei de reacție sau al gamei de modificări. Dacă acestea nu ar exista, focarul ar fi determinat exclusiv de factori endogeni și astfel sigur genetic.