Arcul reflex

Dintre Arcul reflex este cea mai scurtă conexiune neurală dintre receptori și organele țintă și declanșează un reflex al corpului. Intrarea se face prin membrul aferent al arcului, în timp ce ieșirea are loc prin membrul eferent. Modificările arcurilor reflexe pot fi diagnosticate prin examen electrofiziologic.

Ce este arcul reflex?

Arcul reflex este secvența proceselor neuronale care declanșează un reflex al corpului. De regulă, termenul descrie cea mai scurtă conexiune între anumiți receptori și efectori, care trece prin neuronii unui anumit circuit de excitație.

Fiecare arc reflex include fluxul neuronal de informații din sistemul nervos central. Acest influx se mai numește coapsa aferentă și este folosit pentru a introduce informații. Cel puțin un neuron central constituie baza arcului reflex.

În plus, arcul reflex conține întotdeauna și o structură eferentă în care informațiile sunt direcționate de la sistemul nervos central la periferie. Această structură este cunoscută și ca piciorul eferent al arcului reflex. Ultima parte a arcului reflex este efectorul, adică organul care efectuează reflexul. Efectorul este astfel punctul final al procesului neuronal vizat.

În forma cea mai simplă și cea mai rapidă, picioarele eferente și cele aferente sunt interconectate printr-o singură sinapsă în cornul anterior al măduvei spinării. În acest caz vorbim despre reflexe monosinaptice. Aceasta se distinge de arcurile reflexe polisinaptice, în care mai mulți neuroni centrali sunt conectați în serie.

Funcție și sarcină

Dacă oamenii se poticnesc, se prind de multe ori înainte să cadă, de exemplu schimbând poziția picioarelor. Dacă sufocă, nu se va sufoca provocând un reflex de tuse. Dacă un obiect zboară spre el, el își trage automat brațele în fața feței și dacă ceva se apropie de ochi, pleoapa lui se închide involuntar. Reflexele ca acestea sunt mișcări rapide și involuntare ca răspuns la un anumit stimul.

Cele mai multe reflexe ar trebui să protejeze organismul de deteriorare, de exemplu, reflexul de închidere a pleoapei. Toate reflexele constau într-o interacțiune dintre organele simțului, nervi și mușchi. În acest fel, pot fi oferite răspunsuri la anumiți stimuli.

În timp ce unele reflexe sunt înnăscute, altele sunt dobândite pe baza experienței. Arcul reflex joacă un rol major pentru toți, deoarece numai acest sistem asigură răspunsul reflex rapid la un anumit stimul. Reflexele de protecție, în special, depind de acest răspuns rapid, deoarece altfel nu ar mai servi un scop.

În plus față de un receptor, fiecare arc reflex conține o membrană aferentă pentru introducerea informațiilor, neuronii centrali, un membru eferent pentru ieșirea reflexului și un efector care realizează informațiile de ieșire. Coapsele aferente constau din fibre nervoase aferente ale receptorilor, cum ar fi cele reprezentate de neuronii de clasa I de pe fusurile mușchilor. Axonii sau neuronii motori formează membrul eferent. Fibrele postganglionice sunt, de asemenea, parțial implicate în coapsa eferentă. Efectorii pot fi fie organe precum inima, fie mușchii și glandele specifice.

În toate reflexele monosinaptice, coapsa aferentă apare din organele simțului și receptorii lor. Fusul muscular poate fi, de asemenea, implicat ca receptori sensibili la coapsa aferentă. Impulsul aferent este întotdeauna dus în măduva spinării. Dacă transmiterea la creier ar fi necesară, răspunsul reflex ar dura prea mult timp.

Proiecția în măduva spinării are loc prin intermediul celulelor nervoase sensibile. Traiectele piramidale ale măduvei spinării sunt implicate în reflexele monosinaptice cu influențe inhibitoare sau stimulatoare. La fel cum membrul aferent se deschide în canalul spinal, membrul eferent al arcului reflex se deschide în mușchi, organe sau glande. Impulsurile eferente sunt transmise de la măduva spinării la căile nervoase motorii care sunt situate în cornul anterior motor. Motoaxonii direcționează astfel ieșirea eferentului către organul țintă. Acești axoni aparțin fibrelor A și au o viteză de conducere corespunzătoare ridicată.

În cazul auto-reflexelor, receptorul și efectorul se află în același organ. În cazul reflexelor externe, pe de altă parte, se află în diferite organe.

Boli și afecțiuni

Examenul reflex este unul dintre examenele neurologice standard. Acest test reflex este utilizat în primul rând pentru a detecta reflexele patologice care pot apărea în contextul diferitelor boli. Reflexul Babinski, reflexul Chaddock și reflexul Gordon, dar și reflexul Mendel-Bechterew, reflexul Oppenheim și reflexul Rossolimo sunt considerate ca reflexe patologice.

Reflexele patologice aparțin așa-numitelor semne ale tractului piramidal și oferă astfel o indicație de deteriorare a tractului piramidal din măduva spinării. Cu o astfel de deteriorare, cursul arcului reflex este perturbat, deoarece toate reflexele monosinaptice parcurg acest centru.

Semnele orbitale piramidale pot apărea în contextul diferitelor boli. În boala autoimună scleroza multiplă (SM), de exemplu, inflamația poate provoca leziuni în tracturile piramidale și astfel poate declanșa semne ale tractului piramidal. În SM, prezența semnelor piramidale la scurt timp după debutul bolii este considerată un semn rău și are astfel un impact negativ asupra prognosticului.

De regulă, reflexele patologice sunt asociate cu paralizia centrală, de exemplu cu hemiplegia, a cărei origine se află în sistemul nervos central. Un examen electrofiziologic relevă tiparele arcului reflex central și periferic. Modificările patologice în arcurile reflexe pot fi, de asemenea, diagnosticate în acest mod. Astfel de modificări pot limita localizarea leziunilor cerebrale și pot apărea, de exemplu, în contextul unui accident vascular cerebral.