Potențial de receptor

Potențial de receptor este răspunsul celulelor senzoriale la un stimul și corespunde de obicei unei depolarizări. De asemenea, va fi Potențial generator numit și este un rezultat direct al proceselor de transducție cu care receptorul transformă un stimul în excitație. În cazul bolilor asociate cu receptorii, acest proces este perturbat.

Care este potențialul receptor?

Celulele senzoriale ale corpului uman sunt numite receptori. Acestea sunt proteine ​​sau un complex proteic de care moleculele semnal se leagă. Aceasta declanșează procesele de semnalizare în interiorul celulelor. Receptorii preiau semnale din exterior și le prelucrează în excitație bioelectrică. Ele traduc stimulii din mediu în limbajul sistemului nervos central. Receptorii sunt foarte specializați și sunt printre principalele cazuri de percepție umană.

Într-o stare neexcitată, receptorii au un potențial de repaus. Aceasta este o diferență de tensiune bazată pe o distribuție neuniformă a ionilor de sodiu și potasiu, care separă spațiul intra și extracelular. Un stimul de intrare din mediu se leagă de proteinele receptorului și permite receptorului să-și depășească potențialul de repaus. Acest proces este cunoscut sub numele de depolarizare. Potențialul receptor este răspunsul membrano-electric al celulelor senzoriale la un anumit stimul. Unii autori diferențiază potențialul receptor și potențialul generator. Ei înțeleg depolarizarea unui neuron senzorial ca potențial generator. Pentru ei, însă, un potențial al receptorului este un potențial în membrana celulei receptoare.

Funcție și sarcină

Potențialul receptor apare ca urmare a procesului de transducție. Acest proces corespunde conversiei energiilor stimulului în excitația proprie și deci procesabilă a organismului.

În legătură cu această conversie, conceptul cascadei de semnal joacă un rol major. Într-o anumită măsură, celulele senzoriale individuale urmează diferite căi de procesare și transducție a stimulilor. Etapele de legare, transformare, transmisie și regenerare le sunt comune. Depolarizarea celulei senzoriale este, de asemenea, un pas comun. Fotoreceptorii ochiului sunt o excepție. Lumina, ca stimul adecvat, provoacă hiperpolarizare în ele.

Cazul normal este însă depolarizarea. Are loc în raport cu puterea respectivă a stimulului primit. În funcție de puterea stimulului, modificările tensiunii de bază dintre spațiul intra și extracelular deschid canalele cationice legate de membrană. În acest fel, un potențial de acțiune dependent de prag de stimul este generat în afinitatea receptorului.

Aferenta este tesutul nervos care este specializat in fluxul de informatii. Aferentele sunt, prin urmare, tracturi nervoase care transmit excitații sistemului nervos central.

Cursul potențial al receptorilor diferă de receptorii respectivi. De obicei, potențialul este compus dintr-o componentă proporțională și diferențială, astfel încât răspunsul la stimul al receptorilor este proporțional.

De regulă, potențialul receptor rezultă din deschiderea canalelor de sodiu legate de membrană. Ele eliberează ioni de sodiu în celulă, ceea ce este înțeles ca excitația reală. Hiperpolarizarea fotoreceptorilor, pe de altă parte, apare la închiderea canalelor.

Potențialul receptor nu este supus unei legi de toate sau nimic, dar crește treptat odată cu puterea stimulului. Când se atinge o anumită valoare a pragului și se depășește astfel potențialul pragului, celula senzorială generează un potențial de acțiune. Ca aproape toate potențialele de acțiune, cea a celulelor senzoriale respectă, de asemenea, o lege totală sau nimic și, de regulă, nu are o perioadă refractară regenerativă.

Boli și afecțiuni

Grupul de boli asociate cu receptorii afectează procesele de excitație din celulele receptorilor. Acest lucru are, de asemenea, un impact asupra potențialului receptor. În ultimii ani, cercetările medicale au descoperit diverse mutații ale receptorilor. Aceste mutații sunt acum asociate cu o gamă largă de boli ereditare și somatice.

În bolile asociate cu receptorii, receptorii sunt defecti. Din acest motiv, ei nu mai sunt capabili să se lege de molecule de semnal, să proceseze în mod adecvat semnalele sau să transmită semnale. La alte boli din acest grup, transductia semnalului poate fi cu greu oprită sau deloc oprită. Alte mutații pot, în general, să lase anumiți receptori lipsiți sau să îi încorporeze incorect în membrană.

Majoritatea bolilor asociate cu receptorii nu sunt cauzate de receptorii înșiși, ci de autoanticorpi. Aceste boli autoimune atacă celulele senzoriale cu autoanticorpii lor și provoacă inflamații. În cursul acestei inflamații, structurile interne ale receptorilor sunt distruse, iar celulele senzoriale își pierd funcționalitatea.

Exemple din acest grup de boli sunt miastenia gravis și sindromul Lambert-Eaton. Myasthenia gravis este o boală neuronală musculară autoimună. Sindromul Lambert-Eaton este similar cu acest fenomen, dar este mult mai frecvent decât miastenia gravis.

Bolile cu defecte ale receptorului sunt diferențiate în funcție de clasa lor structurală. În bolile canalelor ionice, de exemplu, structura neuronală a canalelor ionice și, astfel, excitabilitatea biochimică a receptorilor este perturbată.

În plus față de grupul de boli asociate cu receptorii, medicamentele psihotrope pot avea efecte și asupra cascadei semnal a receptorilor. În acest caz, ingredientele lor active funcționează direct asupra receptorilor și imită funcția neurotransmițătorului respectiv pentru a se putea lega de receptorul corespunzător. Alte medicamente psihotrope blochează receptorii pentru neurotransmițătorii fiziologici. Efectele descrise ale diverselor medicamente psihotrope sunt utilizate în medicina modernă special pentru a influența activitățile receptorilor.