Prezența unui inconștient este controversată. În Psihologia profunzimii Se presupune că există procese conștiente, precum și cele inconștiente, care au un efect puternic asupra comportamentului uman, deși nu sunt percepute.
Aceste procese mentale inconștiente ar trebui să fie descoperite treptat pentru a obține cunoștințe despre comportamentul și nevoile unei persoane. Prin urmare, psihologia de profunzime dorește să depășească cât mai mult sub suprafața conștiinței pentru a analiza procesele inconștiente care ar putea afecta viața conștientă.
Ce este psihologia de profunzime?
În acest sens, filosofi precum Nietzsche, Leibniz sau Schopenhauer își asumă un psihic care este ascuns. Prima abordare științifică a unei investigații sistematice a fost făcută de Sigmund Freud, care a fondat psihanaliza. S-a ocupat pe larg de comportamentul și experiența umană pentru a descoperi anumite tipare în ele, pentru care a dezvoltat o metodă de tratament adecvată.
El a prezentat teza conform căreia sentimentele reprimate și inconștiente te îmbolnăvesc și chiar pot provoca simptome fizice. Freud a atribuit conflictele deosebit de puternic suprimării nevoilor sexuale, care sunt apoi transformate în altă energie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, apar însă tulburări fizice și psihice, dintre care simptome emoționale precum anxietatea și depresia sunt doar câteva. Tratamentul pe care i-a sugerat-o implică psihoterapeutul care stă în spatele pacientului, din vedere, astfel încât să se poată concentra pe sine.
Eugen Bleuler, un psihiatru elvețian care a inventat și termenii schizofrenie și autism, a dezvoltat el însuși termenul psihologie de profunzime. Nu și-a asumat nicio separare între boală și sănătatea mintală. Unul dintre cei mai mari exponenți ai psihologiei profunde a fost atunci Carl Gustav Jung, care și-a asumat arhetipuri care îndrumă inconștient comportamentul în fiecare ființă umană. În cele din urmă, s-au presupus procese de reglare a acționării și procesare a conflictelor, care sunt întotdeauna baza unui comportament conștient.
Cu aceasta, psihologia de profunzime a fost împărțită curând în trei școli mai mari. Pe lângă psihologia analitică dezvoltată de Freud, Alfred Adler a lansat în curând psihologia individuală. Toate școlile urmează teza că în profunzimea inconștientului există procese psihologice de impulsuri și procese motivaționale similare, care diferă de la școală la școală ca forță motrice respectivă. Freud și-a asumat instinctul sexual, Jung, un student al lui Freud, și-a asumat o energie instinctuală nespecifică și Adler și-a asumat simplul efort al ființelor umane pentru putere.
Tratamente și terapii
Psihologia profunzimii nu este deci sinonimă cu psihanaliza. Acestea diferă în ceea ce privește tratamentul și, în consecință, sub formă, obiectiv și durată. În timp ce psihanaliza vrea să schimbe întreaga personalitate, tratamentul are loc adesea întins pe canapeaua familiară și durează câțiva ani, tratamentul psihologic profund are loc în timp ce stă și nu durează mai mult de doi ani. Făcând acest lucru, ea urmărește obiectivul descoperirii conflictelor B. duce la depresie fără a dori să remodelați sau să schimbați în mod fundamental pacientul.
Oamenii dezvoltă de obicei așa-numitele modele de relații în copilărie. Acestea determină modul în care el se apropie de alți oameni sau percepe mediul. Până când a dezvoltat aceste tipare, au dat sens și au determinat răspunsuri. Ele devin o problemă doar atunci când comportamentul este brusc inadecvat.
Disputele și educația de către părinți, ca cei mai importanți îngrijitori în copilărie, sunt menținute în special după un anumit tipar și determină contactul cu alte persoane în viața ulterioară și, de asemenea, relațiile în care o persoană întreține. Adesea, aceleași greșeli sunt făcute de fiecare dată, fără ca oamenii să poată interpreta ei înșiși acest comportament.
Relația pe care pacientul o construiește apoi cu psihoterapeutul, care încearcă să descopere aceste tipare și să le conștientizeze prin tratament, este similară. Aceasta se numește transfer. Este unul dintre cele mai importante mijloace ale unei astfel de terapii.
Se caută întotdeauna un transfer acolo unde există idei, așteptări, temeri sau dorințe care s-au format anterior și sunt animate iar și iar ca un șablon. Aceste modele și temeri sunt reînviate și evocate în mod deliberat în terapie. Psihoterapeutul acordă mai multă atenție propriului său comportament, reacției sale emoționale la pacient. În psihanaliză se numește contra-transfer. Este, de asemenea, utilizat pentru tratament.
Scopul nu este apoi o analiză completă a vieții anterioare a unui pacient, ci doar schimbarea anumitor condiții de viață nefavorabile, astfel încât disparițiile și simptomele să dispară. Prin urmare, simptomele nu sunt tratate direct, dar cauzele lor sunt rezolvate în tratamentul straturilor mai profunde.
Vă puteți găsi medicamentul aici
➔ Medicamente pentru calmarea și întărirea nervilorMetode de diagnostic și examinare
Psihologia de profunzime este folosită la persoanele care z. B. suferă de tulburări de somn, depresie, tulburări de concentrare, obsesii, crize acute, stări de epuizare sau tulburări ale funcțiilor sexuale. Chiar și persoanele care au avut experiențe stresante în spatele lor, în sensul unei traume, pot găsi ajutor în psihologia aprofundată. Aceste metode s-au dovedit științific a fi extrem de reușite. În schimb, pacienții cu tulburări de alimentație sau anxietate acută sunt mai puțin potriviți pentru tratamentul psihologic profund.
Majoritatea terapiilor urmează modelul obișnuit. Totuși, din când în când, psihoterapeutul recomandă și administrarea temporară a medicamentelor, care au un efect asupra minții și a psihicului și trebuie întotdeauna prescrise de un medic. Acestea includ diferite medicamente psihotrope care sunt utile în crize deosebit de severe, pentru a face pacientul mai stabil în avans și pentru a permite un tratament care nu prezintă riscul de a fi blocat de atacuri psihologice și defalcări.
Psihologia profunzimii poate avea loc ca ambulatoriu sau terapie internată. Pentru ultimele condiții există clinici psihosomatice care se specializează în acest aspect. Astfel de măsuri sunt adecvate dacă persoana în cauză z. B. are nevoie de o anumită distanță față de viața sa de zi cu zi, de locul de muncă sau de familia sa. În terapie, pacientul poate apoi să se concentreze pe tratament în pace și să câștige curajul să se schimbe.
.jpg)
