Memorie declarativă

memorie declarativă face parte din memoria pe termen lung. Este memoria cunoașterii, care constă în conținuturi de memorie semantică despre lume și conținuturi de memorie episodică despre propria viață. În funcție de localizare, amneziile pot fi limitate numai la conținut semantic sau episodic.

Ce este memoria declarativă?

Pe lângă memoria pe termen scurt, fiecare persoană are o memorie pe termen lung. Acest sistem de stocare permanentă nu este o structură uniformă, ci corespunde mai multor capacități de stocare pentru diferite tipuri de informații. Până în prezent, nu se știe nimic despre limitarea capacității de memorie pe termen lung.

Practic, se face o distincție între două forme de memorie pe termen lung care stochează informații diferite. Memoria procedurală stochează informații comportamentale, cum ar fi cursuri de acțiune sau forme de mișcare învățate, cum ar fi ciclismul.

Există, de asemenea, o memorie declarativă, care este, de asemenea, cunoscut sub numele de memorie de cunoaștere. Faptele sau evenimentele sunt stocate în memoria declarativă pe care o persoană o percepe în mod conștient și se pot reproduce la fel de conștient.

Memoria declarativă constă din două domenii. Pe lângă memoria semantică pentru cunoașterea lumii, ea conține memoria episodică pentru fapte legate de propria viață. Diferitele forme de informație sunt independente unele de altele și sunt stocate în diferite zone ale creierului.

Funcție și sarcină

Memoria pe termen lung depinde de interacțiunea cortexului și a zonelor subcorticale ale creierului. Întregul neocortex este implicat în memoria declarativă și deci în memoria cunoașterii. Memoria episodică se bazează în special pe participarea cortexului frontal și temporal drept. Memoria semantică este localizată în principal în lobul temporal.

Multe zone subcorticale ale creierului sunt implicate în procesele memoriei declarative. Acest lucru se aplică în special procesului de depozitare, care are loc cu participarea sistemului limbic, a sistemului lobului temporal medial, a hipocampului și a zonelor adiacente. Structurile implicate sunt rezumate în cercul neuronului Papez.

Depozitarea se bazează în esență pe plasticitatea neurală. Conținutul memoriei este stocat în conexiunile celulelor nervoase și, ca atare, sunt stocate în memorie. Un conținut de memorie din memoria declarativă corespunde, astfel, în esență cu eficiența sinaptică a anumitor rețele de neuroni.

Memoria declarativă nu este responsabilă numai pentru stocarea cunoștințelor, ci și pentru codificarea și preluarea cunoștințelor. Memoria semantică are grijă de aceste sarcini în legătură cu informații factuale despre lume. Pe de altă parte, memoria episodică este încredințată cu episoade specifice și lanțuri de evenimente din propria viață.

Conținutul memoriei declarative este codat de context în memoria semantică și episodică și preluat în același mod. Conținutul memoriei episodice folosește conținutul memoriei semantice din memoria declarativă, dar depășește acest lucru datorită referințelor personale. Componentele neuronale din memoria episodică corespund, prin urmare, unei rețele larg ramificate de zone ale creierului cortical și subcortical care traversează rețelele de memorie semantică.

Spre deosebire de memoria semantică, memoria episodică nu conține „fapte grele”, ci constă într-o mare parte din percepții și emoții senzoriale pe care o persoană le-a colectat într-un anumit moment din viața sa. În memoria semantică, însă, sunt stocate cunoștințele obiective despre lume.

Unii oameni de știință bănuiesc că partea episodică a memoriei declarative în această formă este exclusiv umană.

Vă puteți găsi medicamentul aici

Boli și afecțiuni

În legătură cu memoria, amnezia trebuie subliniată ca un fenomen patologic. Amnezia poate lua diverse forme și depinde de regiunile respective ale creierului deteriorate. În cazul tulburărilor de memorie semantică de acest tip, conținutul de memorie memorată pe termen lung al memoriei semantice este afectat. În cazuri individuale, aceasta include, de exemplu, expertiză profesională, stocarea semnificațiilor de cuvinte sau asocierea conceptuală.

Întrucât diferite regiuni ale creierului sunt responsabile pentru conținutul memoriei semantice și episodice, un pacient cu amnezie semantică poate avea o memorie episodică sau autobiografică intactă. Într-un astfel de caz de amnezie există, de obicei, leziuni ale lobului temporal, astfel încât numai secțiuni parțiale ale memoriei semantice sunt afectate de tulburări.

Pe lângă traumatisme, bolile degenerative de creier organice, cum ar fi demența Alzheimer, pot afecta memoria semantică. Chiar mai des decât tulburări de memorie semantică, afectarea creierului organic duce la o tulburare de memorie anterogradă. Pacienții cu această amnezie au dificultăți în a-și aminti evenimentele curente, numele personale și noile cunoștințe.

Amnezia antigradă apare în primul rând în contextul bolilor cerebrale, neurologice sau psihiatrice. Pe lângă traume, tulburările circulatorii ale creierului, accidentele vasculare cerebrale, hipoxia sau bolile inflamatorii ale creierului pot fi cauza. Principala cauză principală constă în leziunile locale ale sistemului hipocampal, care duc la o potențare redusă pe termen lung de către hipocondrul perturbat funcțional sau la o conexiune inadecvată între noile cunoștințe și conținutul memoriei existente.

Tulburarea de memorie disociativă trebuie să se distingă de aceste forme de amnezie, care este pur psihologică și, în cele mai multe cazuri, afectează în principal informațiile personale, în special informațiile despre evenimente stresante din punct de vedere psihologic. În această formă de amnezie, lacunele de memorie nu sunt constante, ci depind de zi. În parte, tulburarea de memorie disociativă se manifestă sub forma unei pierderi complete de identitate.

Un caz de boală citat frecvent în legătură cu amnezia de memorie declarativă este cazul pacientului HM. Pentru a trata epilepsia severă, ambele părți ale hipocampului său au fost îndepărtate. Operația i-a vindecat epilepsia. Cu toate acestea, după operație, el a arătat o formă severă de amnezie anterogradă și nu a putut să încorporeze nicio cunoștință nouă în memoria sa declarativă. Cu toate acestea, conținutul de memorie achiziționat anterior a rămas intact.