Francisella tularensis este agentul cauzal al tularemiei bolii infecțioase. Agentul patogen este o bacterie cu tijă din familia Pasteurellacae.
Ce este Francisella tularensis?
Bacteria Francisella tularensis este un agent patogen gram-negativ. Spre deosebire de bacteriile gram-pozitive, bacteriile gram-negative au și o membrană celulară externă, pe lângă stratul subțire de peptidoglican format din mureină. Patogenul Francisella tularensis este pleomorf. Bacteriile pleomorfe sunt multiple. Își schimbă forma celulelor în funcție de condițiile de mediu. Aspectul lor depinde și de stadiul dezvoltării.
Francisella tularensis aparține bacteriilor tijei coccoide. Bacteriile tijei sunt de fapt alungite, în timp ce bacteriile tijei cocoside sunt oarecum rotunjite. Există patru subtipuri diferite ale agentului patogen. Cu toate acestea, cele trei forme clinic importante sunt identice în serologie. Două grupuri de Francisella tularensis pot fi distinse biochimic și genotipic. Bacteria Francisella tularensis biovar tularensis de tip Jellison A este extrem de virulentă și provoacă boli severe, adesea fatale. Bacteria Francisella tularensis biovar holarctica de tip Jellison B este mai puțin virulentă, dar această bacterie poate provoca, de asemenea, boli grave.
Ocurență, distribuție și proprietăți
Francisella tularensis este originară din Scandinavia, Rusia, China, Japonia, SUA și Canada. Francisella tularensis biovar tularensis tip A se găsește în principal în America de Nord. Francisc tularensis biovar paleearctica apare la nivel mondial. Rezervoarele de patogeni sunt iepuri, șobolani, veverițe, șoareci și iepuri. Dar agentul patogen poate fi găsit și în pământ și în apă. Mamiferele mici se infectează fie prin contactul cu apa contaminată sau cu materialul solului, fie prin paraziți care sugă sânge, cum ar fi muștele, căpușele sau țânțarii.
Bacteria este transmisă oamenilor prin contactul cu membrana mucoasă sau pielea cu materialul animal contaminat. Mâncarea cărnii infecțioase încălzite necorespunzător este o posibilă sursă de infecție. În special, consumul de carne de iepure s-a dovedit a fi o posibilă cale de infecție. Inhalarea prafului contaminat (de exemplu, din fân, paie sau pământ) poate duce, de asemenea, la infecții. Același lucru este valabil și pentru contactul cu țânțarii, căpușele sau muștele infectate.
Infecția nu poate fi transmisă de la persoană la persoană. Cu toate acestea, la manipularea agenților patogeni sau la inhalarea aerosolilor care conțin agenți patogeni, oamenii pot fi infectați în laborator. Populația rurală este afectată mai des de o infecție cu Francisella tularensis. Infecția aici apare mai ales prin procesarea cărnii de vânat sau a altor produse agricole.
Agentul patogen Francisella tularensis este extrem de contagios. Aceasta înseamnă că cantități chiar mai mici de agent patogen sunt suficiente pentru declanșarea unei infecții. Perioada de incubație este de trei până la cinci zile. În funcție de doza de infecție, calea de infecție și virulența agentului patogen, perioada de incubație poate fi de până la trei săptămâni.
Boli și afecțiuni
Tularemia este o zoonoză raportabilă. Deși boala este destul de rară, de multe ori este severă și poate pune viața în pericol. Se poate face o distincție între o formă externă (localizată) și una internă (invazivă).
Forma ulceroglandulară externă este cea mai frecventă formă de tularemie. Începe foarte brusc cu o creștere accentuată a febrei. Ulcerele se formează în punctul de intrare a agentului patogen. Ganglionii limfatici locali sunt inflamați cu puroi. În tularemia oculoglandulară, cunoscută și sub denumirea de conjunctivită parinaudă, punctul de intrare al agentului patogen se află la conjunctiva ochiului. Poate fi văzut ca un nod galben. În ochi, agentul patogen provoacă o inflamație dureroasă a conjunctivitei (conjunctivită). Ganglionii limfatici de pe gât și din fața urechii sunt umflați.
În tularemia glandulară nu poate fi văzut niciun portal de intrare. Formarea ulcerelor nu apare și ea. Doar ganglionii limfatici regionali sunt umflați și dureroși. Tularemia glandulofaringiană se găsește mai ales la copii. Aici se formează ulcere în cavitatea bucală și în gât. Ganglionii limfatici din colțul maxilarului sunt umflate.
Când agenții patogeni sunt inhalați sau ajunge la organele interne prin fluxul sanguin, se dezvoltă forma internă sau invazivă a bolii. Tularemia tifoidă apare în primul rând la sacrificarea sau lucrul în laborator. Plămânii și căile respiratorii sunt adesea afectate. Pacienții au o temperatură ridicată, dureri de cap și transpirații. Abcesele pulmonare sunt o complicație temută a tularemiei tifoide. În plus, meningele (meningita) pot deveni inflamate. Este posibilă inflamarea stratului mijlociu (mediastinită) sau a pericardului (pericardită). Alte complicații sunt rabdomioliza și osteomielita. Tularemia tifoidă este cunoscută și sub denumirea de tularemie septică sau generalizată. Este foarte periculos și are o rată mare de mortalitate.
Tularemia intestinală se dezvoltă probabil din consumul de carne contaminată care nu a fost încălzită în mod corespunzător. Simptomele tipice sunt vărsăturile, greața, durerile de gât, diareea și durerea în abdomen.
A doua cea mai frecventă formă de tularemie este tularemia pulmonară. Se manifestă sub formă de inflamație a plămânilor (pneumonie). Pacienții au tuse cu flegmă, respirație și dureri în piept. Tularemia abdominală prezintă un tablou clinic asemănător unui tifoid. Ficatul și splina sunt umflate. Pacienții suferă de diaree și dureri abdominale.
Tularemia este tratată cu antibiotice. Streptomicina, în special, s-a dovedit a fi eficientă. Există rezistență la penicilină și sulfonamide. Chiar și în cazul tratamentului cu antibiotice, cinci procente din toate formele invazive sunt fatale. Fără tratament, rata mortalității este de peste 30 la sută. Mortalitatea formelor americane de tularemie este semnificativ mai mare decât cea a tulpinilor europene de Francisella tularensis.
.jpg)
