Terapia combinată

Terapia combinată este opusul monoterapiei și descrie o cale de tratament care cuprinde simultan mai multe direcții terapeutice diferite sau ingrediente active pentru a putea acționa împotriva mai multor factori ai unei boli în același timp.

Terapia combinată joacă un rol mai ales în tratamentul pacienților cu HIV, caz în care vorbim despre o terapie antiretrovirală extrem de activă, care oprește virusul să se înmulțească, astfel încât evoluția bolii să fie prevenită sau cel puțin întârziată și, astfel, viața Pacientul se poate extinde. Terapiile combinate sunt de obicei asociate cu o rată mult mai mare de efecte secundare decât monoterapia, prin care ingredientele active individuale trebuie testate în avans pentru interacțiunile și compatibilitatea lor generală.

Ce este terapia combinată?

Terapia combinată este o formă de tratament care respectă simultan mai multe principii de terapie. Cele mai multe dintre acestea sunt tratamente medicamentoase care se concentrează pe mai mult decât un singur ingredient activ.

În medicină, terapia combinată este o formă de tratament care urmează simultan mai mult de un principiu de terapie. Cele mai multe dintre acestea sunt tratamente medicamentoase care se concentrează pe mai mult decât un singur ingredient activ. Acest tip de administrare de medicamente poate cuprinde două medicamente diferite sau poate corespunde unui preparat combinat care poartă mai mult de un ingredient activ.

Opusul unei astfel de forme de tratament se numește monoterapie și este limitat la un singur ingredient activ. Terapiile combinate pot fi diferențiate în mai multe sub-forme. Cele mai cunoscute sunt terapia triplă și cvadruplă. În timp ce trei medicamente sunt utilizate în terapia triplă, terapia cvadruplă conține patru substanțe active în același timp. Pentru primul grup, eradicarea Helicobacter pylori este unul dintre cele mai cunoscute exemple pentru eliminarea cea mai completă a bacteriei Helicobacter.

În plus, terapia cu HIV care prelungește viața este uneori o triplă și alteori chiar o terapie cu patru paturi. Cel mai mare avantaj al oricărei terapii combinate este acțiunea simultană asupra diferiților parametri ai bolii. Pe de altă parte, cel mai mare dezavantaj comparativ cu monoterapia este de obicei efectele secundare ridicate ale tratamentului.

Funcția, efectul și obiectivele

Cu o terapie combinată mai mulți factori ai unei boli pot fi influențați pozitiv în același timp. Boala particulară decide care medicamente pot fi combinate în cursul unei astfel de măsuri, dar interacțiunile și efectele secundare ale medicamentelor individuale sunt, de asemenea, importante aici.

Terapia combinată joacă un rol deosebit în medicina curentă în tratamentul pacienților cu HIV. Cea mai eficientă formă de tratament în lupta împotriva virusului HIV este în prezent o terapie antiretrovirală extrem de activă care folosește cel puțin trei medicamente diferite. Toate cele trei medicamente conțin antiretrovirale, adică agenți de blocare a virusului. De obicei, doi inhibitori nucleozidici de revers transcriptază sunt utilizați și combinați cu un inhibitor non-nucleozidic invers al transcriptazei sau inhibitori de protează.

Adesea, eficiența acestora din urmă este crescută și printr-un rapel. Această combinație poate limita replicarea virusului într-o asemenea măsură încât HIV nu mai poate fi detectat direct, iar viața pacientului poate fi extinsă printr-o restaurare permanentă, dacă nu întotdeauna completă, a funcțiilor imune. Multe simptome tipice ale HIV se redresează pe parcursul terapiei și riscul de evoluție a bolii este redus la minimum.

Similar cu această terapie combinată, trei medicamente diferite sunt de asemenea utilizate pentru eradicarea Helicobacter pyori. De obicei amoxicilina este combinată cu claritromicina și inhibitorii pompei de protoni în cursul acestei măsuri, dar combinația de inhibitori de amoxicilină, metronidazol și pompă de protoni este de asemenea posibilă. O a treia cale este administrarea simultană a inhibitorilor de metronidazol, claritromicină și pompă de protoni. Pe lângă aceste terapii combinate, terapiile combinate sunt adesea utilizate pentru epilepsie, tulburări ale tensiunii arteriale sau diabet de tip II, de exemplu.

Terapiile combinate se pot dovedi utile și pentru boli precum hepatita C, ADHD, aritmii cardiace și tumori complexe. De regulă, se aplică următorul principiu: cu cât boala este mai complexă și mai variată, cu atât este mai sensibilă o formă de terapie cu mai multe ingrediente active, deoarece bolile complexe, în special, conțin de obicei mulți factori diferiți, care de obicei nu pot fi contracarate în mod adecvat cu un singur ingredient activ.

Riscuri, efecte secundare și pericole

Orice terapie combinată trebuie efectuată numai cu luarea în considerare atentă a interacțiunilor medicamentoase. În plus, există adesea efecte secundare semnificativ mai mari pentru terapiile combinate decât pentru monoterapie. Prin urmare, medicul curant și pacientul trebuie să stabilească mai întâi relația dintre beneficiu și risc pentru cazul individual.

În cazul triplelor terapii pentru persoanele cu HIV, de exemplu, beneficiile sunt de obicei semnificativ mai mari decât riscurile. Majoritatea pacienților tolerează metoda terapiei care există din 1996 extrem de bine pe parcursul mai multor ani. Cu toate acestea, pot apărea reacții adverse, cum ar fi balonarea, vărsăturile sau diareea. O ușoară creștere a valorilor hepatice poate apărea, de asemenea, deoarece unele dintre medicamente au proprietăți toxice ale ficatului, care, însă, provoacă leziuni hepatice reale în cazuri extrem de rare.

De asemenea, este posibilă disfuncția rinichilor și în timpul tratamentului pot apărea neuropatii, tulburări de somn și coșmaruri. Alergiile și tulburările de distribuție a grăsimilor sunt printre cele mai frecvente reacții adverse. Desigur, lista acestor reacții adverse nu poate fi transferată la terapii combinate pentru alte boli care implică ingrediente active complet diferite și astfel efecte asupra organismului.

Prin urmare, lista este menită să servească doar ca ilustrare a efectelor secundare în general crescute în terapiile combinate. Mai ales când terapia combinată este utilizată pe o perioadă mai lungă de timp, pacienții dezvoltă deseori rezistență la unul dintre ingredientele active utilizate. Din acest motiv, cercetările sunt în desfășurare și pentru fiecare rute de terapie combinată se pot găsi alte ingrediente active care pot fi combinate între ele fără riscuri.