convertaza

convertaza este un complex de enzime care face parte din sistemul complementului. Sistemul complementar, la rândul său, este o parte importantă a sistemului imunitar.

Ce este convertaza?

Convertaza este un complex de enzime care circulă în sânge și fac parte din sistemul complementului. Sistemul complementar, la rândul său, este o parte importantă a sistemului imunitar.

Se cunosc două forme diferite de convertază. O formă este creată în mod clasic din părțile complementare C4b, C2a și C3b. Cealaltă formă apare în mod alternativ din factorii complementari de tip C3b.

Cu toate acestea, ambele forme au aceeași funcție. Aceștia activează factorii complementari și, astfel, joacă un rol important în sistemul imunitar.

Funcție și sarcină

Convertaza este una dintre componentele cruciale ale sistemului de complement. Sistemul complementar aparține apărării umorale nespecifice a sistemului imunitar. Sistemul de apărare umorală este format din diferite proteine ​​care circulă constant în sânge, în limfă și în lichidul intercelular. Spre deosebire de celulele imune, acestea nu sunt capabile să migreze activ într-o locație. Proteinele sunt nespecifice, deoarece nu sunt direcționate împotriva unui tip specific de agent patogen.

Sistemul complement este un sistem care constă, de asemenea, din proteine ​​plasmatice. Este implicat pe de o parte în răspunsul anticorpilor, iar pe de altă parte în sistemul imunitar înnăscut. Peste 30 de proteine ​​diferite alcătuiesc sistemul complementului. Acestea sunt fie dizolvate în sânge sau legate de celule și sunt destinate să se apere împotriva microorganismelor, cum ar fi bacteriile, virusurile sau ciupercile.

Sistemul complementului acoperă suprafața agenților patogeni. Acest proces este cunoscut și sub denumirea de opsonizare în terminologia medicală.Opsonization permite celulelor scavengerului (fagocitele) să recunoască că este un agent patogen. Fagocitele pot distruge un agent patogen doar atunci când este opsonizat.

Sistemul de complement declanșează, de asemenea, diverse reacții inflamatorii. Aceasta este pentru a sprijini organismul în lupta împotriva agenților patogeni. Părțile unor proteine ​​ale sistemului complementului atrag și alte fagocite la locul infecției. Ei acționează ca chemokine. În plus, proteinele complementului sunt capabile să distrugă direct bacteriile.

Cu toate acestea, pentru ca sistemul complementului să fie activ, acesta trebuie activat. Există trei moduri diferite de a face acest lucru. Produsul final al celor trei căi este din nou convertaza, care apare pe suprafața celulelor țintă.

O cascada de clivaj este pusă în mișcare de conversază. Drept urmare, leucocitele (globulele albe din sânge) sunt atrase chimiotactic, activitatea fagocitelor este crescută și în cele din urmă este inițiată dizolvarea (liza) celulei țintă.

Sistemul de complement poate fi activat în mod clasic. Anticorpii joacă un rol important în acest sens. Dacă sistemul este activat printr-o lectină care leagă manoza, se numește calea lectinei. A treia cale este modalitatea alternativă spontană și independentă de anticorpi.

Vă puteți găsi medicamentul aici

➔ Medicamente pentru consolidarea apărării și a sistemului imunitar

Boli și afecțiuni

Proteinele complementare activate de convertază au proprietăți puternice de distrugere a celulelor. În cazul unui efect neregulat, de exemplu activarea excesivă de către convertază, aceștia pot fi responsabili de deteriorarea țesuturilor și pot provoca diverse boli sau pot avea un efect negativ.

Inflamarea rinichilor este o boală gravă în care este implicată conversația cu sistemul complementului. Este o inflamație a corpusculilor renali (glomeruli). Inflamația este abacteriană, ceea ce înseamnă că nu sunt implicați agenți patogeni. Mai degrabă, glomerulonefrita (inflamația rinichilor) este o reacție imună care poate apărea după o infecție cu streptococi. Boala afectează mai ales copiii cu vârste cuprinse între doi și zece ani.

Glomerulonefrita este întotdeauna precedată de o infecție cu streptococi ß-hemolizând A. În principal, acestea sunt infecții ale tractului respirator superior sau ale pielii. Acest lucru duce la formarea de anticorpi care, pe de o parte, sunt direcționați împotriva structurilor suprafeței streptococice și, pe de altă parte, și împotriva structurilor proprii ale corpului renal. Anticorpii circulă în sânge și sunt apoi depuse pe corpusculi renali ca așa-numitele complexe imune. Complexele imune sunt complexe de antigene și anticorpi. Ele provin dintr-o reacție antigen-anticorp.

Ca urmare a acestor depozite, sistemul imunitar reacționează diferit. Neutrofilele, un subgrup de celule albe din sânge, migrează în celulele renale și eliberează substanțe care promovează inflamația. Sistemul complement este apoi activat. Se formează un complex de liză sub influența convertazei. Aceasta dizolvă proteinele membranei glomerulare și duce astfel la deteriorarea membranei. În plus, există umflături în zona glomerulilor. Primele simptome apar la una până la trei săptămâni după infecția inițială. Există febră, dureri abdominale și dureri de cap. Când membrana glomerulară este distrusă, sângele și proteinele trec în urină. Se vorbește aici despre hematurie și proteinurie. Simptome precum edemul rezultă din pierderea de proteine. Hipertensiunea arterială poate apărea și ca parte a glomerulonefritei.

De asemenea, în cursul sindromului uremic hemolitic (HUS), sistemul complement este supraactivat odată cu conversaza. HUS este o boală care este de obicei declanșată de o infecție cu Escherichia coli entero-hemoragică (EHEC). Bacteriile produc toxina Shiga. Aceasta activează sistemul complementului. Boala se caracterizează prin deteriorarea vaselor de sânge mici. Acest lucru determină pierderea unor cantități mari de globule roșii. Există, de asemenea, o scădere a trombocitelor din sânge (trombocite). Insuficiența renală acută apare și în cursul bolii. În Germania, sindromul uremic hemolitic este cea mai frecventă cauză de insuficiență renală acută la copii. În forma sa tipică, boala este însoțită de diaree. Forma atipică se execută fără diaree. Nu există o terapie cauzală cunoscută pentru boală. Aproximativ două-trei la sută din toate cazurile de HUS sunt fatale.