Leishmania

Leishmania sunt protozoare patogene umane. Paraziții se răspândesc prin intermediul a două organisme gazdă și își schimbă gazda între insecte și vertebrate. Infecția cu leishmania duce la leishmanioză.

Ce sunt leishmaniile?

Protozoarele sunt animale primordiale sau animale primordiale care, datorită modului lor de viață și mobilității heterotrofe, pot fi clasificate ca organisme unicelulare eucariote animale. Potrivit Grell, ele sunt eucariote care apar ca celule unice și pot forma asociații coloniale. Leishmania sau Leishmania formează un gen de protozoare flagelate care colonizează sângele macrofagelor și se înmulțesc acolo. În acest context, se vorbește și despre hemoflagelate.

Leishmaniile sunt paraziți intracelulari obligatorii care schimbă gazdele între speciile de insecte, cum ar fi fluturile de nisip sau țânțarii fluture și vertebrele precum oile, câinii sau oamenii. Genul paraziților a fost numit după William Boog Leishman, care este considerat primul care l-a descris.

Ca și alte flagelări, organismele din genul Leishmania schimbă forma și poziția flagelelor lor cu gazda actuală și stadiul de dezvoltare. Practic, Leishmanias este mic în medie.

Paraziții trăiesc și cresc în detrimentul gazdelor lor. Aceasta înseamnă că paraziții au întotdeauna valoare de boală și provoacă daune mai mult sau mai puțin grave organismului gazdă. Leishmaniile, de exemplu, provoacă tabloul clinic al leishmaniazei și sunt considerate în general a fi patogene pentru om.

Paraziții s-au răspândit acum din Australia peste tot în lume și cauzează numeroase boli animale. Nu toate tulpinile genului atacă oamenii. Cu toate acestea, potrivit OMS, în jur de 1,5 milioane de cazuri noi apar la nivel mondial în fiecare an. Aproximativ o treime din aceasta este prevalența leishmaniazei viscerale. În prezent, doisprezece milioane de persoane sunt considerate a fi purtătoare ale infecției.

Ocurență, distribuție și proprietăți

Leishmanias se înmulțește în două gazde. Primul loc de reproducere este organismul cu muște de nisip. Odată cu saliva țânțarului, migrează către organismul înțepat într-o formă flagelată. În organismul vertebratelor sunt fagocitate prin macrofage sau fagocite. Acest principiu este cunoscut și sub denumirea de invazie pasivă și are ca rezultat transformarea leishmaniei. Odată cu invazia silențioasă a fagocitelor, organismele își transformă forma într-o formă amastigotă sau neobișnuită.

În cadrul macrofagelor, paraziții se înmulțesc prin divizare. Când distrug celula gazdă, ei revin la forma amastigotă. În forma flagelată, paraziții sunt extrem de mobili și pot astfel să invadeze din nou macrofage noi. Imediat ce agentul patogen este reabsorbit din sângele unui vertebrat infectat de către o muscă de nisip sau o insectă similară, ciclul se închide. În intestinul insectei, leishmania devine din nou un organism promastigot, care devine o formă de amastigot în interiorul epiteliului intestinal și ajunge astfel în glandele salivare ale țânțarului. Data viitoare când se va lipi de vertebrate, poate apărea o nouă infecție.

Unul dintre factorii de patogenitate al Leishmaniei este strategia „calului troian”. Acestea poartă un semnal pe suprafața lor care sugerează inofensivitate sistemului imunitar. Funcția de memorie este astfel ocolită. În plus, paraziții speciei Leishmania majore inversează acțiunea reacției de apărare în beneficiul lor. Ei folosesc granulocitele neutrofile fagocitante pentru scopul lor, invadând macrofage de lungă durată nedetectate și înmulțindu-se în interiorul lor.

Atunci când există o infecție în țesut, granulocitele sunt atrase de zona afectată de chemokine. În cazul unei mușcături de insecte, această zonă corespunde pielii. Acestea fagocitează organismele invadatoare datorită structurilor de suprafață și creează un proces inflamator local. Celulele gri activate apoi secretă chemokine pentru a atrage mai multe granulocite. Leishmaniile fagocitate promovează formarea de noi chemokine în interiorul fagocitelor. Agenții patogeni se înmulțesc nedetectați și necontrolați în țesutul infectat. Leishmania produce, de asemenea, chemokine în sine, care opresc formarea chemokinei inductibile interferon în interiorul granulocitelor infectate și astfel împiedică activarea celulelor NK sau Th1.

Boli și afecțiuni

Procesele descrise mai sus fac din infecția cu leishmania o boală rău intenționată. Leishmaniile supraviețuiesc fagocitozei, deoarece celulele lor primare gazdă semnalează absența agenților patogeni la sistemul imunitar. Durata de viață naturală a granulocitelor este scurtă. Apoptoza începe după aproximativ zece ore. În granulocitele cu infecția, activarea caspazei-3 este inhibată, astfel încât acestea trăiesc până la trei zile mai mult. Agenții patogeni stimulează, de asemenea, granulocitele pentru a atrage macrofage, care elimină toxinele celulare și enzimele proteolitice ale granulocitelor din țesutul înconjurător. Leishmaniile sunt absorbite de macrofage prin procese de curățare fiziologică, cu absorbția materialului apoptotic atenuând activitatea macrofagului.

Mecanismele de apărare împotriva paraziților intracelulari sunt dezactivate astfel încât agentul patogen să supraviețuiască. În granulocitele intracelulare, agenții patogeni nu au contact direct cu receptorul de suprafață macrofag și rămân nevăzuți. Fagocitele sistemului imunitar nu sunt activate în acest fel.

În leishmaniaza viscerală, organele interne sunt afectate. Cei mai frecventi agenți patogeni sunt Leishmania donovani și infantum. Fără terapie, aproximativ trei la sută din cazurile de boală se termină fatal. În leishmaniaza cutanată sau leishmanioza cutanată, organele interne sunt cruțate. Cei mai importanți agenți cauzali ai acestei infecții sunt Leishmania tropica major, tropica minor, tropica infantum și aethiopica.

Pielea se va înroși după ce a fost transmisă de insectă. Se formează noduli mâncărimi, transformându-se treptat în papule și ulterior formând un ulcer de până la cinci centimetri. Pe lângă infecțiile cutanate umede, apar și infecții cutanate uscate sau difuze. În plus față de aceste forme de leishmanioză, există și leishmanioza mucocutanată, care afectează membrana mucoasă pe lângă piele.