mineralocorticoizi

mineralocorticoizi sunt hormoni care aparțin corticosteroizilor. Hormonii joacă un rol important în reglarea tensiunii arteriale și a echilibrului de sodiu / potasiu.

Ce sunt mineralocorticoizii?

Mineralocorticoizii sunt hormoni steroizi din glanda suprarenală. Hormonii steroizi sunt steroizi cu efecte hormonale. Steroizii aparțin clasei lipidelor. Lipidele sunt molecule care au grupuri lipofile și sunt de obicei insolubile în apă.

Cel mai cunoscut și cel mai important steroid pentru corpul uman este colesterolul. Toate lipoproteinele și hormonii steroizi sunt alcătuiți din colesterol. În general, mineralocorticoizii aparțin corticosteroizilor. Este un grup de 50 de hormoni steroizi care sunt produși în cortexul suprarenal (cortexul suprarenal). Toate corticosteroizii au o structură de bază care este construită din hormonul progesteron. Corticosteroizii pot fi împărțiți în trei grupe pe baza efectelor lor biologice.

Principalul reprezentant al mineralocorticoizilor este aldosteronul, care se formează în zona glomeruloasă a cortexului suprarenal. În structura lor chimică, mineralocorticoizii sunt asemănătoare cu glucocorticoizii, care aparțin și corticosteroizilor. Cu toate acestea, mineralocorticoizii afectează în principal echilibrul de apă și minerale și nu metabolismul energetic.

Funcție, efect și sarcini

Cel mai important mineralocorticoid este aldosteronul. Acționează în tubulele de legătură și în conductele colectoare ale rinichilor. Acolo hormonul se leagă de receptorii mineralocorticoizi (MR) și îi activează.

Prin activare, aldosteronul asigură că mai multe canale de sodiu (ENaC) și transportoare de sodiu pentru Na + și K + -ATPase sunt încorporate în membrana plasmatică. Acest lucru permite transportul de sodiu mai ușor în epiteliu. Aceasta duce la o reabsorbție crescută a apei. În plus, există o excreție crescută de protoni, ioni de potasiu și ioni de amoniu. În total, aldosteronul asigură o creștere a volumului extracelular. Concentrația de potasiu în sânge scade și pH-ul crește. Aldosterona are un efect de 1000 de ori mai mare asupra echilibrului mineral decât cortizolul glucocorticoid.

Aldosterona este reglată de sistemul renină-angiotensină-aldosteronă. Atunci când receptorii de presiune din vasele renale măsoară tensiunea arterială prea mică, hormonul renină este eliberat. Prin mai multe transformări, angiotensina este în cele din urmă creată, ceea ce stimulează eliberarea de aldosteron. Creșterea concentrației de potasiu în serul sângelui, așa-numita hiperkalemie, poate activa și sinteza aldosteronului. Mai mult, sinteza aldosteronului este stimulată de ACTH (hormonul adrenocorticotrop). Dopamina inhibă biosinteza mineralocorticoizilor.

Educație, apariție, proprietăți și valori optime

Mineralocorticoizii sunt formați în cortexul suprarenal. Cortexul suprarenal este format din trei straturi. Aldosterona și celelalte mineralocorticoide sunt produse în zona glomeruloasă, stratul cel mai exterior al scoarței suprarenale. Substanța de pornire este colesterolul. Hormonul sarcenolonă este format din acest lucru prin etape intermediare. Pregnenolona este un derivat al sarcinii.

Este precursorul hormonului progesteron. În pozițiile 21β, 18β și 11β, se formează 18-hidroxicorticosteronă pentru producerea de aldosteronă prin hidroxilare. Apoi are loc o oxidare, timp în care grupa hidroxil de pe atomul C18 creează aldosteron. Mineralocorticoizii apar în diferite concentrații în corpul uman. Nivelul normal de aldosteron în plasma sanguină este de 20 până la 150 ng / l.

Boli și tulburări

Cu insuficiență suprarenală și șoc, nivelul de aldosteron poate fi redus. Insuficiența suprarenală este cunoscută și sub numele de boala Addison. Boala Addison este cauzată, de exemplu, de procese autoimunologice în care anticorpii sunt direcționați împotriva celulelor producătoare de hormoni ai glandei suprarenale.

Amiloidoza bolii de depozitare sau un infarct în contextul sindromului Waterhouse-Friderichsen pot provoca, de asemenea, insuficiență suprarenală. Lipsa aldosteronului duce la pierderea de sodiu prin rinichi. Acest lucru declanșează o foame de alimente sărate la cei afectați. Lipsa aldosteronului dezechilibrează echilibrul mineral și apă. Tensiunea arterială scade brusc, astfel încât pacienții suferă de probleme circulatorii. În cel mai rău caz, ciclul eșuează complet, iar cei afectați își pierd conștiența.

Afecțiunile care sunt asociate cu o eliberare crescută de aldosteron sunt de asemenea denumite hiperaldosteronism. Se poate face o distincție între hiperaldosteronismul primar și cel secundar. Hiperaldosteronismul primar este cunoscut sub numele de sindrom Conn. Cauza este o supraproducție autonomă a aldosteronului în cortexul suprarenal. În cele mai multe cazuri, un adenom în cavitatea suprarenală este responsabil pentru supraproducția aldosteronului. Simptomele tipice ale hiperaldosteronismului primar sunt hipertensiunea arterială, deficiența de potasiu în serul sanguin și alcaloza metabolică. Pacienții suferă de dureri de cap, oboseală, setea crescută și slăbiciune musculară.

În multe cazuri, există, de asemenea, o excreție crescută de proteine ​​în urină și o capacitate redusă de rinichi de concentrare. Cantitatea de urină este crescută. Hiperaldosteronismul secundar este cauzat de o stimulare patologic crescută a sistemului renină-angiotensină-aldosteron. O astfel de stimulare patologică poate apărea în boli renale cronice, care sunt însoțite de fluxul sanguin restrâns către rinichi. Acestea includ boli precum stenoza arterei renale, nefroscleroza și glomerulonefrita cronică.

Datorită fluxului sanguin restrâns renal, se formează mai mult angiotensină II în mod reactiv, astfel încât cascada RAAS duce la o eliberare crescută de aldosteron. Bolile care sunt asociate cu un volum redus de sânge circulant activează de asemenea RAAS. Astfel, ciroza hepatică și insuficiența cardiacă pot duce, de asemenea, la hiperaldosteronism secundar. Diareea, vărsăturile și utilizarea de laxative pot duce, de asemenea, la schimbări de electroliți și, astfel, la creșterea activității RAAS. Aldosteronismul secundar este, de asemenea, asociat cu triada clasică de hipertensiune, hipokalemie și alcaloză metabolică.