Tomografie cu emisie de pozitroni reprezintă o procedură de diagnosticare a medicinii nucleare pentru evaluarea proceselor metabolice din organismul uman. Procedura este utilizată în principal în oncologie, cardiologie și neurologie.
Ce este tomografia cu emisie de pozitroni?
Tomografie cu emisie de pozitroni (PET) este o metodă de diagnostic imagistică utilizată în medicina nucleară, cu ajutorul căreia se pot arăta procese metabolice din organismul uman.
În acest scop, cu ajutorul biomoleculelor marcate radioactiv (radiotractoare sau radiofarmaceutice) și o cameră specială, sunt produse imagini secționale care sunt utilizate pentru a evalua probleme specifice. Metoda este folosită în special în oncologie, cardiologie și neurologie.
Deoarece tomografia cu emisie de pozitroni mapează funcțional procesele metabolice ale organismului, în multe cazuri este combinată cu tomografia computerizată (PET / CT), care oferă informații morfologice sau anatomice suplimentare.
Funcția, efectul și obiectivele
Tomografie cu emisie de pozitroni este utilizat în special pentru diagnosticul și depistarea precoce a bolilor tumorale, cum ar fi cancerul de prostată, cancerul tiroidian și bronșic, meningioame și tumori pancreatice.
În plus, procedura este utilizată pentru a verifica succesul terapiei cancerului și pentru a determina posibile metastaze (tumori fiice). În cadrul neurologiei, tomografia cu emisie de pozitroni poate fi utilizată pentru a diagnostica diferite tulburări ale creierului (incluzând boala Parkinson, boala Huntington, gliomasele maligne scăzute, determinarea focalizării declanșatoare în epilepsie) și pentru a le diferenția de alte boli folosind diagnosticul diferențial.
În plus, tomografia cu emisie de pozitron permite o evaluare a proceselor de degenerare legate de demență. Funcția cardiacă poate fi verificată în cadrul departamentului de cardiologie prin vizualizarea fluxului sanguin miocardic și consumul de oxigen al mușchiului cardiac și, de exemplu, pot fi determinate afecțiuni circulatorii coronare sau defecte ale valvul cardiac. În acest scop, în funcție de organul țintă, un radiotracer specific (de exemplu, zahăr de struguri marcat radioactiv dacă este suspectată o tumoare) este injectat intravenos în brațul persoanei în cauză.
După aproximativ o oră (50 până la 75 de minute) aceasta s-a răspândit prin fluxul sanguin în celulele țintă, astfel încât măsurarea efectivă să poată avea loc. Când radiotracerul se descompune, se eliberează pozitroni (particule încărcate pozitiv), care sunt instabile și eliberează energie în timpul degradării lor, care este înregistrată de detectoarele aranjate într-un inel. Aceste informații sunt trimise către un computer care procesează datele primite într-o imagine exactă.
În funcție de metabolismul celulelor specifice, biomoleculele marcate radioactiv sunt absorbite în diferite grade. Zonele celulare care prezintă un metabolism crescut și o absorbție corespunzătoare crescută a radiotracerului (inclusiv celulelor tumorale) ies în evidență în imaginea generată de computer printr-o strălucire crescută din zonele țesutului înconjurător, ceea ce permite o evaluare detaliată a gradului, stadiul, localizarea și întinderea specificului prezent Boala este posibilă. În timpul examinării, persoana în cauză se află cât mai liniștit posibil pe o canapea pentru a crește valoarea informativă a rezultatului examinării.
Deoarece activitatea musculară poate duce și la o absorbție crescută a radiotracerului, în special a dextrozei, un sedativ poate fi utilizat pentru a evita stresul sau tensiunea. După tomografia cu emisie de pozitron, un diuretic este administrat intravenos pentru a se asigura că radiotracerul este eliminat prompt. În plus, organismul trebuie să fie alimentat cu suficiente lichide. De regulă, tomografia cu emisii de pozitroni este combinată cu tomografia computerizată, ceea ce permite o evaluare mai precisă și detaliată și reduce durata examinării.
Riscuri, efecte secundare și pericole
Deși se presupune că expunerea la radiații de la un trasator marcat radioactiv este scăzută (comparabilă cu expunerea la radiații într-o tomografie computerizată) și că particulele radioactive sunt excretate prompt, nu poate fi exclus complet riscul pentru sănătate. În consecință, a Tomografie cu emisie de pozitroni o evaluare risc-beneficiu individual are întotdeauna loc.
La femeile însărcinate, tomografia cu emisie de pozitron este contraindicată datorită expunerii la radiații la care copilul nenăscut este de obicei sensibil. Rareori poate fi observată o reacție alergică la radiofarmaceuticele utilizate, care se poate manifesta sub formă de greață, vărsături, erupții cutanate, mâncărime și lipsa respirației. În cazuri foarte rare, se pot constata probleme circulatorii. O vânătaie poate apărea, de asemenea, în zona de puncție a acului de injecție.
Infecția, sângerarea sau rănirea nervilor sunt foarte rar cauzate de injecție. Utilizarea unei substanțe diuretice în urma tomografiei cu emisie de pozitron poate determina scăderea tensiunii arteriale și, în cazul în care fluxul de urină este afectat, colici (contracții spastice).
Dacă se utilizează un medicament anticonvulsivant, glaucomul se poate agrava temporar și pot apărea probleme uscate ale gurii și urinare. Glucoza sau insulina aplicată înainte de tomografia cu emisie de pozitron pot cauza hipoglicemie temporară sau hipoglicemie la diabetici.
