La Pseudomonas este vorba de bacterii gram-negative, aerobe, în mișcare activă și în formă de tijă. Ei se mișcă cu flageli polari și nu formează spori. Ele pot provoca diverse boli la oameni.
Ce sunt Pseudomonas
Pseudomonas sunt un gen de bacterii care sunt gram negative. Deci aveți doar un plic de mureină subțire cu un singur strat (perete celular). Acest lucru conferă puterii bacteriei. Bacteriile sunt sub formă de tije, se mișcă activ cu flagelele polare, sunt aerobe și nu formează spori. Pseudomonasele sunt clasificate în grupul nefermentanților, deci nu sunt capabili să fermenteze glucoza. Mai degrabă, le folosesc oxidativ.
Pseudomonas sunt considerate a fi extrem de flexibile fiziologic. Aceste bacterii sunt așa-numiții oportuniști, adică agenți patogeni facultativ. Astfel, atunci când sistemul imunitar gazdă este slăbit, Pseudomonas provoacă boli.
Ocurență, distribuție și proprietăți
Pseudomonas sunt omniprezente. Deci apar oriunde în mediu. Aceste bacterii sunt adesea denumite „germeni de baltă”, deoarece trăiesc în pământ, în apă, pe plante și animale. Prin urmare, Pseudomonas preferă în primul rând habitatele umede. Bacteriile nu aparțin florei normale a omului. Dacă sunt detectate în instalații de apă, acest lucru indică prezența unor probleme igienice.
Pseudomonas ating o dimensiune între 0,5 până la 1,0 x 1,5 până la 5,0 um. Deoarece bacteriile sunt aerobe, de obicei au nevoie de oxigen pentru metabolismul lor energetic. Majoritatea Pseudomonas sunt rezistente la antibiotice. Cu o densitate celulară mai mare, au și capacitatea de a forma biofilme. Cu aceasta sunt protejate de antibiotice și fagocite.
Dintre acest grup, Pseudomonas aeruginosa este cel mai frecvent agent patogen la om. Denumirea este derivată din latinescul „aerugo” pentru verdigris și indică culoarea secreției purulente a plăgii. Germenul a fost descoperit în 1900. Pseudomonas auruginosa se găsește în principal în mediile umede și este considerat un sol și germeni de apă răspândit. Are o dimensiune de aproximativ doi-trei micrometri și are flageluri lofotrice. O fixare pe suprafețe este posibilă prin intermediul unor cadre adezive.
Ca o bacterie gram-negativă, Pseudomonas aeruginosa devine roșie în colorația Gram (agent de diagnostic în microbiologie medicală și științifică). Agentul patogen este foarte nedemn în ceea ce privește condițiile sale de viață și poate - chiar dacă preferă un habitat umed - să supraviețuiască mult timp în zonele uscate.
Pseudomonas aeruginosa este un așa-numit germen nosocomial. Infecțiile cu aceasta apar în primul rând în spitale (de exemplu, în medicamente, în mașini de dializă, în sticle de urină, în dezinfectanți), motiv pentru care vorbim și de germenii spitalului. O transmitere de la personalul spitalului la pacienți este, de asemenea, posibilă, în principiu, infecțiile apar doar atunci când există contact direct cu agentul patogen.
Unele specii Pseudomonas produc TTX (tetrodotoxina), o neurotoxină extrem de periculoasă. Patogenitatea ridicată - în special în Pseudomonas aeruginosa - este atribuită diferitelor gene de virulență.
Boli și afecțiuni
La persoanele cu un sistem imunitar intact, Pseudomonas de obicei nu poate provoca boli. Cu toate acestea, dacă sistemul imunitar este slăbit (de exemplu, după operații sau la pacienții cu infecție cu HIV), riscul unei infecții cu Pseudomonas este semnificativ mai mare. Infecțiile cu Pseudomonas pot deveni vizibile în multe zone ale corpului (de exemplu, piele, oase, urechi, ochi, tractul urinar, valvele inimii, țesutul subcutanat). Localizarea unei astfel de infecții depinde de punctul de intrare al agentului patogen. Primul semn, mai ales la pacienții din spital, este așa-numita sepsis gramnegativă (intoxicații sanguine).
Pseudomonas colonizează adesea rănile arse. Uneori atât de masiv încât duce la bacteremie. Pseudomonas aeruginosa, în special, pătrunde în tăieturi profunde. Secreția purulentă a plăgii are apoi o culoare tipică albastru-verde și un miros dulce până la fruct.
Mai mult, Pseudomonas provoacă otită externă (inflamația urechii externe), care apare mai ales în regiunile tropicale, în care secreția purulentă scapă din ureche. Otita externa maligna apare mai ales la pacientii cu diabet. Este mult mai severă și se caracterizează prin dureri de durere severe și de multe ori paralizie unilaterală a nervului cranian.
Așa-numitul ectim gangrenosum este o leziune a pielii patognomonice la pacienții neutropenici și se caracterizează prin zone ulcerate central, eritematoase și purpuriu-negre, cu un diametru de aproximativ un centimetru. Ele apar adesea atât în axă, cât și în zona anogenitală (zona din jurul anusului și organelor genitale). În plus, infecțiile cutanate și ale țesuturilor moi pot duce la sinusuri paranazale inflamate, celulită (modificări patologice ale țesutului conjunctiv) sau osteomielită (inflamație a măduvei osoase infecțioase).
Pseudomonas aeruginosa poate provoca pneumonii asociate ventilației. Pneumonia și sinuzita sunt mai frecvente la pacienții cu infecții cu HIV. Dacă este prezentă fibroza chistică, bronșita Pseudomonas se poate dezvolta ulterior. În plus, Pseudomonas duce adesea la infecții ale tractului urinar, în special după operații urologice.
Ochii pot fi infectați, adesea după traumatism sau prin contaminarea lentilelor de contact sau a lichidului de curățare. În cazuri rare, Pseudomonas poate provoca endocardită acută bacteriană. De regulă, afectează valvele cardiace artificiale după operația cardiacă deschisă sau valvele native în abuzul de droguri.
În multe cazuri, o infecție cu Pseudomonas duce, de asemenea, la bacteriemie. Dacă pacienții nu sunt intubați, nu există dovezi de reclamații urologice și dacă în infecție sunt implicate și alte specii decât Pseudomonas aeruginosa, aceasta a fost probabil cauzată de soluții de infuzie contaminate, dezinfectanți sau medicamente.
Agentul patogen este detectat prin crearea unei culturi din secreția locului de infecție. Pentru acest lucru se poate utiliza și sânge sau urină. Pentru tratamentul infecțiilor cu Pseudomonas, se folosesc cefalosporine din a treia generație (de exemplu, cefepime), acilaminopeniciline (de exemplu, piperacilină), carbapeneeme, fluorochinolone și aminoglicozide.
