psihologie

psihologie este știința experienței și comportamentului uman, precum și a dezvoltării umane. O ramură a psihologiei aplicate este psihologia clinică, care se ocupă de cercetarea și terapia tulburărilor mintale.

Ce este psihologia?

Câmpuri de bază din psihologie sunt psihologia generală, care stabilește teorii generale pe teme precum învățarea, emoțiile și cognițiile, psihologia biologică, care tratează procesele din creier și efectele acestora, psihologia personalității, care studiază trăsăturile personalității, psihologia dezvoltării, care examinează dezvoltarea unei persoane de la Concepția cercetată asupra morții și psihologiei sociale, care, printre altele Comunicarea vizată, atracția interpersonală și procesele de grup.

Domenii importante ale psihologiei aplicate sunt psihologia clinică, psihologia industrială și organizațională și psihologia educațională. În plus, există metodologia psihologică, care se concentrează pe metodele de cercetare empirică, diagnosticul tulburărilor mintale și evaluarea intervențiilor psihologice.

Tratamente și terapii

Psihologia clinică se ocupă de fundamentele cognitive, emoționale, biologice și sociale ale tulburărilor mintale și cu diagnosticul, terapia și reabilitarea bolilor mintale.

O sub-zonă a psihologiei clinice care devine din ce în ce mai importantă este medicina comportamentală, cunoscută și sub denumirea de psihosomatici. Medicina comportamentală examinează factorii psihologici care joacă un rol în dezvoltarea, întreținerea și gestionarea bolilor fizice. În psihologia aplicată, pe lângă psihologia clinică, s-a stabilit psihologia sănătății, care se ocupă cu prevenirea tulburărilor mintale și promovarea sănătății.

Tulburările importante cu care se ocupă psihologia clinică sunt depresia, tulburările de anxietate, tulburările obsesiv-compulsive, tulburările de alimentație, tulburările de stres posttraumatic și schizofrenia. În Germania, tulburările mintale sunt una dintre cele mai frecvente cauze ale incapacității de muncă pe termen lung și, prin urmare, sunt privite din ce în ce mai mult ca o problemă socială importantă.

Riscul de a suferi de o boală mentală pe parcursul vieții este de aproximativ 50%. Răspândirea tulburărilor mintale pare să crească - acest lucru se poate datora și faptului că societatea este acum mai sensibilă la acest tip de tulburări, iar psihoterapiile obțin tot mai multă acceptare socială.

Proceduri terapeutice importante în psihologia clinică sunt terapia comportamentului, psihoterapia de conversație și psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime. Tratamentele cu aceste trei forme de terapie și - cu restricții - psihanaliza sunt acoperite de companiile de asigurări de sănătate.

În plus, există o serie de alte metode de terapie, cum ar fi terapia sistemică, terapia gestaltă, hipnoterapia și terapia muzicală, care, totuși - în măsura în care sunt realizate în practici private și nu într-un cadru clinic internat - trebuie să fie finanțate de către pacienții înșiși.

Vă puteți găsi medicamentul aici

Metode de diagnostic și examinare

Clinic psihologie utilizează ICD-10 al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și DSM pentru a diagnostica și clasifica tulburările mintale. ICD-10 (Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate conexe) este cel mai important sistem de clasificare recunoscut la nivel mondial în medicină.

Capitolul V clasifică tulburările mentale și de comportament. DSM (Manual de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale) este sistemul de clasificare al Asociației Americane de Psihiatrie (APA). Ediția curentă este DSM-V, care a apărut în mai 2013 - în Germania, cu toate acestea, doar DSM-IV-TR din 2000 este disponibil în prezent. DSM este utilizat ca înlocuitor pentru sau ca adiție la ICD-10.

În psihologia clinică, diagnosticul se face de obicei în prima consultație terapeutică. Cu ajutorul ICD-10 sau DSM, psihoterapeutul sau psihiatrul folosește informațiile pe care le primește de la pacient pentru a determina ce tulburare mentală are. Depresia majoră este diagnosticată, de exemplu, când cel puțin cinci din nouă dintre simptomele enumerate în DSM sunt prezente și au persistat cel puțin două săptămâni.

Pentru a putea face un diagnostic de depresie majoră, aceste simptome nu trebuie explicate de alte boli sau boli psihice sau fizice. DSM este cel mai important manual de clasificare și diagnosticare în psihologia clinică și - în ciuda unor critici - s-a dovedit în cercetarea și în practica psihoterapeutică.