rifampicina

La fel de rifampicina se numește antibiotic.Provine de la ciuperca Streptomyces mediterranei.

Ce este rifampicina?

Rifampicina este unul dintre antibiotice și aparține grupului rifamicinelor. Poate fi utilizat împotriva diferitelor tipuri de bacterii.

Rifampicina este unul dintre antibiotice și aparține grupului rifamicinelor. Poate fi utilizat împotriva diferitelor tipuri de bacterii. Rifampicina este considerată a fi deosebit de eficientă în tratamentul tuberculozei, împotriva căreia este utilizată împreună cu alte medicamente.

În 1957 a avut loc prima izolare a substanței de ciuperca Streptomyces mediterranei. Ele dezvoltă un efect antibacterian. Rifampicina a devenit cel mai eficient reprezentant al acestor substanțe. Antibioticul este produs semi-sintetic din rifamicina B. Această substanță este, la rândul ei, preluată din genul bacterian Amycolatopsis rifamycina.

Rifampicina este utilizată în principal pentru tratarea infecțiilor micobacteriene. Pe lângă tuberculoză, aceasta include și lepra. În plus, antibioticul este potrivit pentru combaterea stafilococii, care sunt rezistenți la meticilină. Mai mult, își dezvoltă efectul împotriva Legionella pneumophila și împotriva enterococilor.

Efect farmacologic

Modul de acțiune al rifificinei se bazează pe legarea sa la enzima bacteriană ARN polimerază. Această enzimă este necesară urgent de bacterii pentru producerea proteinelor esențiale. Deoarece nu mai primesc această proteină vitală, bacteriile mor ca urmare.

Prin efectul său, rifampicina captează atât bacteriile din interiorul celulelor, cât și germenii aflați în exterior. Antibioticul funcționează cel mai bine într-un mediu alcalin sau neutru. Aceasta există în principal în afara celulelor. În schimb, efectul pozitiv în zona acidă din celule sau în țesutul cheesy este mai mic.

Rifampicina are capacitatea de a ucide bacteriile. Antibioticul nu este eficient doar împotriva micobacteriilor, ci și împotriva bacteriilor gram pozitive, gram-negative și atipice. Acestea includ, de exemplu, Staphylococcus epidermidis, Staphylococcus aureus, Streptococcus viridans, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Neisseria meningitidis și Coxiella burnetii.

Rifampicina se administrează pe cale orală. După ingestie, antibioticul intră în sânge prin intestine. Aproximativ 80% dintre acestea se leagă de proteinele plasmatice și sunt distribuite uniform în cadrul organismului. Cele mai mari concentrații de rifampicină sunt atinse în bilă și plămâni. La două până la cinci ore după administrare, rifampicina este eliberată din corp prin bilă și scaun. Dacă terapia durează mult timp, aceasta duce la scurtarea timpului de înjumătățire prin eliminare.

Aplicație și utilizare medicală

Rifampicina este utilizată în principal împotriva tuberculozei. Această boală este cauzată de Mycobacterium tuberculosis. Micobacteriile sensibile la rifampicină includ, de asemenea, agenții patogeni de lepră împotriva cărora rifampicina este de asemenea eficientă. De asemenea, agentul este potrivit pentru prevenirea meningitei (inflamația meningelor) cauzată de meningococ. Servește pentru a proteja persoanele de contact ale bolnavilor.

Cu excepția tratamentului tuberculozei, rifampicina nu este un antibiotic standard, ci este adesea folosită doar ca antibiotic de rezervă. Aceasta înseamnă că este utilizat atunci când alte antibiotice nu mai au un efect pozitiv din cauza rezistenței. În cele mai multe cazuri, rifampicina este administrată împreună cu un antibiotic suplimentar. În mare parte este izoniazid.

Rifampicina este luată de obicei pe cale orală. Dacă pacientul suferă de tuberculoză, doza zilnică uzuală este de 10 miligrame de rifampicină per greutate corporală. Agentul este de obicei utilizat o dată pe zi. În cazul altor infecții, doza este de 6 până la 8 miligrame și se administrează de două ori pe zi.

Riscuri și reacții adverse

Prin utilizarea rifampicinei, sunt posibile efecte secundare nedorite în unele cazuri. Acest lucru duce adesea la o disfuncție hepatică ușoară. Dacă ficatul este deteriorat, există riscul de reacții adverse grave. Din acest motiv, medicul verifică funcțiile ficatului înainte de terapie. De asemenea, este foarte important să verificați valorile hepatice, cum ar fi enzimele hepatice în timpul tratamentului.

În plus, atunci când iau rifampicină, pacienții au adesea tulburări de stomac, pierderea poftei de mâncare, diaree, flatulență, greață, vărsături, înroșirea plângerii a pielii, mâncărime, urticarie și febră. Ocazional, sunt posibile modificări ale numărului de sânge, cum ar fi lipsa globulelor albe, trombocitelor sau granulocitelor. Anemia, tulburările de coagulare a sângelui, sângerarea subcutanată, tulburările menstruale, tulburările de vedere, atacurile asmatice și retenția de apă în țesut sau în plămâni sunt, de asemenea, posibile. Dacă luați rifampicină în mod neregulat, puteți prezenta simptome asemănătoare gripei.

Deoarece rifampicina are o culoare roșiatică-brun-intensă, luând antibioticul poate decolora fluidele corpului. Acestea includ transpirația, saliva, lacrimile și scaunul și urina.

Dacă pacientul este hipersensibil la rifampicină, nu trebuie efectuat niciun tratament cu antibioticul. Același lucru se aplică disfuncției hepatice pronunțate, cum ar fi icterul, un ficat inflamat sau ciroza hepatică și tratamentul simultan cu substanțe care pot avea un efect dăunător asupra ficatului, cum ar fi halotanul anestezic sau voriconazolul pentru prepararea ciupercilor. O altă contraindicație este tratamentul cu inhibitori de protează HIV-1, cum ar fi indinavir, saquinavir, lopinavir, atazanavir, amprenavir, fosamprenavir, tipranavir, nelfinavir sau darunavir.

Tratamentul tuberculozei acute cu rifampicină este în general posibil în timpul sarcinii. Tratamentul altor boli ar trebui totuși făcut cu antibiotice mai adecvate. Există riscul ca utilizarea prelungită a agentului să inhibe factorii de coagulare care sunt dependenți de vitamina K. Cu toate acestea, tratamentul în timpul alăptării nu este considerat riscant pentru sugar.