Germenul Ureaplasma urealyticum aparține familiei Mycoplasmataceae și genului ureaplasma.
Ce este Ureaplasma urealyticum?
Ureaplasma urealyticum este un germen al clasei Mollicutes. Ca și alți germeni din această clasă, se caracterizează printr-un perete celular lipsă și o formă pleomorfă. Din cauza lipsei unui perete celular, agentul patogen este gram-negativ. Proprietăți suplimentare, cum ar fi rezistența naturală la penicilină și posibilitatea schimbării formei (forma pleomorfă) sunt posibile de peretele celular lipsă.
Spre deosebire de micoplasme, ureaplasmele sunt capabile să se despartă (liza) și să descompună ureea. Ca și alți germeni ai familiei Mycoplasmataceae, parazitizează atât intra-extracelular. O așezare în sistemul urogenital și în special în uretră este recomandabilă datorită capacității caracteristice de a descompune ureea.
Proprietățile agentului patogen pot fi derivate de la originea numelui: Denumirea clasei „Mollicutes” înseamnă „piele moale” (Molli = plump, moale) și indică pereții celulari lipsă. Numele de familie "Mycoplasmataceae" înseamnă aproximativ "asemănător cu ciuperca" (Mycos = ciupercă) și face aluzie la forma pleomorfă a germenilor, care este uneori alungită și arată ca o ciupercă. Numele speciilor Ureaplasma urealyticum indică capacitatea agentului patogen de a descompune uree, adică uree.
Germenii din clasa Mollicutes au fost izolați pentru prima dată la bovine cu boală pulmonară (pleuropneumonia) în 1898. Presupunerea că a fost un germen primordial, care a fost, de asemenea, consolidat de genomul foarte mic (580 kbp), nu poate fi refutat decât prin secvențiere precisă a ADN-ului.
Germenii din clasa Mollicutes sunt produse ale unei evoluții degenerative. Molucutele sunt forme degenerate ale unei specii de Lactobacillus. Specia Ureaplasma urealyticum reprezintă o dezvoltare suplimentară a Mollicutes originale și este cel mai important reprezentant al genului Ureaplasma în medicina umană. O examinare atentă a genomului a dezvăluit că Mollicutes a respins o parte semnificativă din ADN-ul lor original. Cu 580-222 kbp, sunt printre organismele cu cel mai mic genom prezent. Pentru comparație, genomul bacteriei E. Coli este de 4.500 kbp și genomul Homo Sapiens este de 3.400.000 kbp.
Datorită dimensiunilor mici de 200 nanometri, germenii din clasa Mollicutes sunt considerați contaminanți de laborator. Producția în serie de filtre sterile permite doar o densitate a porilor de 220 nanometri, ceea ce nu garantează o filtrare eficientă a germenilor din clasa Mollicutes.
Ocurență, distribuție și proprietăți
Germenii din familia Mycoplasmataceae au respins părți considerabile din ADN-ul original și, prin urmare, sunt dependente de componente metabolice esențiale din alte celule. Datorită părților respinse ale genomului, micoplasmele nu sunt capabile să producă sau să descompună aminoacizii, acizii nucleici și acizii grași și trebuie să-i extragă din alte celule.
Capacitatea ureaplasmei de a descompune urea este ideală pentru colonizarea parazitară a sistemului urogenital.
Boli și afecțiuni
Specia bacteriană Ureaplasma urealyticum este considerată a fi patogenă facultativă și poate coloniza membranele mucoase ale tractului genital feminin inferior fără complicații. În sistemul genitourinar masculin, infecțiile agresive și rampante sunt mai frecvente. Începând din uretră, se dezvoltă cistita, care se poate răspândi la testicule, prostată și rinichi. Inflamația provoacă durere severă și febră și, dacă este lăsată netratată, poate duce la sterilitate.
Germenul se instalează neobservat în mucoasa vaginală și poate fi găsit în mod regulat în timpul examinărilor ginecologice. Infecția copilului poate apărea în timpul sarcinii și mai ales în timpul nașterii. La sugari, germenul poate provoca pneumonii severe și poate duce la infecții cronice ale sistemului nervos central. În cazuri deosebit de severe, germenul declanșează sepsis nou-născut, care, dacă este lăsat netratat, poate duce la moartea sugarului.
Sepsisul nou-născut cauzează aproximativ 5% din totalul deceselor copiilor cu vârsta sub 5 ani în întreaga lume. Sepsisul nou-născut este favorizat de un deficit imunitar și de malnutriție la sugar și este, prin urmare, o boală care apare în special în țările mai sărace. Sepsisul nou-născutului nu este declanșat doar de ureaplasma, dar poate fi cauzat și de streptococi, stafilococi și de mulți alți germeni.
Datorită selecției numeroase de agenți patogeni potențiali, tratamentul cu antibiotice spontane nu este recomandat. Deoarece Ureaplasma are o rezistență naturală la penicilină și la alte antibiotice care se atașează de peretele celular din cauza lipsei pereților celulari și multe alte agenți patogeni sunt acum echipate cu un număr mare de rezistențe la antibiotice, o clarificare precisă cu ajutorul descoperirilor medicale de laborator pare esențială. Natura exactă a agentului patogen, inclusiv o determinare a rezistenței, este de asemenea importantă pentru a evita manifestarea persistentă a agentului patogen.
Deoarece formele persistente de agenți patogeni din familiile Chlamydiaceae și Mycoplasmataceae au fost deja observate prin administrarea de penicilină, aici este necesară prudență extremă. O decizie pripită și instinctivă în favoarea tratamentului cu antibiotice convenționale poate duce la complicații grave și poate duce la dezvoltarea de alte rezistențe. Prin urmare, o terapie cu antibiotice spontane fără clarificarea cauzelor exacte poate fi considerată ca o neglijență gravă.
Pentru combaterea inflamației cauzate de Ureaplasma urealyticum, se recomandă antibiotice macrolide și tetracicline. Aceste grupuri de antibiotice funcționează în interiorul celulei și inhibă sinteza de proteine a agentului patogen. Replicarea automată poate fi astfel inhibată și este promovată o apărare imună competentă.
.jpg)
.jpg)
