La fel de venule sunt vasele de sânge post-capilare care se conectează direct la patul capilar în care are loc schimbul de substanțe între sânge și țesutul înconjurător. Sunt deja vizibili cu ochiul liber și reprezintă începutul sistemului vascular venos care transportă sângele înapoi la inimă. Spre deosebire de venele mai mari în care se deschid venulele, acestea nu sunt echipate cu valve venoase.
Ce este venolul?
Sângele, care este pompat din inimă în fluxul sanguin mare (circulația corpului) și în fluxul sanguin mic (circulația pulmonară) către țesutul țintă, curge în arterele care continuă să se ramifice. În țesutul țintă, sângele trece prin sistemul capilar îngust în care are loc schimbul de substanțe cu celulele țesutului din jur.
Sistemul vascular venos începe direct „în spatele” sistemului capilar. Venulele cu un diametru de 10 până la 100 micrometri se alătură capilarelor și pot fi deja văzute cu ochiul liber. În cursul următor, venulele se unesc și formează vene, care la rândul lor curg în vene mai mari - aproximativ comparabile cu un râu care ia în afluenți. Venulele postcapilare se deosebesc de vene nu numai în diametrul lor mai mic, dar și lipsesc valvele venoase care asigură că sângele din vene este transportat doar într-o singură direcție, spre inimă.
Pereții venulelor adiacenți direct capilarelor cu un diametru de 10 până la 30 micrometri nu au încă un strat distinct de celule musculare netede (tunica media). Straturile caracteristice ale celulelor musculare netede se găsesc doar în venele colectoare mai groase și în venulele musculare.
Anatomie și structură
Venulele pot fi împărțite în trei categorii: venule postcapilare (10 - 30 micrometri), vene colectoare (30 - 50 micrometri) și venule musculare (50 - 100 micrometri), fiecare cu structuri ușor diferite. Zidurile venulelor subcapilare subțiri, ca și pereții capilarelor, sunt parțial permeabile.
Ele oferă încă capacitatea de a schimba substanțe cu țesutul, ca să spunem ca „ultima șansă” în aval. În țesutul limfatic (ganglionii limfatici, amigdalele), venulele postcapilare sunt formate ca așa-numitele venule endoteliale. Pereții lor interiori (endoteliu) constau din celule în formă specială care, în cazul unui răspuns imun necesar, permit scăpării leucocitelor mari în țesutul înconjurător. Procesul invers, intrarea leucocitelor, care se formează în foliculii limfatici, este de asemenea posibilă. Ambele procese sunt cunoscute sub numele de limfo-sau leuco-diapedeză.
Partea venulelor al căror epiteliu conține celule musculare netede sau deloc nu se poate contracta sau relaxa. Prin urmare, sunt închise prin extensii ale pericitelor. Acestea sunt celule de țesut conjunctiv, ale căror extensii au capacitatea de a se contracta și relaxa. Partea activă lipsă a venulelor pentru contractare și relaxare este preluată în mare parte de pericite.
Funcție și sarcini
Sarcina principală a venulelor este de a absorbi sângele după ce a trecut prin capilare și de a-l scurge în vene. În cazul sistemului circulator mare, sângele venos este sărac în oxigen și îmbogățit cu produse de descompunere din metabolismul organismului. Produsele metabolice sunt excretate sau metabolizate în principal în ficat și rinichi. În cazul micului corp sau al circulației pulmonare, sângele din capilare este îmbogățit cu oxigen din alveole, iar conținutul de dioxid de carbon este redus. Dioxidul de carbon excretat în alveole este expirat cu aerul pe care îl respirăm.
Pe lângă sarcina principală de a iniția revenirea sângelui în inimă, venulele conectate direct cu capilarele participă și la o parte din schimbul de substanțe cu țesutul din jur. Funcția suplimentară a venulelor se suprapune astfel ușor funcției capilarelor. În țesutul limfatic specializat, cum ar fi ganglionii limfatici și amigdalele (amigdalele), venulele postcapilare îndeplinesc o sarcină specială. Epiteliul lor este conceput pentru a prelua leucocitele, care s-au format în foliculii limfatici din apropiere, de exemplu, în lumenul lor sau pentru a elibera leucocitele în țesut, dacă este necesar.
În anumite țesuturi, cum ar fi mucoasa nazală, venulele formează o rețea care este conectată între ele.Dacă următoarele vene restricționează și fluxul de sânge este încetinit, poate duce la o veritabilă congestie de sânge în rețeaua de venule. Membrana mucoasă nazală se poate umfla atât de mult încât nasul „se închide” și respirația prin nas nu mai este posibilă.
boli
Schimbul de substanțe între țesut și sânge, care are loc în capilare și în venulele postcapilare, este de o importanță enormă pentru furnizarea celulelor cu energia și substanțele necesare.
Este la fel de importantă importanța eliminării, transferul produselor de degradare în fluxul sanguin, astfel încât „materialele reziduale” să poată fi eliminate în organe speciale din mediu sau metabolizate în continuare. Bolile și reclamațiile care sunt asociate cu un schimb restricționat de substanțe se bazează în cea mai mare parte pe o modificare a pereților microvesselelor (arteriole, capilare, venule). Condițiile preexistente, cum ar fi diabetul, tensiunea arterială ridicată și stresul cronic, precum și lipsa de exerciții fizice și fumatul pot determina formarea de depozite în pereții microvesselelor, ceea ce afectează circulația sângelui și împiedică schimbul de substanțe.
Drept urmare, celulele îmbătrânesc prematur. Reclamațiile și simptomele, cum ar fi probleme de memorie și concentrare, tinitus sau binecunoscuta „claudicație intermitentă” la fumătorii grei sunt reacții adverse tipice. În ce măsură nivelurile ridicate de colesterol, în special o proporție mare de LDL în fracția totală a colesterolului, pot fi cauza plăcilor în vasele de sânge a fost pusă în discuție critică de către experți de câțiva ani.
.jpg)
