Fibrocitele fac parte din țesutul conjunctiv. De obicei sunt în stare latentă și au apendice neregulate care se conectează la apendicele altor fibrocite, oferind țesutului conjunctiv rezistență tridimensională. Dacă este necesar, de exemplu, după o accidentare mecanică, fibrocitele se pot „trezi” din repausul lor și se pot transforma în fibroblaste prin împărțirea pentru a sintetiza componentele matricei extracelulare din spațiul intercelular.
Ce este un fibrocit?
Fibrocitele sunt celule imobile ale țesutului conjunctiv și, prin urmare, fac parte din matricea extracelulară. Principalele caracteristici sunt apendicele neregulate care se pot conecta la apendicele altor fibrocite sub forma așa-numitelor joncțiuni strânse și decalate și conferă astfel țesutului conjunctiv o structură tridimensională.
Joncțiunile strânse sunt caracterizate prin benzi înguste de proteine de membrană, care înconjoară celulele reciproc, astfel încât se creează un contact foarte strâns între membranele celulelor vecine, care în același timp reprezintă o barieră de difuzie. În schimb, în joncțiunile de decalaj nu există niciun contact direct cu membrana între două celule. Membranele sunt ținute la o distanță de aproximativ 2 până la 4 nanometri, dar sunt conectate între ele prin conexiuni formate din proteine, care permit, de asemenea, un anumit schimb de substanțe, inclusiv substanțe de mesagerie.
Spre deosebire de fibroblastele din care sunt derivate, fibrocitele sunt aproape inactive biologic. Aceasta înseamnă că nu pot sintetiza fibre elastice sau alte componente ale țesutului conjunctiv. În cazul rănilor care necesită propriile mecanisme de reparație ale organismului, fibrocitele pot fi „readuse la viață”, împărțite și produse două fibroblaste simultan. Fibroblastele sunt capabile să producă componentele necesare ale țesutului cicatricial.
Anatomie și structură
Fibrocitele sunt imobile, adică celule staționare ale țesutului conjunctiv cu un nucleu oval alungit și protuberanțe citoplasmice neregulate. Acestea ajung la o dimensiune de aproximativ 50 µm. Celulele apar din fibroblaste, care sunt componenta principală a țesutului conjunctiv și, spre deosebire de fibrocite, prezintă activități biologice. Ele produc și sintetizează continuu componente ale matricei extracelulare, în special fibrele elastice.
Nucleul celular al fibrocitelor conține cromatină bine ambalată, adică cromozomi bine împachetate. Un număr mare de mitocondrii, centralele electrice ale celulei, sunt integrate în citoplasmă. În plus, citoplasma conține o proporție peste medie a reticulului endoplasmic dur și a numeroase structuri Golgi. Reticulul endoplasmic grosier constă dintr-o rețea care se schimbă dinamic de membrane, tuburi și cavități care sunt importante pentru multe procese metabolice, inclusiv cele legate de sinteza proteinelor. Aparatul Golgi al unei celule este un organel încorporat de o membrană care joacă un rol în primul rând în formarea secrețiilor.
Funcție și sarcini
Una dintre cele mai importante sarcini ale fibrocitelor este de a asigura o anumită rezistență structurală a țesutului conjunctiv prin conectarea reciprocă într-o rețea tridimensională. În plus, meseria lor este să sintetizeze precursorii de colagen, precum și glicozaminoglicani și proteoglicani. Glicozaminoglicanii sunt o parte importantă a matricei extracelulare. Ele constau din repetări liniare ale unităților de polizaharide și sunt utilizate pentru a depozita apa în țesut și ca lubrifiant biologic.
Proteoglicanii sunt molecule mari formate din 40 până la 60 glicozaminoglicani și câteva proteine care sunt atașate printr-o legătură oxigen-glicozidică. Proteoglicanii au o capacitate mare de legare a apei și, de asemenea, formează substanța de bază a tendoanelor, cartilajelor și suprafețelor glisante din articulații. De asemenea, ele formează principala substanță a lubrifianților din articulații și sunt, de asemenea, o parte importantă a matricei extracelulare. În plus, își asumă un fel de funcție de rezervă. În cazul unei leziuni care necesită activarea sistemului propriu de reparație al organismului, fibrocitele pot fi reactivate prin împărțirea și producerea a două fibroblaste fiecare, care poate acoperi întregul spectru de activități fibroblastice.
În timpul vindecării rănilor, fibroblastele transformate în fibroblaste și fibroblastele „normale” apar în primul rând în faza de granulare și diferențiere. Sarcina fibroblastelor este de a oferi plăgii țesut de înlocuire temporară în faza de granulare și de a o furniza cu blocuri de construcție ale matricei extracelulare. În faza de diferențiere ulterioară, fibrocitelor și fibroblastelor trebuie să atragă rana împreună cu fibre de colagen și să sintetizeze țesutul cicatricial corespunzător. Procesul este susținut de macrofage, care descompun țesutul necrotic și cheagurile de sânge și fac aminoacizii eliberați și alte substanțe de bază disponibile pentru formarea de țesut nou.
boli
Bolile și afecțiunile legate de fibrocite pot fi cauzate de deficiențe în anumiți micronutrienți, de boli subiacente sau de unul sau mai multe defecte genetice. De exemplu, scorbutul, beriberiul și pelagra sunt boli tipice cauzate de o deficiență în anumite vitamine esențiale.
Fibrocitele și fibroblastele sunt tulburate de lipsa lucrărilor de sinteză pentru a produce componente ale țesutului conjunctiv, cum ar fi colagenele și altele, astfel încât țesutul conjunctiv își pierde forța și se pot produce hemoragii, pierderea dinților și alte daune. Cu toate acestea, descompunerea colagenului poate fi cauzată și de lipsa de greutate, imobilizare și ca un efect secundar nedorit al tratamentului prelungit cu cortizon. Tabloul clinic opus este fibroza sau scleroza. Fibroza se manifestă de obicei ca o producție anormală crescută de țesut conjunctiv interstițial de către fibrocite și fibroblaste, ceea ce duce la o pierdere treptată a funcției organelor afectate.
Fibroza poate fi cauzată de sarcini mecanice repetitive sau de factori endogeni, cum ar fi tulburări circulatorii sau inflamații cronice. Exemple bine cunoscute de pierdere funcțională a organelor din cauza fibrozei sunt fibroza pulmonară și ciroza hepatică. Sclerozele sunt, de asemenea, cauzate simptomatic de creșterea producției de colagen, ceea ce duce la întărirea țesutului afectat, cum ar fi în arterioscleroză. Tumorile benigne ale țesutului conjunctiv, fibroamelor și lipomelor, precum și tumorile maligne, cum ar fi fibrosarcoamele sau lipozarcomele sunt asociate cu o activitate patologic crescută a fibrocitelor și fibroblastelor.
