Aminoacidul esențial izoleucină este la fel de important pentru persoanele care nu sunt expuse la stres fizic, așa cum este și pentru cei care trebuie să facă performanțe cât mai bine ca sportivi de înaltă performanță și de rezistență.
Izoleucina se găsește în fiecare aminoacid și, prin urmare, influențează multe funcții ale corpului. O deficiență sau exces duce la tulburări grave de sănătate și, în cazuri extreme, chiar la deces.
Ce este izoleucina?
Isoleucina este un aminoacid esențial cu lanț ramificat, care aparține grupului de BCAA (aminoacizii cu lanț ramificat). Este tipic pentru aceste proteine că au o ramificare caracteristică în lanțul lor structural.
Ca un aminoacid esențial, izoleucina nu poate fi produsă de organismul însuși, ci trebuie luat cu alimente sau ca supliment alimentar. Izoleucina poate avea o reacție bazică sau acidă. Apare în diferite cantități în mulți alți aminoacizi și nu este transformat în ficat, ci transportat direct în mușchi. Deoarece promovează acumularea de țesuturi musculare la sportivi și oameni foarte stresați, este cunoscut și ca „aminoacid de stres”. Organismul le descompun prin intermediul metabolismului acizilor grași. Cantități mici se excretă și în urină.
Funcție, efect și sarcini
Împreună cu celelalte două BCAAs valină și leucină, izoleucina construiește țesutul muscular prin promovarea sintezei și stocării proteinelor în mușchi.
De asemenea, regenerează și menține țesutul muscular. Acesta furnizează energie sub formă de glucoză în timpul efortului fizic viguros. Aminoacidul esențial reglează echilibrul hormonal și nivelul de zahăr din sânge prin stimularea eliberării insulinei în pancreas. De asemenea, asigură somatotropina hormonului de creștere în cantități suficiente. Deoarece proteina cu lanț ramificat are un efect de întărire asupra sistemului imunitar, favorizează, de asemenea, vindecarea rănilor.
Împreună cu leucină și valină, reduce descompunerea țesutului muscular în caz de stres fizic sever, operații și boli. Prin urmare, sportivii competitivi și bolnavii ar trebui să consume, de asemenea, izoleucină, valină și leucină. Același lucru este valabil și pentru persoanele care urmează o dietă de slăbit. În anumite forme de schizofrenie, fenilcetonurie și ciroză hepatică, izoleucina îmbunătățește tabloul clinic.
Educație, apariție, proprietăți și valori optime
Deoarece organismul nu poate produce izoleucină de unul singur, acesta trebuie luat cu alimente sau ca supliment alimentar. De asemenea, are sens să luați cantități suficiente în fiecare zi, deoarece stresul crescut, boala și multă activitate fizică duc la descompunerea aminoacizilor din organism. Cantitatea optimă de izoleucină este de 1,4 g pe zi. Minimul zilnic este de 0,7 grame. Cu un efort fizic intens, cerința crește până la 5 până la 10 g pe zi.
Pentru a oferi organismului o cantitate suficientă de izoleucină, se recomandă o dietă echilibrată, sănătoasă, cu leguminoase, nuci și năut. Somonul, carnea de vită și vitelul sunt, de asemenea, bogate în izoleucină. Germenul de grâu (1,32 g la 100 g) are cel mai mare conținut, urmat de alune (1,23 g) și ton (1,21 g / 100 g). Supradozajul accidental de izoleucină este transformat instantaneu în aminoacizi și depozitarea grăsimilor de către un corp sănătos. Cu toate acestea, pacienții cu afecțiuni ale ficatului și rinichilor ar trebui să consulte medicul în prealabil.
Boli și tulburări
O deficiență de izoleucină poate duce la slăbiciune musculară și lipsă de listă. Dacă transportul aminoacidului prin membrana celulară este perturbat, sindromul Hartrup se dezvoltă: celulele din tractul gastro-intestinal și din rinichi nu mai pot absorbi aminoacidul vital.
Sindromul Hartrup se manifestă în simptome precum eczema asemănătoare lupusului (pellagra), sensibilitate crescută a pielii la lumină, pigmentare a pielii prea puternică sau prea slabă, diaree asemănătoare atacului, tremurături, spasme, vedere dublă, dureri de cap, stări de spirit depresive, deliri, temeri etc. O concentrație mare de proteine poate fi detectată în urina pacientului. Tulburarea metabolică este moștenită într-un mod recesiv autosomal și are o probabilitate de la 1 la 9 la 100.000. Afectează pacienți de toate vârstele.
Terapia recomandată este administrarea zilnică de 40-200 mg nicotinamidă și aderarea la o dietă bogată în proteine. Simptomele neurologice-psihiatrice sunt tratate de specialiștii corespunzători. Un exces de izoleucină poate duce la apariția de hiperaminoacidurie, o boală metabolică în care există o excreție crescută de aminoacizi în urină.La pacienții cu leziuni hepatice sau fenilcetonurie, nivelul izoleucinei din sânge este crescut de până la 10 ori. Boala siropului de artar este o boală metabolică foarte rară cunoscută și sub denumirea de izoleucinurie sau leucinoză valină. Pacienții cu această boală au un defect genetic al enzimei.
Enzima alfa-ceto acid dehidrogenază nu mai este capabilă să descompună aminoacizii din sânge. Izoleucina, leucina și valina sunt excretate în urină, care miroase a sirop de arțar din cauza produselor lor de descompunere. Boala moștenită autosomală recesivă apare cu o probabilitate de 1: 100.000 și se manifestă la nou-născuții cu tulburări de respirație, vărsături, inconștiență, convulsii epileptice și - dacă nu este tratată la timp - duce la moartea copilului. La pacienții cu boală de sirop de arțar, niveluri prea mari de izoleucină, valină, leucină, ceto și acizi hidroxici pot fi detectate în toate organele și fluidele corporale (acidifierea organismului).
Pentru prim ajutor, sugarului i se administrează glucoză și zaharuri complexe într-o soluție perfuzabilă. În plus, el nu primește niciun aliment bogat în proteine timp de două zile. În cazuri extreme, poate fi indicată spălarea sângelui. Pentru a preveni alte tulburări metabolice, pacientul trebuie să respecte o dietă cu conținut redus de proteine pe viață.
