Răcelile sunt una dintre cele mai frecvente boli infecțioase. În țările cele mai sărace se situează pe lista cauzelor de deces. De vină sunt minusculele rinovirusuricare au proprietăți speciale.
Ce sunt rinovirusurile?
Rinovirusurile sunt virusuri ARN care, spre deosebire de alte virusuri, nu au un plic lipidic. Au o formă icosaedră. Fiecare din cele 20 de zone are în centrul său o depresiune de care se leagă proteina receptorului. Stratul extern al capidei este format dintr-o proteină care nu permite formarea de anticorpi în afara virusului.
Rinovirusurile aparțin virusurilor Picorna și se specializează în răceli și infecții respiratorii la om și maimuțe. Se reproduc în mod special rapid la temperaturi cuprinse între 3 și 33 de grade Celsius. Acesta este motivul pentru care agentul patogen rece găsește condiții ideale pentru a se înmulți pe vreme rece și umedă.
Aproximativ 110 subtipuri de rinovirusuri au fost identificate. Ele pot fi împărțite în trei clase (rinovirus A, B și C). Virusul mic care provoacă răceli, tuse, răgușeală, dureri în gât și infecții respiratorii poate fi detectat folosind testul PCR și formează proteine virus care constau din 2.200 de aminoacizi. Într-o a doua etapă, acestea sunt defalcate în proteinele corespunzătoare cu ajutorul a două proteaze (enzime care descompun proteinele). Persoanele care au intrat în contact cu diferite tulpini de virus de mai multe ori își pot suprima răceala mai repede decât persoanele care nu au făcut-o.
Ocurență, distribuție și proprietăți
Rinovirusurile constau dintr-o capsidă cu 20 fețe și au un diametru de 24 până la 30 nanometri. Sunt stabile termic, dar sensibile la acizi, substanțe care conțin alchil și metode de dezinfectare fizică. ARN-ul lor unicatenar are între 7.200 și 8.500 de perechi de baze în lungime și polaritate pozitivă. Toate cele trei tulpini de rinovirus provoacă simptome similare ale bolii, deși au doar o similaritate moleculară relativ scăzută.
Doar oamenii și maimuțele pot fi infectate cu agentul patogen. După pătrunderea epiteliei, acestea produc doar leziuni tisulare minore, dar distrug complet celula gazdă atunci când apar. Toate tipurile de chemokine reacționează la infecția cu agentul patogen. Acestea sunt proteine semnal care indică sistemului imunitar că ar trebui să producă un număr crescut de granulocite și celule T pentru a lupta împotriva virusului.
Persoanele care au fost infectate cu rinovirusuri de mai multe ori în copilărie și care au răspuns cu scurtă respirație au un risc mai mare de a dezvolta astm la vârsta adultă.
Rinovirusurile apar în cel puțin 110 subtipuri din întreaga lume. Prin urmare, este imposibil să le combateți cu un singur vaccin. Subtipurile sunt clasificate ca clase de rinovirus A, B și C datorită proprietăților lor serologice. Rinovirusul C, care a fost descoperit abia în 2009, este în prezent cercetat științific.
Rinovirusurile apar mai frecvent în lunile de iarnă și la sfârșitul verii. Tipurile A și B folosesc 90% din receptorul ICAM I pentru reproducere. 10% dintre subtipuri pătrund în celulele gazdă prin intermediul receptorului pentru colesterolul LDL. Ce tip de intrare utilizează C nu a fost încă clarificat.
Rinovirusurile se reproduc de preferință la temperaturi sub 33 de grade în organele respiratorii superioare și inferioare (bronhii, plămâni). După intrarea în celula gazdă, virusul își reproduce ARN-ul în reticulul endoplasmatic folosind ARN polimeraza 3DPol. Când părăsește celula, o distruge.
Un nou ciclu de propagare este început la fiecare 12 ore. Rinovirusurile se răspândesc prin picături (strănut, tuse). O singura stranuta arunca milioane de oameni in aer cu aproximativ 160 km / h. Cei afectați sunt adesea infectați printr-o infecție cu frotiu (mânerele ușilor infectate, strângerea mâinilor, ștergerea ochilor etc.).Perioada de incubație este cuprinsă între câteva ore și 3 zile. Agenții patogeni pot fi infecțioși mult timp, în funcție de condițiile de mediu. Răceala o poate vărsa până când boala s-a vindecat (uneori până la 3 săptămâni).
Boli și afecțiuni
Rinovirusurile pătrund mai întâi în nas și infectează celulele epiteliale ale mucoasei nazale. Bolnavul devine o răceală. Ei trec la orofaringe (durere în gât, angină, răgușeală) și apoi la bronhiile și plămânii, unde pot provoca tuse, astm și atacuri BPOC, bronșită și, la copii și persoane cu imunodeficiență, bronhopneumonie. În cazuri grave, infestarea cu rinovirus poate duce chiar la o scurtă respirație care poate pune viața în pericol.
Deși acești viruși nu sunt singurii agenți patogeni care provoacă răceli, 2/3 din toate răcelile sunt cauzate de aceștia. La persoanele cu o boală de bază, cum ar fi astmul bronșic, agravează starea de bază. Datorită numeroaselor subtipuri, oamenii nu pot dezvolta rezistență decât la aceia cu care corpul lor a avut deja contact.
Bebelușii și copiii prezintă un risc deosebit, deoarece sistemele lor imunitare nu sunt încă pe deplin dezvoltate. Terapia este adesea simptomatică cu remedii la rece, unguente nazale, medicamente pentru tuse și inhalare. Remediul homeopatic Pelargonium ameliorează simptomele bronșitei, salvia ajută la durerile de gât. Unele remedii la domiciliu oferă, de asemenea, ușurare și pot ajuta la întărirea organismului și a sistemului imunitar.
Administrarea de antibiotice are sens numai dacă există o superinfecție în același timp și o infecție bacteriană s-a dezvoltat pe lângă infecția virală. Spălarea frecventă a mâinilor și evitarea mulțimilor mari în timpul sezonului rece ajută la prevenirea infecțiilor cu rinovirus. Echinacea homeopatică întărește sistemul imunitar. Vitamina C și zincul pot fi utilizate preventiv și terapeutic împotriva rinovirusurilor.
.jpg)
