Metabolizarea zahărului

Metabolizarea zahărului este termenul sinonim pentru Metabolizarea carbohidraților. Include toate procesele pentru absorbția, conversia, sinteza și utilizarea zaharurilor simple și multiple din organism. O afecțiune comună a metabolismului glucidelor este cunoscută sub numele de diabetul zaharat.

Care este metabolismul zahărului?

Metabolismul zahărului se ocupă practic de toate procesele metabolice în care sunt implicați carbohidrații. Cea mai importantă funcție a sa este de a oferi energie organismului. Ficatul este organul central pentru metabolismul glucidelor, mai ales că stochează glicogenul complex de carbohidrați ca rezervă energetică.

Glucidele sunt ingerate sub formă de zaharuri simple (de exemplu, glucoză), zaharuri duble (dizaharoză) sau multiple zaharuri (carbohidrați complecși, cum ar fi amidonul) prin alimente și procesate de organism. Metabolismul zahărului este controlat în principal de cei doi hormoni insulină și glucagon. În timp ce insulina scade nivelul zahărului din sânge, glucagonul îl crește.

Defalcarea glucidelor (glicoliza) formează coloana vertebrală a întregului metabolism. Aceasta creează piruvat (sarea acidului piruvic), care joacă un rol central ca produs intermediar în multe căi metabolice. Dacă carbohidrații nu sunt furnizați prin alimente, sinteza lor din aminoacizi are loc în organism. Prin urmare, corpul uman nu depinde neapărat de carbohidrații din alimente. Cu toate acestea, un metabolism al zahărului are loc deoarece glucoza este produsă constant pe această cale metabolică.

Funcție și sarcină

Organismul este furnizat cu energie prin metabolismul zahărului. Principalele surse de energie sunt carbohidrații din alimente. Se prezintă sub formă de zaharuri simple, zaharuri duble (dizaharide) și zaharuri multiple (polizaharide, amidon).

Zaharurile simple și duble sunt imediat capabile să furnizeze energie organismului. Cu toate acestea, polizaharidele trebuie mai întâi împărțite în glucoză înainte de a fi absorbite de intestin. Glicemia ajunge în sânge și este transportată prin corp cu fluxul sanguin pentru a furniza energie organelor.

Glucoza este absorbită prin membranele celulare cu ajutorul insulinei. Dacă concentrația de zahăr din sânge crește din cauza aportului de carbohidrați, celulele insulare ale pancreasului sunt stimulate să secrete insulină prin diferite mecanisme de reglare. Insulina se leagă apoi de receptorii speciali ai membranelor din celulele corpului și face ca membranele să fie permeabile la glucoză.

Dacă este nevoie de mai puțină energie, insulina se asigură că excesul de glucoză este absorbit de ficat, mușchi și celulele grase. În ficat și mușchi, componentele glucozei sunt apoi reasamblate pentru a forma un polizaharid (glicogen).

Glicogenul este depozitat și utilizat ca rezervă de energie la nevoie. În celulele grase, glucoza este transformată în grăsime corporală și depozitată ca atare. Când nivelul de zahăr din sânge este prea scăzut, un alt hormon numit glucagon este responsabil pentru producerea sau eliberarea de glucoză.

Un nivel de zahăr din sânge prea scăzut apare, de exemplu, când îți este foame, când ai o nevoie mare de energie sau când consumul de insulină este prea mare. Glucagon are grijă de descompunerea glicogenului sau de conversia aminoacizilor în glucoză. Interacțiunea insulinei și glucagonului asigură astfel un nivel echilibrat al glicemiei.

Datorită capacității glucagonului de a forma glucoză din aminoacizi, un aport de carbohidrați prin alimente nu este absolut necesar la om. Furnizarea de bază necesară de glucoză este garantată pentru organe importante, cum ar fi creierul, în orice caz. Pe lângă glucoză, metabolismul zahărului include și zaharuri simple, cum ar fi fructoza sau galactoza.

Boli și afecțiuni

În legătură cu metabolismul zahărului, așa-numitul diabet zaharat, cunoscut și sub numele de diabet, este cea mai importantă boală. Diabetul se caracterizează printr-un nivel excesiv de ridicat de zahăr din sânge, care atunci când postul este deja peste 126 mg / dl. Prediabetul este suspectat între 100 și 126 mg / dl.

Cauza nivelului ridicat de zahăr din sânge poate fi lipsa, deficiența sau eficacitatea redusă a insulinei. Diabetul zaharat nu este o boală uniformă. De exemplu, diabetul poate fi împărțit în două tipuri distincte:

Diabetul zaharat tip I se caracterizează prin lipsa sau lipsa insulinei. Această formă de diabet este adesea congenitală sau dobândită precoce. Deficitul de insulină poate fi cauzat de distrugerea insulelor Langerhans de o boală autoimună sau de absența de la naștere. Pacientul este dependent de insulină pe viață. În caz contrar, zahărul nu ar putea fi utilizat.

Diabetul zaharat de tip II a fost adesea denumit diabet zaharat pentru ca a aparut de obicei la batranete. Astăzi apare adesea în copilărie sau adolescență. Cauza este dobândită rezistență la insulină prin alimentație slabă, obezitate, lipsa exercițiilor fizice, fumat sau băut.

În această formă a bolii, se produce insulină, dar eficiența acesteia scade deoarece există tot mai puțini receptori de insulină. Datorită creșterii rezistenței la insulină, pancreasul (pancreasul) trebuie să producă tot mai multă insulină fără ca nivelul zahărului din sânge să scadă semnificativ. Se formează un cerc vicios, care poate duce la epuizarea completă a pancreasului.

Dacă nivelul de zahăr din sânge este permanent ridicat, vasele de sânge și terminațiile nervoase sunt deteriorate pe termen lung. Ca urmare, apar diverse plângeri, cum ar fi arterioscleroza, tulburări circulatorii la membre, picioarele diabetice datorate leziunilor nervoase, polineuropatie, leziuni ale ochilor la orbire și multe altele.

În stadiile incipiente ale bolii, nivelul glicemiei poate fi readus la normal, schimbându-ți stilul de viață. Cu toate acestea, când modificările degenerative au progresat prea departe, diabetul este adesea punctul de plecare pentru diverse boli cronice. O dietă cu conținut scăzut de carbohidrați și o mulțime de exerciții fizice pot îmbunătăți semnificativ metabolismul zahărului.