Feel este o calitate senzorială care permite oamenilor să simtă obiecte sau subiecte pe baza explorării active. percepția haptică diferă de percepția tactilă, ceea ce corespunde percepției pasive a pielii. Tulburările de integrare multisenzorială, bolile neurologice și bolile receptorilor perturbă percepția haptică.
Ce este percepția haptică?
Simțurile pielii umane au calități diferite. Calitățile pasive sunt rezumate sub termenul de percepție tactilă pentru simțul atingerii. Percepția tactilă este alcătuită din percepția protopatică și epicritică și astfel constă în senzație de temperatură pasivă, senzație de durere pasivă și, de asemenea, senzație pasivă de atingere.
Cu toate acestea, pielea umană are, de asemenea, capacitatea de a percepe calitățile obiectelor și ale ființelor vii prin explorare activă. Această explorare activă este rezumată sub termenul haptic. Termenul se întoarce la Max Desoir, care a inventat termenul în sec.
Haptics cuprinde atât interocepția, cât și exteroceptia, adică percepția activă a stimulilor pe suprafața corpului, precum și percepția stimulului activ din interiorul corpului.
Biofiziologic, baza percepției tactile și haptice este formată din sistemul somatosenzorial și senzimotor. Haptics cuprinde percepția durerii în sensul nociceptiei, percepția temperaturii în sensul recepției termice și sensibilitatea haptică a suprafeței în sensul percepției stimulilor mecanici ca presiune, vibrație și întinderea țesuturilor.
Haptica include, de asemenea, percepția ca sensibilitate în profunzime sau capacitatea de a percepe poziția propriului corp în spațiu. În plus, kinestezia și viscerocepția sunt adesea incluse în haptici.
Funcție și sarcină
Hapticele permit oamenilor să perceapă proprietăți ale obiectelor, precum mărimea, greutatea, conturul, proprietățile materialului, rezistența și temperatura unui subiect sau obiect. În percepția haptică sunt implicați diferiți receptori sau celule senzoriale. Mecanoreceptorii pielii sunt la fel de importanți ca receptorii de întindere, presiune și vibrații din tendoane, articulații și mușchi. Sistemul haptic integrează aceste informații într-o percepție comună.
În straturile individuale ale pielii există până la 600 de milioane de receptori, de exemplu corpurile Vater-Pacini pentru stimuli de vibrație, corpurile Meissner pentru schimbări de presiune, celulele Merkel pentru stimuli de presiune susținute și corpurile Ruffini pentru întinderea țesuturilor sau organele tendonului Golgi și fusurile musculare.
Parul corpului este de asemenea dotat cu aproximativ 50 de receptori tactili pentru înregistrarea deformațiilor. Pe lângă stimuli mecanici, terminațiile nervoase libere din epidermă percep stimuli de temperatură și durere.
Spre deosebire de alte percepții senzoriale, integrarea mai multor receptori joacă un rol major în percepția haptică. Informațiile de la mecanic- și proprioreceptori circulă pe căi senzoriale aferente în măduva spinării prin talamus în cortexul cerebral. În talamus există o interconexiune prin nucleul ventralis posterior. Neuronii rezidenți se proiectează direct în părțile somatosenzoriale secundare și primare ale celor două jumătăți contralaterale ale scoarței cerebrale.
De acolo, prelucrarea corticală are aferenti lobului parietal și regiunilor somatosenzoriale secundare. Proiecția continuă în acest moment către zonele parietale temporale, cortexele frontale de asociere temporală și cortexul insular. Sarcina neuronilor din cortexul parietal posterior este integrarea multisenzorială a informației haptice. Ele constituie baza pentru cunoaștere. Conexiunile la lobul temporal asigură memoria atingerii. Semnalele eferente circulă prin conexiunile neuronale cu regiunile subcorticale și corticale din lobul parietal.
Există diferențe pentru stimularea tactilă și haptică a celulelor senzoriale. Cu percepția haptică, spre deosebire de percepția tactilă, există întotdeauna o activitate în cortexul motor.
Boli și afecțiuni
Deoarece hapticii depind în mare măsură de integrarea informațiilor multisenzoriale, o întrerupere a acestor procese de integrare poate fi legată de o percepție haptică în general perturbată. Tulburările de integrare senzorială afectează interpretarea și reacția la anumiți stimuli. În consecință, cei afectați par să se comporte necorespunzător și pot, de exemplu, să exercite o presiune prea mare sau prea mică atunci când ating obiecte sau oameni. Supraactivitatea haptică este foarte probabil să fie moștenită și, datorită terapiilor moderne, poate fi tratată în zona integrării multisenzoriale.
Chiar și după leziuni în cortexul parietal posterior, poate exista o incapacitate de integrare haptică. Astfel de leziuni pot fi cauzate, de exemplu, de ischemie, de accidente vasculare cerebrale sau de boli neurologice, cum ar fi scleroza multiplă.
Hapticii pot fi de asemenea perturbați independent de procesele de integrare multisenzorială. Acesta poate fi cazul cu afectarea tractului nervos aferent în măduva spinării. Deteriorarea tuturor celorlalte regiuni relevante din punct de vedere haptic ale sistemului nervos central poate fi, de asemenea, cauza tulburărilor haptice.
În funcție de locația leziunii, memoria haptică poate fi perturbată, de exemplu. Informațiile tactile incorecte cauzate de leziune sunt, de asemenea, de conceput, cum ar fi posibil datorită sensibilității de suprafață restrânse.
Bolile legate de receptori sunt destul de rare în acest context, dar pot provoca, de asemenea, sensibilitatea superficială afectată, la fel ca și bolile neuronale. Tulburările receptorilor sunt adesea asociate cu intoxicații.
Cu toate acestea, mult mai des, senzațiile anormale ale hapticilor sunt asociate cu leziuni nervoase periferice sau centrale. Leziunile nervilor periferici pot apărea, de exemplu, ca parte a unei polineuropatii și, în acest caz, sunt asociate cu deficiență de vitamine, abuz de alcool, diabet, toxine sau cancer și boli infecțioase.
În consecință, există numeroase motive posibile ale tulburărilor de percepție haptică. Prin urmare, diagnosticul unei boli specifice se dovedește a fi extrem de provocator în acest context.
.jpg)
.jpg)
