În osteotomie este o procedură chirurgicală care este utilizată pentru corectarea deformărilor osoase. Adesea este o aliniere greșită a oaselor piciorului, piciorului sau maxilarului.
Ce este osteotomia?
Principiul de bază al osteotomiei este tăierea controlată a unuia sau mai multor oase. Apoi, îndreptarea operativă are loc prin intermediul unei osteosinteze. Oasele tăiate anterior sunt reconectate, cu scopul de a crește împreună în forma corectată.
Adesea se efectuează o osteotomie pentru a corecta arcul sau bate genunchii, precum și malpozițiile șoldurilor. În acest caz, se vorbește despre o osteotomie de ajustare sau de corecție. În chirurgia dentară, de obicei, osteotomiile sunt folosite pentru a repoziționa mandibula. Aceste osteotomii ale maxilarului sunt utilizate pentru malformații maxile ale maxilarului. O osteotomie poate fi necesară și la îndepărtarea dinților de înțelepciune, deoarece dinții de înțelepciune sunt adesea blocați în os. În sensul cel mai larg, aici se vorbește despre o osteotomie a maxilarului.
Funcția, efectul și obiectivele
Una dintre cele mai frecvent utilizate osteotomii este osteotomia cu variație derotantă, care este utilizată în principal pentru malpoziții de șold. Aici, osul coapsei este tăiat la un anumit punct, este îndepărtat un mic panou osos și cele două părți osoase care au apărut sunt înșurubate înapoi împreună cu o pârtie metalică. Dacă o astfel de deformare a șoldului nu este corectată cu o osteotomie, există riscul de osteoartrită din cauza încărcării incorecte a articulației șoldului.
Dacă piciorul inferior se abate prea departe spre interior, se vorbește despre o poziție varus a piciorului inferior. Această aliniere necorespunzătoare creează o deformare a articulației genunchiului, astfel încât malignizarea poate duce la artroză timpurie. Pentru a preveni osteoartrita, coloana vertebrală este tăiată chiar sub articulația genunchiului. Tot aici, o bucată de os este îndepărtată pentru a corecta alinierea greșită a piciorului inferior. Cele două bucăți de oase ale tibiei se pun din nou împreună cu fixarea plăcii sau cu cleme. Dacă procedura este efectuată din timp, utilizarea unei articulații artificiale a genunchiului poate fi amânată cu câțiva ani. Această procedură este cunoscută și sub denumirea de osteotomie a capului tibial și este adesea folosită pentru a corecta arcurile.
O altă metodă de osteotomie, operația Maquet-Bandi, este de asemenea folosită pentru problemele articulației genunchiului. Aici punctul de fixare a hamstringului este mutat în lateral și înainte și fixat acolo cu șuruburi. Dacă pacienții suferă de hallux valgus, adică un deget mare strâmb, se efectuează de obicei o osteotomie pivotantă a osului metatarsian. Primul os metatarsic este tăiat chirurgical, alinierea eronată este corectată și osul este apoi fixat din nou folosind o placă perforată, astfel încât, în mod ideal, degetul mare este îndreptat din nou după operație. O variantă a osteotomiei pivotante este osteotomia eșarfei, care este, de asemenea, utilizată pentru corectarea haluxului valgus.
Procedura obișnuită pentru corectarea diferitelor lungimi ale piciorului este osteotomia de extensie. Lungimile inegale ale picioarelor pot fi congenitale sau cauzate de accidente. În timp ce diferențele de până la doi centimetri în lungimea picioarelor pot fi încă compensate cu încălțăminte ortopedică adecvată, dacă diferența este de patru centimetri sau mai mult, este deseori necesară o prelungire operativă a piciorului mai scurt. Cea mai frecventă procedură aici este o așa-numită distragere a calusului. Chirurgul taie osul pentru a fi prelungit transversal și introduce un distractor, adică un împrăștiat, în golul dintre cele două părți osoase.
Pentru a face acest lucru, pinii mici sunt atașați de os și sunt conectați la un sistem de susținere din exterior. Acest distractor poate fi folosit pentru a smulge încet fragmentele osoase. După realizarea prelungirii dorite, de obicei se realizează o fixare a plăcii, adică piesele osoase sunt conectate la o placă de oțel. Osteotomia gâtului femural face parte din procedura chirurgicală pentru introducerea unei proteze de șold. Întregul cap femural este îndepărtat aici. Acest lucru poate fi indicat și pentru infecțiile articulației șoldului.
Osteotomiile sunt rareori efectuate pe coloana vertebrală. În procedură, cunoscută și sub denumirea de laminectomie, se îndepărtează arcul vertebral al unuia sau mai multor corpuri vertebrale împreună cu procesul spinos. Aceasta creează spațiu pentru operații pe măduva spinării sau pe discurile intervertebrale. Chiar dacă tumorile din canalul spinal provoacă o presiune mare asupra măduvei spinării, o laminectomie poate fi de ajutor pentru ameliorarea regiunii corespunzătoare.
Riscuri, efecte secundare și pericole
Deoarece osteotomia este o procedură chirurgicală, riscurile generale chirurgicale se aplică în mod natural și aici. Acestea includ sângerarea greu de controlat și sângerarea secundară, infecția plăgii chirurgicale (posibil chiar și cu germeni multirezistenți) și deteriorarea structurilor tisulare adiacente. Osteotomiile la nivelul picioarelor duc în special la imobilitate pentru o perioadă de timp.
Acest lucru poate determina formarea de cheaguri (trombi) în venele profunde ale picioarelor. Această așa-numită tromboză prezintă riscul de embolie pulmonară. Cheagul migrează prin vasele de sânge în plămâni, unde duce la un blocaj vascular. În cazul vaselor foarte mici, embolia pulmonară poate fi lipsită de simptome; dacă este ocluzat un vas mare, există un risc acut de deces.
Un alt risc chirurgical tipic este narcotizarea. Aproximativ o treime din toți pacienții reacționează la anestezie cu greață sau vărsături. În plus, poate duce la tulburări ale sistemului cardiovascular și, în cel mai rău caz, stop cardiac. Ventilația artificială în timpul operației poate provoca, de asemenea, dificultăți la înghițire sau răgușeală.
Pe lângă aceste riscuri generale, procedura de osteotomie are și alte riscuri și complicații specifice. Osteotomiile din zona șoldului pot duce la lungimi diferite ale picioarelor. Cu toate acestea, acestea pot fi compensate de obicei cu talpă ortopedică. Fixările care sunt utilizate pentru stabilizare după ce osul a fost tăiat se poate rupe foarte rar. În plus, materialele utilizate pentru fixare nu sunt protejate împotriva uzurii și pot fi înlocuite în operațiunile ulterioare. În cazuri rare, fixațiile utilizate pot duce, de asemenea, la dureri de presiune.
.jpg)
