Fascia plantară este situat în zona talpii piciorului. Îndeplinește funcții statice și de protecție importante.
Ce este fascia plantară?
O aponevroză este un tendon plat sau o placă de tendon. Termenul plantar este un nume de loc și provine de la Planta pedis = talpa piciorului. Numele compus fascia plantară descrie o placă de tendon în zona talpii piciorului.
În sensul mai restrâns, termenul de aponevroză nu este folosit destul de corect aici, deoarece lipsește o altă caracteristică. Tendințele sunt, prin definiție, originea țesutului conjunctiv și structurile de atașare ale mușchilor. Acestea atașează mușchiul de os. Tendoanele plate apar la mușchii plani, de exemplu la mușchii abdominali oblici. Tendonul original al mușchiului flexor digitorum brevis de pe osul călcâiului este contopit cu fascia plantară, dar totuși formează o structură independentă de țesut conjunctiv, cu funcții independente.
Compoziția țesutului și proprietățile țesutului corespund celor ale unui tendon ferm, dur. Unii autori le atribuie țesutului fasciat și, prin urmare, folosesc termenul fascia plantară.
Anatomie și structură
Asemănător mușchilor, tendoanelor și ligamentelor, aponevrozele au o structură sistematică a unităților asemănătoare pachetului.
Pe lângă substanța de bază (matrice) și corpurile grase, există acumulări masive de fibre de colagen în mănunchiurile de fibre, care conferă structurii o rezistență la tracțiune enormă. Sunt aliniate cu direcția de tragere și sunt, de asemenea, dispuse în straturi în fascia plantară.
Placa tendonului apare pe partea inferioară a calcaneului, pe tuberozitatea calcaneală. De acolo pornește mai întâi ca o cale spre degetele de la picioare. În zona de mijloc a tălpii piciorului, se împarte în 5 șuvițe de fibre care se trag într-o formă deltă spre degetele de la picioare. Formația închisă se dizolvă acolo și se creează spații între cele 5 pachete. Inserarea fascii plantare se face în zona articulațiilor metatarsofangangiene, unde liniile radiază în capsulele articulațiilor, ligamentele și tendoanele flexorilor degetului. La nivelul capetelor metatarsalelor, există în mod regulat 2 șuvițe de fibre transversale care leagă frâiele longitudinale și stabilesc o conexiune la marginea interioară și exterioară a piciorului.
La exterior, fascia plantară este fixată ferm pe piele prin intermediul punților de țesut conjunctiv. În zona acestor conexiuni, sunt create camere goale în care este depozitat țesutul gras. În acest fel se formează o țesătură relativ groasă, asemănătoare cu perna.
Funcție și sarcini
Fascia plantară este o structură foarte importantă pe picior, cu multe funcții. Împreună cu pielea, formează capacul protector la exterior. Pătrunderea corpurilor străine și a agenților patogeni în straturile sensibile mai adânci este prevenită sau îngreunată.
Legătura specială dintre piele și fascia plantară cu construcția plăcuței sub presiune reprezintă un tampon eficient atunci când stai în picioare și mersul încărcăturilor nu sunt transferate la fel de rapid și la fel de intens spre structurile mai profunde, în special nu spre oase. Conexiunile fixe împiedică mișcarea pielii, ceea ce este de obicei cazul; este fixă. Acest mecanism are un efect pozitiv asupra stabilității și este o componentă importantă a stabilității.
O altă funcție importantă a fascii plantare este protejarea structurilor subiacente. În plus față de burtile musculare și tendoanele mușchilor care trag de-a lungul acolo, acestea sunt în primul rând vase și nervi. Majoritatea acestora se desfășoară pe suprafețele acoperite ale fascii plantare. Ei ies în goluri și ajung în zonele de acoperire respective.
Funcția cea mai importantă mecanic a fascii plantare este participarea sa la construcția arcului piciorului, care este alcătuit din arcuri longitudinale și transversale. Stâlpii acestei arhitecturi sunt cele 3 puncte de contact de pe călcâie, mingea degetului mare și mingea degetului mic. Structura este formată din 3 straturi. Partea interioară este formată din oasele scheletului piciorului, ligamentul mijlociu și partea exterioară de către fascia plantară cu mușchii și tendoanele care circulă acolo. Datorită expansiunii lor și a puterii mai bune asociate, eficiența lor asupra arcului longitudinal este mai mare decât cea a celorlalte structuri. Conexiunile încrucișate oferă doar o mică funcție suplimentară pentru arcul transversal.
boli
Un sindrom tipic de suprasarcină în care se dezvoltă iritarea dureroasă a fascitei plantare este fascita plantară. În cazuri rare, lacrimile pot apărea și în țesut.
Acest proces de boală apare relativ des la alergători, mai ales atunci când se folosește încălțăminte slabă, iar suprafața este foarte dură și nu este foarte primăvară. Dezvoltarea unui pinten calcaneal poate fi rezultatul iritării pe termen lung sau recurent. În faza acută, apariția regulată nu este posibilă sau este posibilă doar într-o măsură limitată din cauza durerii. Aceasta creează momente nefavorabile de încărcare la nivelul articulațiilor genunchiului și șoldului și la nivelul coloanei vertebrale.
Cel mai important complex de reclamații care afectează fascia plantară sau este cauzat chiar de acesta sunt deformările piciorului, cum ar fi picioarele plate, splayfoot și picioarele plate. Cu arcadele, arcul longitudinal este aplatizat sau nu mai este prezent, cu vârful spate la fel se aplică arcul transversal, iar cu piciorul plat sunt afectate ambele construcții. Există diverși declanșatori pentru această problemă, cum ar fi alinierii axiale ale articulațiilor genunchiului sau fracturi cu vindecarea defectelor în zona articulațiilor tarsale și a gleznei.
La persoanele cu slăbiciuni congenitale ale țesutului conjunctiv, toate ligamentele de sprijin, tendoanele și, de asemenea, fascia plantară sunt prea slabe și nu mai pot susține în mod optim bolțile, ci se scufundă. O armătură semnificativă pentru acest proces este excesul de greutate, ceea ce crește semnificativ sarcina pe structurile de susținere. Într-o anumită măsură, degradarea bolților poate fi oprită sau încetinită printr-o antrenare corespunzătoare a mușchilor implicați. Dacă procesul a progresat până acum, încât rândul tarsal interior alunecă de pe cel exterior, măsurile active nu mai pot realiza nimic.
Pentru a reduce disconfortul și pentru a evita modificările statice nefavorabile la alte articulații și coloană vertebrală, de obicei, se prescriu tălpi.
.jpg)
