Implanturi retiniene poate prelua într-o anumită măsură funcția fotoreceptorilor distruși de degenerarea retinei la persoanele cu deficiențe de vedere severe sau cu nevăzători, cu condiția ca nervii optici și căile vizuale ale creierului să fie funcționale. În funcție de gradul de distrugere a retinei, se folosesc diferite tehnici, unele funcționând cu propria cameră.
Ce este implantul retinian?
Implanturile de retină disponibile, cunoscute și sub denumirea de proteze vizuale, folosesc diferite tehnici, dar scopul lor este întotdeauna să transforme imaginile câmpului vizual central în impulsuri electrice, astfel încât acestea să fie transmise de ganglioni, celule bipolare și nervi în aval de retină în locul semnalelor de la Fotoreceptorii pot fi prelucrați și trimiteți în centrele vizuale ale creierului.
Centrele de vedere generează în cele din urmă imaginea virtuală pe care o înțelegem prin „a vedea”. Pe cât posibil, implanturile de retină preiau funcția fotoreceptorilor. Indiferent de tehnologia folosită, implanturile de retină sunt întotdeauna utile dacă ganglionii, celulele bipolare și căile nervoase către creier și căile vizuale din creier care sunt în aval de fotoreceptori sunt intacte și își pot percepe funcția. O distincție de bază se face între implanturile subretinale și epiretinale.
Implanturile precum implanturile optice și altele pot fi clasificate în cele din urmă în categoria epiretinală sau subretinală, în funcție de principiul funcționării. Implanturile subretinale folosesc ochiul natural pentru a „obține imagini”, astfel încât să nu aibă nevoie de o cameră separată. Implanturile epiretinale se bazează pe o cameră externă care poate fi montată pe ochelari.
Funcția, efectul și obiectivele
Cea mai comună zonă de aplicare pentru implanturi de retină este la pacienții care suferă de retinopatie pigmentară (RP) sau retinită pigmentă. Este o boală ereditară care este declanșată de defecte genetice și duce la degenerarea retinei cu descompunerea fotoreceptorilor. Aceleași simptome pot fi, de asemenea, cauzate de substanțe toxice sau ca reacții adverse nedorite ale medicamentelor, cum ar fi tioridazina sau cloroquina (pseudoretinopatia pigmentosa).
În cazul bolii RP, se asigură că ganglionii din aval, celulele bipolare și axonii, precum și întreaga cale vizuală nu sunt afectate, ci își păstrează funcționalitatea. Aceasta este o condiție necesară pentru funcționalitatea pe termen lung a unui implant de retină. Utilizarea implanturilor retiniene în degenerarea maculară legată de vârstă (AMD) este, de asemenea, discutată în rândul experților. Decizia privind utilizarea unui subretinal sau a unui implant epiretinal trebuie discutată în detaliu cu pacientul, luând în considerare toate argumentele pro și contra. Cea mai importantă distincție între un subretinal și un implant epiretinal este acela că implantul subretinal funcționează fără o cameră separată.
Ochiul în sine este folosit pentru a genera impulsuri electrice pe o zonă de implant atașată direct între retină și coroidă cu un număr cât mai mare de fotocelule, în funcție de incidența luminii. Rezoluția de imagine care poate fi obținută depinde de cât de aproape sunt împachetate fotocelele (diodele) pe implant. În conformitate cu stadiul tehnicii, pe implantul de 3 mm x 3 mm se pot adăuga aproximativ 1.500 diode. Poate acoperi un câmp vizual de aproximativ 10 grade până la 12 grade. Semnalele electrice care sunt generate în diode, după ce au fost amplificate de un microcip, stimulează celulele bipolare responsabile cu ajutorul unor electrozi de stimulare.
Implantul epiretinal nu poate folosi ochiul ca sursă de imagine, ci se bazează pe o cameră separată care poate fi atașată la un cadru de ochelari. Implantul real este echipat cu cel mai mare număr posibil de electrozi de stimulare și este atașat direct la retină. Spre deosebire de implantul subretinal, implantul epiretinal nu primește impulsuri de lumină, ci mai degrabă punctele de imagine care au fost deja transformate în impulsuri electrice de către cameră. Fiecare singur pixel este deja amplificat și localizat de un cip, astfel încât electrozii de stimulare implantați primesc impulsuri electrice individuale pe care le transmit direct ganglionului tău și celulei tale bipolare.
Transmiterea și prelucrarea ulterioară a impulsurilor nervilor electrici la imaginea virtuală pe care centrele vizuale le generează în creier este analogă oamenilor sănătoși. Scopul implanturilor este de a oferi cea mai bună vedere posibilă persoanelor care orbesc, deoarece suferă de degenerare retinală, dar au un sistem nervos intact și un centru vizual. Implanturile de retină utilizate sunt permanent dezvoltate tehnic pentru a se apropia de obiectivul unei rezoluții mai mari a imaginii.
Vă puteți găsi medicamentul aici
➔ Medicamente pentru infecții oculareRiscuri, efecte secundare și pericole
Riscurile generale, cum ar fi infecțiile și riscurile de anestezie necesară atunci când utilizați un implant de retină sunt comparabile cu cele ale altor operații oculare. Deoarece tehnologia este o dezvoltare relativ nouă, nu se știe încă dacă există complicații specifice, cum ar fi B. Respingerea materialului poate apărea de către sistemul imunitar. Nu au apărut astfel de complicații în operațiunile efectuate până acum.
Senzatia usoara de durere a doua zi dupa operatie corespunde cursului altor interventii la nivelul retinei. O caracteristică specială și o provocare tehnică cu implanturi subretinale este sursa de alimentare. Cablul de alimentare este condus din lateralul globului ocular și merge mai departe înapoi în zona templului unde bobina secundară este atașată de osul craniului. Bobina secundară primește curentul necesar de la bobina primară externă prin inducție, astfel încât nu este necesară conexiunea mecanică a cablurilor între bobina primară și cea secundară.
Implanturile subretinale oferă avantajul că folosesc și mișcările naturale ale ochilor, ceea ce nu poate fi cazul implanturilor epiretinale cu o cameră separată. Ambele tehnici de implant au provocări specifice la care trebuie lucrate.
.jpg)
