Amelogenesis

Amelogenesis este formarea smalțului dinților, care este realizat în două faze de către ameloblaste. O fază de secretie este urmată de o fază de mineralizare care întărește smalțul dinților. Tulburările de formare a smalțului dinților fac dinții mai sensibili la cariile și inflamațiile dintilor și sunt deseori tratate cu coroane.

Ce este amelogeneza?

Smalțul dinților este cel mai greu țesut din corpul uman. Înconjoară dentina și are o funcție de protecție. Există o cantitate mare de smalț, în special în zona coroanelor dinților. Aproximativ 97% din substanța proprie a corpului este formată din substanțe anorganice, cum ar fi calciul sau fosfatul. Doar aproximativ trei la sută din smalțul dinților este organic.

Prin urmare, smalțul dinților este denumit adesea țesut mort, fără capacitate de regenerare. Aceasta are legătură cu modul în care se formează smalțul dinților, cunoscut și sub denumirea de amelogeneză. Amelogeneza este realizată de ameloblaste în stadiul coroanei de dezvoltare ontogenetică. Acestea sunt tipuri de celule specializate din ectodermul de suprafață care formează smalțul și se așază împotriva stratului format din exterior după finalizarea lucrărilor. După erupția dinților, ei sunt deja mestecați. Din acest motiv, smalțul dinților este un țesut fără o varietate de capacități regenerative, cum ar fi în vindecarea rănilor. Cu toate acestea, este posibilă remineralizarea.

Funcție și sarcină

Enameloblastele sau ameloblastele corespund celulelor cu structură cilindrică și secțiune transversală hexagonală. Diametrul lor este în jur de patru um. Acestea o aduc până la o lungime de până la 40 um. Secretează în principal două proteine. În plus față de așa-numita enamelină, formează amelogenina. În cursul dezvoltării ontogenetice, aceste substanțe depozitează săruri și mineralizează pentru a forma hidroxiapatită. În acest fel, ele se transformă în smalțul dinților.

La capătul secretant al fiecărui ameloblast există o extensie asemănătoare unei pene. Acest element al celulelor se numește procedeul Tomes și este responsabil de alinierea prismelor individuale în smalțul dinților. Imediat ce formarea smalțului dinților ajunge la un blocaj, toate ameloblastele devin celule scuamoase și formează epiteliul de graniță.Din acest moment, ei nu mai au capacitatea de a se împărți, ci se află static împotriva smalțului dinților de pe stratul exterior. După erupția dintelui, își pierd autorizarea și, prin urmare, se pierd. Când dinții erup, aceștia migrează pic cu pic spre sulcus și, la un moment dat, ajung la brazda dintre gingie și dinte, unde sunt respinși.

Amelogeneza are loc în așa-numita etapă a coroanei de dezvoltare ontogenetică. Formarea dentinei și formarea smalțului dinților sunt supuse inducției reciproce. Dentina trebuie întotdeauna formată înainte de formarea smalțului. Etapele de amelogeneză tocmai descrise sunt uneori împărțite în două faze. În faza secretorie, se formează proteine, inclusiv matricea organică, care duc la smalțul dintelui incomplet mineralizat. Abia după faza de maturare ulterioară, mineralizarea este considerată completă. În prima fază, mineralizarea de bază are loc folosind enzime precum fosfataza alcalină.

De obicei, prima mineralizare are loc până în a patra lună de sarcină. Smaltul format în această fază se răspândește exterior bucată cu bucată. Etapa de secretizare este acum completă. În faza de maturare, ameloblastele își asumă sarcini de transport. Ele transportă substanțele smalț dinte relevante pentru producție la exterior. Substanțele transportate sunt în primul rând proteine ​​care sunt utilizate la sfârșitul fazei de maturare pentru mineralizarea completă a smalțului. Cele mai importante dintre aceste proteine ​​sunt substanțele amelogenină, email, tuftelină și ameloblastină.

Vă puteți găsi medicamentul aici

complicaţiile

Amelogeneza imperfectă este un defect congenital care distruge smalțul dinților. Este o afecțiune care apare rar și are o varietate de aparențe. Anamneza detaliată ajută la evitarea complicațiilor grave. Chiar și cu dinții de lapte există abraziune masivă și pierderi de dinți.

Aportul alimentar devine din ce în ce mai dificil, inflamația dureroasă și febra fac copilul să sufere, iar dobândirea limbajului nu poate fi dezvoltată decât slab. Dintii incep sa se spintece, sa reactioneze hipersensibil la diferentele de temperatura, iar simptomul este adesea insotit de cresteri ale gingiilor si gingivitei. Diagnosticele diferențiale asigură diagnosticul și inițierea intervențiilor terapeutice timpurii.

Această metodă este deosebit de importantă pentru copiii mici, astfel încât dinții să se poată dezvolta corect. Același lucru este valabil și pentru adulții care sunt afectați de pierderea dinților. Pe lângă pierderea fermității și înălțimii mușcăturii, aici intră în joc și aspectul estetic. Densitatea smalțului se măsoară pe baza examinării cu raze X.

În funcție de stadiul avansat, dinții, la copii chiar și dinții de lapte, sunt prevăzuți cu coroane din bandă sau din oțel sau umpluturi din plastic, tot ceramice sau dioxid de zirconiu. Acest lucru îi va păstra cât mai mult timp. Amelogeneza imperfecta poate pune pacientul în fața unei mari reziliențe psihologice și fizice, dar complicațiile pot fi evitate dacă se găsesc la timp.

Boli și afecțiuni

Pot apărea diverse afecțiuni cu formarea smalțului dinților. Cele mai multe dintre aceste reclamații sunt denumite tulburări ale formării smalțului dinților sau a amelogenezei imperfecte. Cauza unor astfel de defecțiuni este în mare parte necunoscută. De obicei, tulburările se manifestă cel târziu în copilărie timpurie și sunt exprimate în unul sau mai mulți dinți, care în cazuri extreme au puțin sau deloc smalț.

Motivul pentru aceasta este subiectul speculațiilor. Unii oameni de știință consideră că defecțiunile în formarea smalțului sunt legate în primul rând de factori externi. De exemplu, se speculează că infecțiile puternice la început contribuie la tulburări ale smalțului dinților. Același lucru se poate aplica și pentru anumite medicamente. Pe de altă parte, factorii interni încă nu au fost excluși. Predispozițiile genetice, de exemplu, pot fi descrise ca atare. Nu pot fi excluse mutațiile din genele de codificare ale ameloblastei sau ale substanțelor relevante amelogenetic. Până în prezent, medicamentul a convenit doar asupra defecțiunilor cauzale ale ameloblastei.

Hipoplazia smalțului face ca dinții pacientului să fie mai sensibili la cariile și uzura dinților. Pe lângă cariile dinților, inflamațiile, cum ar fi inflamația rădăcinilor, sunt consecințe imaginabile. Dintii deteriorati sunt de obicei incununati terapeutic pentru a crea un aspect mai sanatos, capacitate de mestecare si protectie artificiala.

În cazul imaginilor clinice deosebit de severe după hipoplazia smalțului dinților, este necesară o restaurare completă a danturii, ceea ce poate duce la o coroană completă. Dintii afectati pot fi tratati mai intai pentru boala secundara si apoi sigilati. În anumite circumstanțe, sunt trase și dinții puternic afectați cu prea puțin smalț pentru dinți.

Dacă inflamația rădăcinilor s-a dezvoltat ca urmare a tulburării educaționale, se efectuează mai întâi un tratament cu canalul rădăcinilor. Pentru a face acest lucru, dintele trebuie deschis pentru ca țesutul afectat să poată fi îndepărtat. Cu o curățare minuțioasă a oricărei canale radiculare, bacteriile care provoacă inflamații sunt eliminate. Cel mai adesea, un medicament antibiotic este introdus în dintele afectat. Îndepărtarea dintelui afectat trebuie luată în considerare numai în caz de recidivă.

Dacă tulburarea de formare a smalțului este recunoscută suficient de devreme și încununată, deseori nu apar boli secundare ale dinților.