enterovirusuri

enterovirusuri sunt virusuri neacoperite, icosaedru, al căror material genetic are forma ARN. Prin urmare, aparțin virusurilor ARN. Se înmulțesc în plasma celulară a celulei gazdă infectate. Ca agenți patogeni la om, pot duce la multe simptome nespecifice, în special la plângeri gastro-intestinale și infecții asemănătoare gripei. Apariția crescută a gripei de vară în zilele toride se datorează adesea enterovirusurilor. În afară de asta, totuși, aceștia sunt responsabili și de boli comune, cum ar fi poliomielita (poliomielita) și hepatita A.

Ce sunt enterovirusurile?

Enterovirusurile sunt un gen de virusuri la care sunt numărate un număr de 9 specii cu multe subtipuri diferite. Acestea sunt virusuri ARN monocatenare, cunoscute și sub denumirea de virusuri pico-ARN. Enterovirusurile au o formă icosaedră și au în medie aproximativ 25 nm. Nu ești acoperit.

Informațiile genetice ale acestor virusuri sunt sub formă de ARN ca o singură catenă cu polarizare pozitivă. Datorită polarizării pozitive, ARN-ul virusului poate fi tradus direct în proteine, deoarece se înmulțește în celula gazdă. În schimb, virușii care conțin ADN trebuie să transforme mai întâi materialul genetic în ARN.

Ocurență, distribuție și proprietăți

Enterovirusurile nu se găsesc numai la oameni, ci și la porci, rozătoare, bovine și diverse specii de maimuțe. Pe de altă parte, nu există nicio restricție geografică a zonei de distribuție, enterovirusurile apar la nivel mondial. Cu toate acestea, unele dintre bolile cauzate de acestea sunt mult mai frecvente în țările în curs de dezvoltare, deoarece măsurile preventive necesare, cum ar fi vaccinarea la nivel național sau anumite standarde igienice, nu pot fi puse în aplicare în mod adecvat acolo. Enterovirusurile sunt stabile în acid.

De regulă, se face o distincție între următoarele tipuri de enterovirusuri importante pentru om: poliovirusuri, virusuri hepatite A, virusuri Coxsackie, echovirusuri și enterovirusuri 68-71 și 73.

Căile posibile de transmitere sunt infecția cu picături și frotiu, infecția fecal-orală (infecția cu frotiu) fiind mult mai frecventă. Poate avea loc, de exemplu, prin alimente sau apă potabilă contaminată cu scaun sau salivă, jucării și mâini. Piscinele sau lacurile contaminate cu fecale sunt, de asemenea, o sursă semnificativă de infecție. Prin urmare, vara infecțiile cu enterovirusuri apar frecvent în zona cu climă temperată.

Dacă o femeie însărcinată se infectează cu enterovirusuri, ea poate infecta copilul și prin placenta, ceea ce poate avea consecințe grave, inclusiv pneumonia la sugar.

Timpul de incubație pentru o infecție cu enterovirusuri poate fi de două până la 35 de zile, dar este de obicei între cinci și șapte zile în medie. Enterovirusurile se multiplică în peretele intestinal al pacientului și în ganglionii mezenterici după infecție. De acolo pot intra în fluxul sanguin al pacientului; poate apărea viramie temporară. Aproape orice organ din corp poate fi apoi infestat. Prin urmare, pot exista multe simptome diferite, care singure nu sunt suficiente pentru un diagnostic clinic clar. Detectarea are loc de obicei prin cultivarea virusului în cultura celulară sau prin metode genetice, cum ar fi qr-RT-PCR.

Boli și afecțiuni

Nu există o legătură fixă ​​între un tip de enterovirus și un tablou clinic specific. Simptomele sunt adesea nespecifice și se suprapun între diferitele enterovirusuri, precum și alți agenți patogeni. Cu toate acestea, unele enterovirusuri sunt detectate în special în anumite imagini clinice, astfel încât sunt considerate tipice. Cele mai frecvente simptome nespecifice includ tulburări gastrointestinale.

Poliovirusurile, care afectează în principal copiii, provoacă infecții asemănătoare gripei sau meningită aseptică (inflamația creierului), afectând posibil sistemul nervos central. Cea mai cunoscută consecință a unei infecții cu poliovirus este probabil polio. Printre simptomele poliomielitei se numără febra, oboseala, cefaleea, greața, durerile corpului și gâtul rigid. Cu toate acestea, paralizia permanentă apare doar la unii dintre cei infectați. Cea mai eficientă protecție împotriva bolii este vaccinarea. Nu este posibilă o cură de poliomielită. Astăzi poliomielita nu mai este frecventă în majoritatea țărilor din cauza stării bune de vaccinare a populației.

Virusurile Coxsackie sunt, de asemenea, declanșatorul unor infecții asemănătoare gripei, dar duc și la infecții ale tractului respirator sau ale mușchiului cardiac, precum și la boli de mână, picior și gură și boala Bornholm. Nou-născuții și copiii prezintă un risc deosebit de virusul Coxsackie.

Echovirusurile se manifestă în boli febrile nespecifice și infecții respiratorii. Printre simptome se numără diaree. Echovirusurile sunt detectate în special în meningita aseptică și inflamația pericardului sau a mușchiului cardiac.

Virusul hepatitei A este cunoscut și sub numele de Enterovirus 72 și este agentul cauzal al hepatitei A. După ce este răspândit prin sângele persoanei infectate, ficatul se infectează, ceea ce duce la inflamație (hepatită).

Așa-numitele enterovirusuri umane 68-71 și 73 provoacă de obicei infecții respiratorii acute. Uneori apar simptome asemănătoare poliomielitei.

Majoritatea infecțiilor cu enterovirusuri, până la 90-95%, rămân complet lipsite de simptome și, de aceea, adesea nu sunt observate deloc. Tratamentul unei infecții cu enterovirusuri este simptomatic și depinde foarte mult de sistemul de organe afectat. Până acum nu este posibilă o terapie medicamentoasă a cauzelor. După o infecție cu enterovirusuri, organismul are o imunitate permanentă specifică serotipului împotriva tipului de virus cu care s-a produs infecția.