molibden este un element chimic și aparține metalelor de tranziție. De asemenea, servește ca un oligoelement esențial în toate organismele. Deficitul de molibden sau excesul de molibden este foarte rar.
Ce este molibdenul
Molibdenul este un element chimic cu numărul atomic 42. Aparține metalelor de tranziție și apare în principal în minerale. Molibdenul solid este utilizat în metalurgie pentru producerea aliajelor.
Crește rezistența, precum și rezistența la coroziune și la căldură a materialelor metalurgice. Molibdenul apare mai ales în luciul de molibden (MoS2), în minereuul de plumb galben (PbMoO4) și în Ca satelit (Mo, W) O4. Este un oligoelement esențial în toate organismele.În cofactorul de molibden, este implicat în diverse reacții enzimatice. Sunt cunoscute aproximativ 50 de enzime care conțin molibden printre microorganisme. În plus, molibdenul este implicat în fixarea azotului în leguminoase cu participarea bacteriilor. În același timp, poate fi util și în reducerea nitraților pentru absorbția de azot în organismele vegetale.
Enzimele care conțin molibden sunt implicate în metabolismul aminoacizilor care conțin sulf și acid uric în organismele umane și animale. În cadrul biomoleculelor eficiente, molibdenul este atomul central într-un complex cu atomi de sulf ca liganzi. Bolile legate de deficiența de molibden apar de obicei numai ca urmare a unei tulburări ereditare în sinteza enzimelor care conțin molibden sau în cazul unei malnutriții extreme.
Funcție, efect și sarcini
Molibdenul joacă un rol extrem de important în organismul uman ca element oligoelențial. Face parte din unele enzime care catalizează reacțiile biochimice vitale în organism. Este implicat în defalcarea aminoacizilor care conțin sulf.
Mai mult, sprijină descompunerea bazelor de azot care conțin purină, prin care se formează acid uric. Este un cofactor al enzimelor care conțin fier și flavin, cum ar fi xantina oxidazei, aldehida oxidazei și sulfit oxidazei. Enzima xantina oxidază este responsabilă pentru formarea acidului uric din aminoacizi și baze azotate. Aldehida oxidaza catalizează diverse procese metabolice la nivelul ficatului. Molibdenul biodisponibil este sub formă de molibden. Acest ion este încorporat în cofactorul de molibden. Coactorul de molibden este un compus complex între molibbdopterină și oxid de molibden. Cu ajutorul acestui factor, se produce capacitatea catalitică a xantinei oxidazei, a sulfitului oxidazei și a aldehidei oxidazei.
Molibdenul este, de asemenea, un cofactor pentru enzima NADH dehidrogenază. S-a găsit, de asemenea, molibden care promovează încorporarea de fluor în dinți. Prin urmare, poate preveni formarea cariilor dentare. Molibdenul are, de asemenea, un efect bactericid, deoarece inhibă creșterea bacteriilor. Este absorbit din alimente sub formă de molibden în intestinul subțire. Mecanismul de absorbție este considerat a fi pasiv. Cu toate acestea, nu se știe nimic despre acest proces. Molibdatul este imediat biodisponibil și se leagă de molibbdină cu formarea cofactorului de molibden.
Educație, apariție, proprietăți și valori optime
Molibdenul apare mai ales în formă legată în organism. Există foarte puțin molibdat liber. În sânge se găsește mai ales în eritrocite. Cele mai mari concentrații de molibden conțin ficatul, rinichii, glandele suprarenale și oasele. În dinți și oase este încorporat în cristale de apatit. Are un efect pozitiv asupra sănătății oaselor și a dinților. Molibdatul este excretat din organism în principal în urină și numai în concentrații mai mici în scaun.
Nu este cunoscută exact necesitatea zilnică de molibden la om. Cu toate acestea, se presupune o cerință de 50 până la 100 de micrograme. Deoarece dieta conține suficient molibden, un deficit de molibden din cauza malnutriției este foarte rar. Se găsește în toate alimentele, dar este deosebit de frecventă în leguminoase, germeni de grâu, multe plante aromatice, ouă și organe organice. Necesarul declarat de molibden este acoperit de alimente. Cu toate acestea, nevoia poate crește în caz de stres oxidativ, expunere la substanțe chimice, niveluri ridicate de acid uric, tulburări ale florei intestinale sau alte boli intestinale.
Boli și tulburări
Deficitul sau excesul de molibden este foarte rar. Dacă lipsește molibdenul, enzimele dependente de molibden nu mai pot funcționa corespunzător. Distrugerea aminoacizilor conținând sulf sau baze purine este perturbată.
Mai mult, dinții devin din nou mai predispuși la cariile dinților. Sistemul imunitar este slăbit de protecția redusă împotriva stresului oxidativ. Simptomele tipice includ bătăile rapide ale inimii, scurtarea respirației, disfuncția creierului și a nervilor, agitația sau orbirea nocturnă. De asemenea, poate duce la tulburări ale tractului digestiv, mâncărime, umflare și dispoziții fluctuante. Bolile cronice existente, cum ar fi infecțiile pielii, inflamația mucoaselor sau cancerul se pot agrava. În mod normal, aportul de molibden poate fi acoperit de dietă. Cu toate acestea, există tulburări de resorbție a intestinului, care nu pot garanta o furnizare adecvată de molibden către organism. Acestea includ boala Crohn, boala celiacă sau o flora intestinală perturbată.
În aceste cazuri, însă, nu există doar o deficiență de molibden. Alte oligoelemente și vitamine sunt, de asemenea, insuficient furnizate. Cu toate acestea, există și o boală ereditară în care apare o deficiență de cofactor de molibden. În cazuri netratate, această boală este fatală. Supradozarea între 10 și 15 miligrame de molibden pe zi are ca rezultat producerea prea mult acid uric și apar simptome asemănătoare gutei. În plus, s-a constatat că concentrațiile crescute de molibden conduc, de asemenea, la creșterea excreției de cupru. Din acest motiv, o supraalimentare cronică de molibden poate duce la o deficiență de cupru cu simptomele corespunzătoare. O supradoză de molibden poate apărea și în locurile de muncă pentru turnătorie sau în producția de vopsea.
.jpg)
